În octombrie 1944 trupele germane au reuşit să organizeze o rezistenţă puternică pe aliniamentul Chilioara – Archid. Cheia acestei poziţii o reprezenta ferma de lângă Archid.
În cursul zilei de 17 octombrie militari din Regimentul 34 Infanterie “Constanţa “ au reuşit să cucerească înălţimile ocupate de hitlerişti, cu excepţia fermei . În cursul nopţii de 17/18 octombrie, Compania 6 infanterie a acestui regiment execută un atac prin surprindere, reuşind , inclusiv prin acţiuni la baionetă, să ocupe o parte din fermă. Nemţii au contratacat folosind aruncătoare de flăcări astfel că ferma şi şurele de paie din apropiere au fost incendiate. Această poziţie de venise “cuptorul de foc de la Archid”. Militarii dobrogeni vor contraataca la rândul lor, reuşind să respingă trupele hitleriste şi să cucerească definitiv ferma. Astfel drumul spre Hodod şi Carei a fost deschis. Toţi militarii din compania a 6- a care au scăpat cu viaţă au fost propuşi pentru decorare, iar 30 au fost avansaţi în grad. În această luptă şi-au pierdut viaţa, arşi de vii sau răpuşi de schijele şi gloanţele inamcului, următorii militari din Regimentul 34 Infanterie “Constanţa”:
serg.Vasile Sopranca, serg. Nicolae Berteşteanu, cap. Alexa Ardelean, sold. Tudor Mitroi, sold. Nicolae Trifu, sold. Vasile Brătescu, sold. Vasile Sârbu, sold. Gheorghe Drăgan, sold. Tudor V. Tudor, sold. Reazim Abdula, sold.Ioan Putina, sold. Tudor Pascu, sold. Demetru Stancu, sold. Teodor Brătescu, sold. Nicolae Trizu, sold. Vasile A. Brătescu, sold. Teodor Musican, sold. Damian Marian, sold. Gheorghe Zaharia, sold. Constantin Oprea.
Deoarece era mare sărăcie în sat, cei 20 de militari au fost înmormântaţi într-o groapă comună, în curtea bisericii, doar pentru 4 soldaţi putându-se confecţiona coşciuge. În perioada comunistă, pentru fiecare soldat s-au instalat insemne de căpătâi pentru eroi. Grupul funerar a fost permanent bine întreţinut, iar la serbările naţionale elevii împreună cu profesorii şi preotul localităţii au desfăşurat acţiuni pentru cinstirea memoriei militarilor dobrogeni care s-au jertfit pe timpul eliberării satului Chilioara.
În anul 2012 domnul Ioan Meseşan, primarul comunei Coşeiu, de care aparţine satul Chilioara, aflat la al patrulea mandat şi preotul Chiorlăuş Ioan, care de peste 35 de ani îşi desfăşoară activitatea în Chilioara , au luat iniţiativa construirii unui monument pentru cinstirea memoriei celor 25 de localnici morţi în cele două războaie mondiale şi a celor 20 de militari dobrogeni căzuţi în luptele din 18 octombrie 1944. În realizarea acestuia au fost sprijiniţi de preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj ,domnul Marc Tiberiu, care a asigurat cei 25.000 lei necesari construiri şi finalizării monumentului. Acesta a fost proiectat şi realizat de firma S.C. Granmar. Co. SRL din Şomcuta Mare.
Duminică , 27 octombrie 2013, în satul Chilioara, atestat de la 1368, toţi cei peste 350 de locuitori, în marea lor majoritae agricultori, au participat la festivităţile prilejuite de inaugurarea monumentului eroilor.
Desfăşurarea evenimentelor festive a început cu participarea tuturor localnicilor şi a numeroşilor invitaţi la slujba religioasă oficiată în biserica ortodoxă din localitate, construită în anul 1803.
La ora 12.00 a început ceremonialul de inaugurare a monumentului, cu intonarea Imnului Naţional de către o fetiţă în vârstă de doar 7 ani, Ghile Alice, acompaniată de fanfara asigurată de primăria Zalău. După dezvelirea monumentului de către domnii Marc Tiberiu şi Ioan Meseşan şi sfinţirea acestuia de către un sobor de preoţii, au luat cuvântul reprezentanţii Cosiliului Judeţean şi ai Prefecturii judeţului Sălaj, parlamentari, directorul Muzeului de Istorie Naţională din Zalău, comandantul garnizoanei militare Zalău şi un veteran de război în vârstă de 92 de ani. La aceste evenimente a participat şi o delegaţie a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”filiala Constanţa”, care are a transmis mulţumiri autorităţilor locale şi localnicilor din Chilioara pentru faptul că la 69 de ani de la evenimentele tragice din octombrie 1944, nu i-au uitat pe cei care şi-au jertfit viaţa pentru eliberarea acestei localităţi.
A urmat depunerea de coroane şi o masă pentru eroii jertfiţi în războaie la care au participat oficialităţile invitate şi localnicii.
.
.
Col.(r) Remus MACOVEI
_
ELIBERAREA TRANSILVANIEI DE N-V :
.
Lasă un comentariu
COMUNICAT L.M.P.:
Site-ul Ligii Militarilor Profesionisti a fost securizat pentru a fi protejat de anumiti virusi.
Ca sa puteti adauga un comentariu, sa va exprimati opiniile, la articolele postate pe site, va trebui sa va inregistrati.
.
Intra si vezi:
“Arata regulile pentru inregistrare si postarea comentariilor”
.
Multumim pentru intelegere!
COMUNICAT L.M.P.:
.
Am primit telefoane de la mai multi cititori, care ne-au atras atentia ca nu pot sau nu stiu sa se logheze, pentru a adauga comentarii pe diverse teme privind articolele postate pe site-ul Ligii Militarilor Profesionisti.
Vom incerca sa venim in ajutorul dumneavoastra:
* PASUL 1:
– click pe “autentifica-te pentru a raspunde”
* PASUL 2:
– click pe “inregistrare” (nume utilizator si adresa de e-mail)
* PASUL 3:
– “inregistrare completa” – verifica e-mailul
* PASUL 4:
– autentificare: nume utilizator si parola (copy-paste primita pe adresa ta de e-mail)
* PASUL 5:
– se intra pe profilul titularului se completeaza datele si schimba-ti parola; poti sa-ti pui propria parola, mai accesibila; daca doresti poti adauga o fotografie oarecare din memoria calculatorului pentru avatar.
* PASUL 6:
– actualizeaza profil
.
SUCCES!
.
Danut ALBU – L.M.P.
bravo ardelenilor, patrioti adevarati,,, putina lume se mai gandeste la asa ceva in ziua de azi,,,
Festivitatea prijeluita de inaugurarea monumentului eroilor dobrogeni din satul Chilioara, jud. Salaj, demonstreaza ca romanilor le pasa ce s-a intamplat atunci in toamna anului 1944.
Este datoria noastra a tuturor sa nu-i uitam pe cei care, cu arma-n mana au luptat pentru libertatea noastra si au cazut la datorie, pentru ca noi sa avem o tara de care sa ne mandrim.
Noi cei de azi, avem datoria sacra sa lasam mostenire copiilor si nepotilor nostri, tara pe care si noi am mostenit-o de la parintii si bunicii nostri.
Doresc sa felicit delegatia Asociatiei Cultul Eroilor “Regina Maria” – filiala Constanta, pentru efortul de a strabate tara din sud-est pana-n nord-vest, raspunzand la invitatia reprezentantilor autoritatilor locale din Chilioara – Salaj.
Danut ALBU – L.M.P.
in zona nu sunt unitati militare? militarii nu au primit invitatie la festivitate?
si eu consider ca ar fi fost fireasca prezenta unei garzi de onoare si a unei fanfare militare;
Pe 10 noiembrie se sarbatoreste ZIUA ARTILERIEI TERESTRE
La a 170-a aniversare de la înfiinţarea artileriei moderne române, Liga Militarilor Profesionisti ureaza artileriştilor tereştri mult succes în activitatile pe care o desfăşoară in poligoane de tragere si in misiunile desfasurate in teatrele de operatii!
LA MULTI ANI!
La mulţi ani şi cât mai multe reuşite în plan profesional şi familial tuturor artileristilor din armata romana!
.
Pe 10 noiembrie se împlinesc 170 de ani de la înfiinţarea artileriei moderne române, când domnitorul Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, după o călătorie la Constantinopol, a adus în ţară 4 tunuri calibru 80 mm primite în dar de la sultan „să slujească în paza bunei rânduieli şi a liniştii obşteşti” şi a emis porunca domnească nr. 198,
„actul de naştere al artileriei române moderne ca armă de sine stătătoare”.
.
Cap. Danut ALBU
La mulţi ani şi numai împliniri tuturor artileriştilor tereştri!
Cap. Mocanu Danut – LMP
la multi ani
Filme istorice postate pe site-ul Ligii Militarilor Profesionisti:
.
STALINGRAD
in cadrul articolului: BATALIA DE LA STALINGRAD
http://www.ligamilitarilor.ro/istorie-militara/batalia-de-la-stalingrad/
.
NOI CEI DIN LINIA INTAI
in cadrul articolului: ZIUA FORTELOR TERESTRE
http://www.ligamilitarilor.ro/eveniment/ziua-fortelor-terestre/
.
TRIUNGHIUL MORTII
in cadrul articolului: TURTUCAIA: INFRANGEREA DESPRE CARE NU SE VORBESTE
http://www.ligamilitarilor.ro/istorie-militara/turtucaia-infrangerea-despre-care-nu-se-vorbeste/
.
FATA MORGANA
in cadrul articolului: 1 AUGUST – ZI DE SARBATOARE PENTRU TANCHISTII TARII
http://www.ligamilitarilor.ro/activitati/stiri-din-domeniul-militar-national/1-august-zi-de-sarbatoare-pentru-tanchistii-tarii/
.
OGLINDA
in cadrul articolului: DEZROBITORII
http://www.ligamilitarilor.ro/istorie-militara/dezrobitorii/
.
PENTRU PATRIE 1877
in cadrul articolului: REGELE CAROL I – FAURITORUL ROMANIEI MODERNE
http://youtu.be/hUMlyIezQg8
.
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI
in cadrul articolului: TURTUCAIA 2013
http://youtu.be/wSiWtG-urg0
.
PE AICI NU SE TRECE
in cadrul articolului: LA MULȚI ANI ARMATEI ROMÂNE!
http://youtu.be/1f7ouvAyHqU
.
AM FOST 16
in cadrul articolului: BATALIA DE LA BUDAPESTA (29 octombrie 1944 – 13 februarie 1945)
http://www.ligamilitarilor.ro/fara-categorie/batalia-de-la-budapesta/
Va recomandam filmul artistic STALINGRAD
.
Stalingrad (1993) este un film de război dramatic german regizat de Joseph Vilsmaier. Prezintă lupta de pe Frontul de Est din al doilea război mondial, în special Bătălia de la Stalingrad și prezintă armata germană (mai ales personajele principale) într-o lumină favorabilă.
Filmul urmărește un pluton german de specialiști care este transferat din Italia (unde ajunseseră după o campanie în Africa de Nord) în Rusia unde participă la Bătălia de la Stalingrad.
Filmările au avut loc în mai multe locuri, inclusiv Finlanda, Italia și Republica Cehă.
Ororile celui de-al Doilea Razboi Mondial nu trebuie sa se repete niciodata…
.
Vizionare placuta!