(3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România, şi parţial în Ucraina, este cea mai mare şi cea mai bine conservată dintre deltele europene.
Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, este clasificată ca rezervaţie a biosferei la nivel naţional în România şi ca parc naţional în taxonomia internaţională a IUCN.
Delta Dunării este limitată la sud-vest de podişul Dobrogei, la nord formează graniţa cu Ucraina, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45° latitudine N şi de meridianul de 29°, longitudine E. Delta ocupă, împreună cu complexul lagunar Razim – Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparţin Ucrainei, Deltei româneşti revenindu-i o suprafaţă de 2540 km². Datorită celor 67 milioane de tone aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării creşte anual cu aprox. 40 m².
Dunărea ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă în două braţe, Braţul Chilia la nord şi Braţul Tulcea la sud, braţ care mai apoi la Ceatal Sfantu Gheorghe, se desparte în Braţul Sulina şi Braţul Sfântul Gheorghe.
Braţul Chilia, formează graniţa cu Ucraina, şi transportă pe cursul său de o lungime de 104 km², 60% din apele şialuviunile Dunării.
Braţul Sulina este situat în mijlocul Deltei, şi spre deosebire de Chilia, are un curs rectiliniu, fiind permanent dragat şi întreţinut pentru navigaţia vaselor maritime. Are o lungime de 71 km şi transportă 18% din volumul de apă al Dunării.
Cursul Braţului Sfântul Gheorghe este orientat spre sud-est, şi se desfăşoară pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare formeaza insulele Sacalin considerate un început de deltă secundară.
Delta Dunării (cu excepţia deltei secundare a braţului Chilia) face tradiţional parte din Dobrogea, dar în Antichitate şiEvul Mediu, litoralul se afla mult mai la apus (între Chilia Veche şi Murighiol pe vremea lui Strabon, între Peripravaşi Lacul Dranov în epoca bizantină), astfel încât hărţile istorice care reprezintă Dobrogea cuprinzând toată Delta actuală, sunt geomorfologic false.
Vegetaţia deltei este reprezentată în mare parte de o vegetaţie specifică mlaştinilor (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) şi ocupă 78% din totalul suprafeţei. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafaţa deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, , iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetaţie acvatică şi plutitoare, ocupând 2% din suprafaţa deltei. De asemenea, există păduri pe câmpurile Letea şi Caraorman şi sunt alcătuite din stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm, plante agăţătoare.
Conţine mai mult de 320 de specii de păsări ca şi 45 de specii de peşte de apă dulce în numeroasele sale lacuri şi japşe. Acesta este locul unde milioane de păsări din diferite colţuri ale Pământului (Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană) vin să cuibărească. Speciile majore de peşti în cadrul Deltei Dunării sunt ştiuca şi somnul.
Populaţia deltei a fost totdeauna răzleaţă, mediul semi-acvatic nepermiţând densităţi importante (densitatea medie este de 5 locuitori/km2). Vara, afluxul de turişti triplează populaţia, care la recensământul din 2002 se menţinea la 14.583 locuitori, dintre care 12.666 români (87%), 1438 lipoveni (10%), 299 ucraineni diverşi alţii (1%). Delta a fost dintotdeuna un mediu-refugiu pentru populaţiile iniţial greceşti (grecii pontici erau încă 2059 în 1910, mai numeroşi decât lipovenii), ulterior româneşti (dicienii, denumire care provine poate de la Vicina), apoi din (lipovenii). Aceste populaţii s-au amestecat, lucru dovedit de vocabularul limbilor vorbite în deltă, îndeosebi pescăresc.
Sursa: Wikipedia
Lasă un comentariu