După pierderea primului aliniament de apărare – Turtucaia, Silistra, Bazargic – trupele române şi ruse s-au repliat până la 26 august/8 septembrie 1916 pe aliniamentul Canlia, Lipniţa, Negru-Vodă(Caraomer), malul de nord al lacului Mangalia, ţărmul Mării Negre.
Acest aliniament va fi părăsit în noaptea de 1-2/ 14-15 septembrie, comandantul Armatei de Dobrogea dispunând o nouă repliere în afara contactului cu inamicul pe aliniamentul Rasova, balta Baciului,Plopeni(Cocargea) Cobadin, Topraisar, Tuzla (Tatlageac).
Pentru prima dată pe frontul din Dobrogea mareşalul August von Mackensen simte gustul înfrângerii la Cocargea(Pietreni) şi Cobadin când , în urma luptelor din zilele 18 -19 septembrie/ 1- 2 octombrie 1916 trupele de sub comanda sa sunt oprite şi în urma marilor pierderi suferite sunt silite să treacă la apărare.
În perioada 18-22 septembrie / 1-5 octombrie 1916 s-a executat ingenioasa “Manevră de la Flămânda”, concepută de generalul Alexandru Averescu , care a reuşit să pună într-o situaţie deosebit de dificilă gruparea de forţe aflate sub comanda mareşalului August von Mackensen. Se urmărea ca printr-o lovitură frontală executată de forţele româno-ruse din Dobrogea şi o amplă manevră de învăluire executată de Armata a III-a peste Dunăre, să fie încercuite şi nimicite forţele germano – bulgaro – turce care acţionau în Dobrogea. 
În dimineaţa zilei de 2 octombrie două divizii româneşti erau deja trecute în Dobrogea, dar ploaia torenţială a tarnsformat malul Dunării “pe o mare întindere într-un lac uriaş” , iar bombardamentele executate de monitoarele austriece şi aviaţia inamicului asupra podului de pontoane au pus în pericol desfăşurarea acţiunilor . În aceste condiţii Marele Cartier General a suspendat operaţiunile
În cadrul acestei operaţiuni Bigada 17 Infanterie , comandată de col. Stan Poetaş,
va obţine un suces deosebit , cucerind la 20 septembrie/3 octombrie localiatate Amzacea. Cu această ocazie au fost capturate, de la Divizia 25 Infanterie turcă ,şapte tunuri şi două drapele de luptă, care au fost trimise la Bucureşti, fiind depuse la picioarele statuii ecvestre a lui Mihai Viteazu. Tot atunci au fost luaţi prizonieri 5 ofiţeri şi 300 de soldaţi.
După aproximativ două săptămâni de acalmie la 6/19 octombrie 1916 mareşalul August von Mackensen declanşeză ofensiva pe întregul front – 
Rasova, balta Baciului, Pietreni(Cocargea) Cobadin, Topraisar, Tuzla (Tatlageac) – lung de 70 de kilometri.
Lovitura principală va fi dată în sectorul Topraisar, de Divizia 217 Infanterie şi Brigada Bode. Pe direcţia loviturii principale fusese concentrată toată artileria grea germană şi două regimente de artielrie grea bulgare. Mackensen conducea lupta de pe o movilă situată în apropierea Dealului Muratan.
Poziţia de la Tpraisar era apărată de Divizia 19 Infanterie, comandată de Constantin Scărişoreanu 
, un ofiţer în vârstă de 47 de ani, care fusese avansat la gradul de general pe câmpul de luptă, în ziua de 1/14 octombrie1916.
Poziţia română , fusese amenajată încă din timp de pace în câmp deschis dintre Topraisar şi Amzacea, fiind realizată după toate regulile războiului. Prima linie era constituită din tranşee pentru trăgători şi adăposturi individuale pentru observatori. La spatele ei era linia de reţele de sârmă ghimpată, aşezată pe patru rânduri. Cam la 150 m în urma ei era linia principală de rezistenţă formată din şiruri sinuoase de tranşee, săpate adânc pentru trăgători în picioare, legate între ele cu lungi coridoare subterane.
La spatele lor erau adăposturi pentru rezerve, bine protejate prin acoperişuri de grinzi şi pământ .
În centrul poziţiei se aflau militarii din Brigada 17 Infanterie , comandată de colonelul Stan Poetaş (Regimentele 9 vânători şi 40 infanterie).
Dacă la 15 august, la primirea ordinului de mobilizare militarii români încinseseră de bucurie hora în jurul drapelului de luptă, pe poziţia de la Topraisar, în dimineaţa zilei de 6/19 octombrie
“ofiţerii şi soldaţii Regimentului 40 Infanterie au cerut să li se aducă în tranşee steagul regimentului. Sub ploaia de obuze, în timp ce muzica intona Deşteptă-te române!, toţi au jurat pe steag că nimic nu-I va face să dea înapoi în faţa puhoiului duşman. Şi aveau să se ţină de cuvânt”.
După o formidabilă pregătire de artilerie infanteria germană trece la atac încercând să se apropie de poziţiile românilor, reuşind ca până la ora 19.00 să se apropie de poziţia principală situată la sud de Topraisar .
În zilele de 6/ 19 şi 7/ 20 octombrie 1916 germanii nu au putut cuceri localitatea Topraisar, fiind siliţi să se îngrope la rândul lor în tranşee, poziţiile lor cele mai înaintate fiind la circa 300 m de liniile noastre
La flancul drept diviziile 61 şi 115 ruse au părăsit poziţiile retrăgându-se spre Cobadin, lăsând prizonieri bulgarilor 24 de ofiţeri şi 2800 de soldaţi. Remarca plină de amărăciune a lui Victor Lazăr redă un crunt adevăr despre aliatul nostru :
“ Zadarnic a fost eroismul românesc, ca înainte de lupta de la Topraisar, unde soldații români au cerut să li se aducă steagul în tranșee, ca să jure de nou pe el, că vor muri pentru apărarea pământului românesc. Ei învingeau pe dușmanul uimit de-atâta pu¬tere de jertfă, dar alături de ei, Rusul mișel se preda Bulgarului sau fugea înapoi”.
La flancul stăng Divizia 9 Infanterie, nefiind susţinută de trupele ruseşti din zonă şi nici de flota rusă a
amiralului Paton, nu poate face faţă atacului executat de Divizia 1 Cavalerie şi de trei regimente de infanterie bulgare şi se retrage , pierzând localităţile Techirghiol şi Agigea.
În aceste condiţii , fiind în pericol să fie încercuite, trupele române părăsesc poziţia de la Topraisar, în ziua de 8/21 octombrie începând cu ora 13.30.
Forţele Armatei de Dobrogea se vor replia pe aliniamentul căii ferate Medgidia. imediat nord Constanţa. Constanţa va fi ocupată de inamic la 9/13 octombrie, Medgidia la 10/23 octombrie şi Cernavoda la 12/25 octombrie 1916.
Ofensiva inamicului va fi oprită la13/26 octombrie pe pantele de sud ale podişului Dobrogei de Nord, pe aliniamentul Dăeni, Babadag.
În a doua jumătate a lunii octombrie trupele române vor fi retrase din Dobrogea .
În anul 1917, în zona Movilei Muratan, unde au avut loc cele mai crâncene încleştări în anul 1916 , germanii vremelnici ocupanţi ai Dobrogei, au ridicat un monument, o cruce de piatră masivă, în cinstea celor peste 400 de militari germani morţi în această confruntare. Monumentul a căpătat denumirea de “Crucea lui Mackensen”.
După revenirea Dobrogei la România, în anul 1922, a existat o iniţiativă pentru ridicarea unui monument şi pentru militarii români morţi în această zonă, dar lipsa fondurilor şi în mod deosebit nepăsarea autorităţilor au făcut ca acest lucru să nu fie posibil.
Imediat după revoluţia din decembrie 1989, directorul Toplacer S.A. Topraisar, Dumitru Florea, ca un bun român, are ideea construirii unui astfel de monument şi face demersurile necesare realizării lui.
Este sprijinit de ziarista Aurelia Lăpuşan, care întocmeşte documentaţia şi obţine toate autorizaţiile necesare realizării monumentului.
Deosebit de utiă a fost şi contribuţia, lt. col. Sandu Crintea, comandantul Regimentului 34 Mecanizat, care a asigurat meseriaşii şi forţa de muncă necesare construirii monumentului.
La data de 1 decembrie 1991, după 75 de ani, la Movila Muratan a răsunat din nou, “Deşteaptă-te române!”, cu ocazia inaugurării monumentului eroilor români jertfiţi în bătălia Topraisarului.
.
Col.(r) Remus Macovei
_
_
1. Victor Lazăr – Răsboiu pentru întregirea neamului românesc(1916-1919. ), sursă http://ro.wikisource.org
2. Petre Otu – op. citate, pag 144
3. Vartan Arachelian – Toamna pătimirii noastre,Editura Roa, Bucureşti, 2004, pag.252.
4. Constantin Kiriţescu –op. Citate, pag. 376
5. Ibidem, pag.378-379
6. Dr. Teofil Oroian – Generalul Constantin Scărişoreanu. Un mare comandant uitat pe nedrept, revista Historia , Anul VII,nr.61, ianuarie 2007, pag.26
7. Vartan Arachelian – op. Citate, pag. 275
8. Constantin Kiriţescu – op. citate, pag.380
9. Ibidem, pag 380
10. Victor Lazăr – op. citate
11. xxx – Istoria militară a poporului român – vol 5, Editura Militară, Bucureşti, 1988, pag. 432.
Lasă un comentariu
Un articol foarte bine documentat. Daca coalitia franco-britanica nu castiga razboiul, pierdeam definitiv tinutul Dobrogei, adica iesirea la mare. Asta avand in vedere ca Dobrogea a fost tot timpul razboiului sub ocupatie bulgara.
Respect militarilor romani care au luptat la Topraisar in 1916,,,
Col. Macovei nu a fost doar un profesionist in meseria armelor, ci dupa cum se vede, este un profesionist si in ale penelului! Un articol deosebit despre eroii dobrogeni, care in 1916 au scris cu sange istoria tinutului dintre Dunare si mare.
Rusii in 1916 nu vroiau sa lupte, se predau sau fugeau din fata inamicului, lasandu-i pe romani singuri in fata inamicului. Nu era razboiul lor si nu concepeau sa se bata cu “fratele” bulgar. De aceea s-au predat in masa armatei bulgare. Rare au fost situatiile cand rusii luptau, si atunci era vorba de nobilimea rusa, cavaleria. Un exemplu elocvent este masacrarea unui întreg regiment rus de cavalerie care a atacat în şarjă, la Bazargic, o poziţie germana întărită cu mitraliere.
Au fost pur şi simplu decimaţi, iar comandantul făcut prizonier.
.
Articolul de un inalt nivel! Felicitari domnului colonel Macovei!
Cap. Mocanu Danut – Vicepresedinte LMP
Foarte putini stiu ca ofensiva de la Mărăşti a trupelor române de sub comanda lui Averescu a trebuit oprită pentru că ruşii au refuzat să ne susţină flancurile, pentru că nu aveau „ordin de la revoluţie” să lupte pe front? Câţi ştiu că la Mărăşeşti, mare parte a trupelor ruse îşi părăseau poziţiile fără să dea ochi cu inamicul, făcându-i pe români să mute trupele în marş forţat pentru a reconstitui frontul abandonat de către ruşi fără luptă? După marşuri pe jos timp de o zi întreagă, fără odihnă, trupele române intrau în luptă atacând tranşeele abandonate de ruşi şi ocupate de germani fără luptă!
Nu a fost destul, după victoriile plătite cu sânge de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, ruşii, după revoluţia bolşevică a lui Lenin, încheie pace separată, lăsându-ne singuri pe întreg frontul de est.
Asta este adevarul… despre aliatii rusi din 1916-1917
Pe linia defensivă Rasova – Cobadin – Topraisar – Cocargea – Tuzla, în faţa românilor va cădea în luptă prinţul Frederic Wilhelm de Hessa, nepot de soră al kaiserului Wilhelm. Nu a fost singurul os regesc german căzut în faţa românilor, cam în aceeaşi perioadă căzând la datorie şi prinţul Henric de Bavaria în bătălia Sibiului în faţa „diviziei de fier” a generalului Traian Moşoiu.
Cap. Mircea Cavadiea – F-221 – adm LMP
Un nume uitat astăzi, ca şi ale altor eroi căzuţi pentru neam şi ţară, generalul Stan Poetaş a plătit cu viaţa lupta sa pentru România Mare. Am mai avut şi alţi generali căzuţi pe câmpul de luptă, ca şi generalii Praporgescu şi Dragalina în primul război mondial, sau generalul Ion Sion căzut cu arma în mână la Stalingrad, în al doilea război mondial.
.
Dar generalul Stan Poetaş a căzut în 1919, într-un război ciudat, interzis de istoriografia comunistă şi ignorat cu desăvârşire de către istoricii noştri de după 1990. Fiindcă a fost un război, un război crunt, pe viaţă şi pe moarte, în care cele mai elementare reguli ale umanităţii au fost aruncate deoparte, un război în care nu se luau prizonieri, totuşi, dacă existau, aceştia erau torturaţi până la moarte în dispreţul oricărei convenţii umanitare ca şi cea de la Geneva.
A fost un război de uzură, în care românii au apărat graniţa estică a civilizaţiei contra barbariei comuniste roşii ce încerca să răbufnească spre vest.
In 1918-1919 soldaţii generalului Stan Poetaş, după intrarea în Basarabia şi unirea cu România, au avut ordin să asigure frontiera Nistrului împotriva incursiunilor bandelor bolşevice ce încercau să răscoale populaţia pentru a smulge de la România această frumoasă provincie.
Generalului Stan Poetaş a fost ucis in lupta in momentul cand a dorit să inspecteze sectorul din dreapta batalionului 2 din regimentul 34 infanterie. În timpul inspectării trupelor sale din zona satului Călăraşi avea să fie împuşcat de către oamenii din banda lui G. I. Bărbuţa. S. Fosu, cel care l-a împuşcat, avea să fie judecat şi condamnat la moarte în anul 1929, iar G. I. Bărbuţa avea să fie executat la puţină vreme dupa asasinat.
.
Istoricul Constantin Kiriţescu a scris astfel despre moartea generalului Stan Poetaş:
„I-a fost dat să moară, lovit de un glonţ mişel, tras din spate, acestui erou legendar al armatei române, care la Topraisar. Neajlov şi la Mărăşeşti, înfruntase de atâtea ori moartea în faţă, în cele mai dramatice momente ale războiului nostru”.
.
Este trist că astăzi nimeni nu-şi mai aminteşte de acest erou român căzut în luptă contra bolşevicilor, unul dintre sutele de mii. Este trist că nu poţi găsi pe internet nici măcar o fotografie a monumentului său. Sunt multe lucruri triste, acesta este doar unul dintre ele.
Dumnezeu să-l odihnească, la fel ca şi pe toţi românii căzuţi pentru apărarea patriei!
De fiecare data cand citesc undeva despre faptele de vitejie si glorie a armatei romane , am un sentiment de mandrie in suflet si respect pentru cei ce nu mai sant , cei care si-au sacrificat viata pentru libertatea noastra , pentru intregirea neamului .
De cate ori trec pe langa un lan de grau si observ macii infloriti , ca niste pete de sange , ma gandesc la acei eroi poate multi necunoscuti , asa-mi spunea un dascal copil fiind .
Astazi avem o armata bine echipata si pregatita gata oricand sa-si faca datoria fata de tara .Multi tineri se ofera voluntari si isi sacrifica viata pentru un pumn de bani departe de tara , lasand in urma familii indoliate si o medalie si o diploma de erou . Oricum patria stie sa-si cinsteasca eroii deopotriva , dar mai sant inca multi eroi vii printre noi de care nu stim si ar putea sa ne povesteasca intamplari nestiute poate , sau s-a le facem o bucurie multumindule pentru efortul si sacrificiul lor.
Personal doresc s-a multumesc conducerii L.M.P. pentru efortul si abnegatia lor in special D-lui Dan Albu , Cavadiea Mircea, acesti tineri inimosi care nu lasa nimic la voia intamplarii , se intereseaza de colegii lor chiar si cei plecati in operatiuni militare afara ,
Felicitari Baieti tineti-o tot asa!!