INTERVIU CU UN ZEU
.
Poate părea absurd să vrei sa intervievezi un zeu, aşa că în cazul lui Neptun, cel despre care este vorba, am ales un alter ego al acestuia. O sa vorbim cu dl.lector universitar doctor, Naie Oprişan de la Academia Navală Mircea cel Bătrân. Zeul a coborât pe pamânt pentru o zi.
LMP: Cum să începem? Cu banalul “cine sunteţi domnule Neptun?”
N. Oprisan: Sunt lector universitar al Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanţa de mai bine de 30 de ani, specializat în sporturi nautice, înot, canotaj, etc.
LMP: Ştim că sunteţi buzoian. De unde începe atunci acea dragoste de apă,de valuri, de bărci?
N. Oprisan: De mic debordam de energie iar una din ideile convertirii acestui surplus a fost activitatea sportivă. Tata s-a gândit iniţial la şah. Numai că, după o perioadă mi-am dat seama că nu prea am noroc… Dar lăsând gluma la o parte, cred că spiritul de competiţie de la vârsta copilăriei, faptul că mi- era destul de lesne să câştig în confruntările specifice vârstei, m-a împins să caut altceva. Am participat la un concurs de atletism, “la oraş”, unde am avut un debut fulminant:am iesit ultimul, eu, care eram “la mine în sat fruntaş”. Asta m-a impins înainte şi în scurtă vreme, instruit şi selectionat de dascăli buni (de la Liceul B.P. Haşdeu din Buzău) am ajuns din nou primul, chiar campion judeţean de săritura în înălţime. Dar făceam de toate: greutate, 100 m, 800 m, lungime. Apoi, eu, băiatul de la ţară, din Buzău am mers la IEFS la Bucureşti, în 1970, să angajez “competiţia” la un alt nivel al provocării. Apa? Apăruse de mult, de când învăţam sa înot prin băltoace la ţară. Iar mai apoi, într-o baza nautică a tinereţii, la Snagov (e un adevarat paradis acolo! Nuferi, pădure şi apă), ca un fel de dragoste fulgerătoare, pasiunea pentru apă s-a declanşat. Nici eu nu mai ştiu cum, dar nu m-a mai părăsit. Am spus răspicat de trei ori: “Aici este locul meu!” După aceea a apărut munca cu limitele şi pentru depăşirea lor.
LMP: Performanţa înseamnă deci multă muncă cu limitele
N.Oprisan: Când am început, n-am ştiut că am să fac performanţă, voiam doar să mă depăşesc. Vedeţi, limitele nu aparţin doar aspectelor fizice: viteză, ritm, forţă. Există limite interioare care sunt mult mai greu de depăşit.
LMP: Satisfacţiile cum arătau pe o scară ierarhica?
N.Oprisan: Cea mai specială bucurie a mea a fost când am cucerit primul meu titlu international în barca de dublu vâsle (împreună cu Petru Costel), la Poznan, în Polonia, în 1973, fără să fiu campion naţional, încă, titlu pe care aveam să-l câştig mai târziu! Si-mi aduc aminte că plângea şi antrenorul, plângeam şi noi….Ne rugau să mai rămânem un an repetenţi…Stiţi de ce!
LMP: Academia Navală?
N. Oprisan: Am intrat prin concurs, în 1979, după ani buni de tras la rame prin regate si cantonamente. Si după modelul antrenorilor mei, am creat la rândul meu o manieră de lucru care exclude timpul pierdut. Mă apasă puţinătatea orelor alocate acestei discipline care reprezinta însăşi viaţa marinarului şi posibilitatea sa de a se ajuta şi a se salva în cazuri limită. Sunt obsedat că nu am timp suficient la dispoziţie.
LMP: Care sunt soluţiile, în sensul acesta?
N. Oprisan: In cadrul activităţii ştiinţifice pe care o desfăşor, în conţinutul lucrărilor pe care le-am elaborat, există exprimată clar această obsesie a mea şi sunt expuse modele de pregătire specifică pe care le-am creat doar cu scopul de a folosi la maxim un timp ce mi se pare nedrept de scurt pentru acest tip de pregătire.
LMP: Ce alte lucruri mai fac parte din activitatea dvs.?
N.Oprisan: Dincolo de antrenamente, de cursuri, de activităţi aplicative, concursuri de profil, pentru că totul este legat de apă, încerc sa conturez în studenţii mei şi să subliniez în lucrările prezentate la sesiuni de comunicări ştiinţifice sau diferite seminarii, importanţa şi mai ales modul în care trebuie să acţionăm pentru păstrarea echilibrului ecologic. Cea mai mare parte a timpului meu se petrece pe apă: lacul Siutghiol, lacul Tăbăcarie, pe mare. Sunt cel mai în măsură să observ evoluţia degradării apelor şi mediului in general.
O altă lucrare a mea, la care ţin mult, subliniază aspecte vizând îmbunătăţirea metodelor de salvare şi supravieţiure a marinarilor. Iar după 1990 am construit, la propriu, chiar şi o bază nautică pentru studenţii Institutului de Marină Civila. De la cota “zero”! Multe am învaţat atunci! Chiar am făcut de toate….
LMP: Performanţa ! Unde se suferă cel mai mult?
N.Oprisan: Deşi pare grea întrebarea, răspunsul este categoric: şi-n barcă este greu, dar pe mal este cumplit!
LMP: Si Neptun? Cum a început?
N.Oprisan: Prin anul 2000 cineva din staff-ul Academiei a realizat că aveam o atitudine destul de autoritară grefată pe un aspect destul de “consistent” fizic şi m-a rugat să realizez regia unui moment, pe care am modificat-o introducându-mă în scenă. Si n-am mai ieşit din pielea personajului. Chiar de nu ştiu cum mă cheamă, mă ştie toata lumea, de 10 ani, drept “dom’profesor Neptun”!
.
Interviu realizat de Dan Nicolau
Lasă un comentariu
felicitari pentru interviu
În mitologia greaca, Poseidon era zeul mării, fiul lui Cronos și al Rheei .
Ca și ceilalți frați ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghițit de către tatăl său și apoi dat afară.
În mitologia romana este cunoscut sub numele de Neptun.
Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon Împărăția apelor.
El sălășluia în fundul marii împreună cu soția sa,Amfitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin și purtat de un car tras de cai înaripați, spinteca valurile.
Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniștite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri sau să se închege lacuri.
O dată el a încercat împreună cu Hera și cu Athena să-l pună în lanțuri pe Zeus, dar încercarea a dat greș. De atunci Poseidon a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii.
Legat de numele său este episodul întrecerii care a avut loc între el și Atena atunci când a fost să-și împartă între ei pământul Atticei. Un alt episod îl înfățișează pe zeul mării lucrând cot la cot cu Apollo, ca să înalțe zidurile Troiei.
Faptul că nu a fost răsplătit pentru munca sa a atras mânia lui Poseidon asupra troienilor. Această mânie, și faptul că Odysseus i-a ucis un fiu, pe ciclopul Polyphemus, l-a determinat pe puternicul zeu să-l urmărească pe erou cu răzbunarea sa, nimicindu-i pe rând corăbiile și aruncându-l de pe un țărm pe altul. Cu zeițele sau cu muritoarele de rând Poseidon a avut numeroși fii și fiice, majoritatea înfățișați ca niște ființe monstruoase sau a căror forță era de temut.
Printre aceștia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii, Lamus – regele lestrigonilor, Triton etc.
Nici nu aveti idee dragi cititori, cata munca este depusa pentru realizarea unui astfel de eveniment.
Este o activitate foarte solicitanta din punct de vedere al amanuntelor pentru ca totul trebuie sa iasa perfect.
Si totusi cineva interpreteaza acest rol ,al Zeului Neptun. Oface cu gratie si maiestrie de 13 ani.
La multi ani,domnule profesor, felicitari pentru intreaga activitate si sunt tare mandru ca Zeul Neptun este de prin partile locului…”care vas’zica” ROMAN.
ONOARE SI PATRIE!
Mircea Cavadia adm.L.M.P. F221
La Multi Ani domnule profesor!
Felicitari pentru intreaga activitate din ultimii 13 ani in interpretarea cu succes de ZIUA MARINEI ROMANE, a rolului ZEULUI NEPTUN !
.
Lupu Mugurel – Vicepresedinte LMP
A aparut numarul 161 al revistei “TIMONA”, publicatie editata de
Liga Maistrilor Militari de Marina:
http://lmmm.ro/wp-content/uploads/2013/08/rev-timona-161.pdf
Va invitam sa o rasfoiti!
.
Lupu Mugurel – Vicepresedinte LMP
În calitate de fost „zeu al mărilor” în perioada 1965-1978, nu pot decât să-l felicit pe domnul profesor Nae Oprișan, cel care a fost distribuit în acest rol cu ani mulți în urmă. Să nu credeți că e chiar așa ușor să interpretezi acest rol! Îmi aduc aminte când îmi făceam apariția în avanportul Mangalia însoțit de echipajele bărcilor, dar și de năstrușnicul elicopter, care îmi înfoia în așa fel barba-mi „naturală”, încât de mai rămâneam pe statul de plată al Olimpului, riscam să mă îmbolnăvesc de ghem, sursa nefiind alta decât… câlții bărbii spulberați de curentul produs de elicopter! Ei, dar câte amintiri frumoase nu au fost!… Felicitări, domnule profesor, pentru plăcerea cu care înterpretați rolul zeului mărilor. Felicitări, de asemenea, domnului Nicolau, semnatarul articolului menit a vă prezenta pe unul dintre protagoniștii frumosului spectacol oferit de Ziua Marinei.
Toata stima si tot respectul pentru dvs domnule Dumitru Mihailescu, presedinte de onoare al Ligii Maistrilor Militari de Marina!
Nu am stiut ca si dvs, multi ani cu ocazia ZILEI MARINEI, ati interpretat personajul – ZEULUI NEPTUN.
FELICITARI!
Suntem siguri ca de-a lungul carierei de marinar, aveti amintiri de neuitat, cu bune si cu rele, cu greutati, cu numeroase misiuni pe mare, dar toate incununate cu succes.
Am onoarea sa va salut!
Radu Gabriel – F-222 – Membru in consiliul director LMP
Sa traiasca ZEUL NEPTUN! Il asteptam ca in fiecare an sa ne viziteze pe 15 august de ziua marinarilor.
La Multi Ani!!
Danut MOCANU – Vicepresedinte LMP
zeii sunt nemuritori
LA MULTI ANI ZEULUI NEPTUN!!!
NIHIL SINE DEO
Puteti vedea mai multe fotografii cu sarbatorirea Zilei Marine Romane in Constanta, pe pagina de facebook a Ligii Militarilor Profesionisti:
https://www.facebook.com/ligamilitarilor
LA MULTI ANI!!
Danut ALBU – L.M.P.