1 AUGUST, ZIUA TANCHISTULUI

TANCUL ROMANESC – O ISTORIE

La sfârşitul anilor ’60 – şi în special după momentul de criză din 1968 – a fost declanşat un proces de creare a unei “doctrine naţionale de apărare, având drept concept fundamental apărarea patriei de către întregul popor”. Pentru operaţionalizarea unui asemenea concept strategic, a apărut necesitatea unei industrii proprii de apărare a României, pentru fabricarea nu numai a armamentului uşor de infanterie şi a muniţiei aferente, ci şi a tehnicii complexe (transportoarelor blindate , tancurilor, tunurilor pentru artilerie şi pentru blindate, avioane şi elicoptere).
Aceste obiective au supus întreaga industrie românească de la acel moment unui efort tehnic şi financiar, greu de imaginat în zilele noastre. Au fost realizate o serie de asimilări tehnologice, pornind de la materiile prime şi materialele cu caracteristici speciale, continuând cu realizarea echipamentelor complexe integrate pe acestea şi terminând cu standuri, laboratoare şi poligoane speciale pentru încercarea şi testarea lor.
Din punct de vedere tehnico-tactic, tancul românesc trebuia să îndeplinească cele trei cerinţe esenţiale ale câmpului de luptă: mobilitate, putere de foc şi protecţie sporită. Să nu uităm că în acea perioadă experienţa rusească (prin produsele T 34, T 55, T 60 etc.) era greu de atins sau depăşit.
Deşi poate părea paradoxal, analizând cu luciditate acea perioadă, putem afirma că, prin acest efort, industria românească de tehnică militară a contribuit într-o mare măsură la dezvoltarea economiei naţionale pe plan tehnologic şi de fabricaţie. Prin impunerea unor standarde extrem de ridicate referitoare la exigenţele tehnicii militare, cercetarea-proiectare, dezvoltarea industriilor capabile să le realizeze, pregătirea specialiştilor care să le fabrice şi să le exploateze, s-a format un nucleu de tehnicieni în domeniul tehnicii militare, care au făcut posibil ca acele deziderate, interpretabile din punct de vedere politic, să poată fi atinse din punct de vedere tehnic. Mai apoi militarii au fost aceia care, prin testarea şi, ulterior, prin utilizarea acestor echipamente au validat, de multe ori cu eforturi personale deosebite, soluţiile tehnice propuse.
Printre aceste realizări se poate aminti şi faptul că, într-o perioadă relativ scurtă (aproximativ 20 de ani) au fost asimilate şi fabricate trei tipuri de tancuri, fiecare din aceste tipuri constituind elemente evolutive incontestabile în dezvoltarea acestei tehnici complexe utilizate de armata română.
În aprilie 1968 este prezentat Consiliului de apărare, “Raportul privind propunerile de fabricare a tancurilor în ROMÂNIA”. În data de 13.10.1972, Consiliul Apărării a aprobat acest raport şi a hotărât ca ministerele de atunci (MICM, MIM, MlCh si MApN) să elaboreze şi să prezinte Studiul tehnico-economic de produs şi propunerile privind organizarea fabricaţiei.
Într-o primă etapă s-a urmărit crearea unui tanc mijlociu, cu carcasa blindată nouă şi echipament mecanic produs în ţară (motor 500 C.P., transmisie, instalaţii anexe).
Prima localitate unde au fost amplasate capacităţile de producţie necesare fabricării tancului românesc a fost la Mârşa, judeţul Sibiu, motiv pentru care, în anul 1974, s-au început lucrările de investiţii.

Realizarea tancului TR–77 şi TR 580
Între anii 1974-1980 a fost asimilat tancul mijlociu românesc în variantele TR-77 şi TR-580.
Prima varianta (TR-77), a fost realizată la nivel de model experimental, un prototip şi o serie iniţială de 10 produse. Acest tip de produs, dorit a se realiza în concepţie pur autohtonă, dar şi cu colaborări externe, cu predilecţie vest-europene (germane) a constituit o primă etapă în istoria fabricaţiei tancului românesc. Deşi proiectat în ideea unei carcase mai mari, pentru a putea fi echipat cu un agregat energetic performant la acea dată (agregatul energetic al tancului LEOPARD 1). În cele din urmă a fost finalizat, din considerente legate de termenele de finalizare, într-o variantă de echipare cu motor V2 de pe produsul T 55, asimilat în România. Ulterior producţia a fost continuată cu produsul TR-580 (versiunea românească a tancului sovietic T-55).
Primul model experimental al tancului românesc a fost realizat la “Baza centrală de reparaţie tehnică de luptă “Mizil” (denumirea de atunci a Uzinei Mecanice Mizil) în anul 1974, de către Uzina Mecanică Mârşa. Astfel s-a reuşit să se realizeze seria zero de trei tancuri româneşti la jumătatea anului 1976. În luna octombrie 1976 primul produs pleacă în probe, probe ce durează circa 6 luni.
Apoi, către sfârşitul primăverii anului 1977, întreaga producţie s-a transferat la Uzina Mecanică Mârşa, unde în noua fabrică de produse speciale, urma să se realizeze întreaga producţie de tancuri a României. La nivelul anilor 1973 – 1975, investiţiile făcute la Mârşa au fost de peste trei miliarde de lei (adică peste 100 de milioane de dolari) ce reprezintă aproape 80% din întreaga investiţie programată.
În primăvara anului 1978 din raţiuni politice, întreaga pregătire de fabricaţie şi toţi specialiştii, bună parte din ei formaţi la Mizil, au fost transferaţi la Uzinele 23 August din Bucureşti, unde s-a înfiinţat o fabrică nouă.
Fabrica de Tancuri a fost înfiinţată în anul 1978 în baza Decretului nr.514/17.12.1978 – sub denumirea de Fabrica De Maşini Grele Speciale (F.M.G.S.) în cadrul Întreprinderii 23 August Bucureşti.
În perioada 1978-1980, nefiind finalizată investiţia proiectată pentru FMGS, aceasta şi-a desfăşurat activitatea în incinta Întreprinderii 23 August Bucureşti. În acest spaţiu în luna ianuarie 1979 a fost montat primul tanc românesc în Întreprinderea 23 August – F.M.G.S.
Până în luna august a aceluiaşi an au mai fost realizate încă 11 produse care, împreună cu primul , au participat – înainte de a fi repartizate unităţilor militare beneficiare – la parada militară organizată în Bucureşti cu ocazia zilei de 23 August, pe atunci Ziua Naţională a României.
Probele de încercări pe pistă au fost executate la aceeaşi uzină iar probele de verificare a aparatelor de tragere de pe tanc s-au realizat în poligoanele specializate ale armatei. Până în luna octombrie 1979 FMGS, în hala–depozit din incinta Uzinelor 23 August, mai realizează încă 11 tancuri.
În paralel s-a derulat investiţia pentru Fabrica de Maşini Grele Speciale, în vecinătatea Uzinelor 23 August Bucureşti, prin dezafectarea spaţiului ocupat în acel moment de un depozit de combustibil solid pentru populaţie, precum şi în localitatea Mihai Bravu din judeţul Giurgiu, unde a început construirea pistei şi a poligonului de rulaj şi încercări, bazinul cu apă pentru verificarea etanşeităţii, hala de retuşuri şi finisări, etc. Această investiţie se finalizează la sfârşitul anului 1979.
Începând cu luna februarie 1980, FMGS îşi desfăşoară activitatea în noua investiţie, dar lucrările de realizare a investiţiei din localitatea Mihai Bravu, întârziind mai bine de un an. Din acest motiv, încercările pe pistă şi în poligon a celor 25 tancuri produse în 1980 s-au efectuat tot la Uzina Mecanică Mizil şi la Jegălia, judeţul Călăraşi. Investiţia de la Mihai Bravu a fost finalizată în semestrul II -1981.
Capacitatea proiectată a investiţiei era de 210 tancuri şi 100 seturi piese de schimb pe an.
Prin Decretul 474/26.12.1983, s-au dispus măsuri tehnico-organizatorice de creştere a capacităţii de producţie de la 210 tancuri pe an la 500 tancuri şi au fost aprobate structurile necesare funcţionării fabricii în condiţii de autonomie, având posibilitatea deschiderii unui subcont în bancă.
În acest scop, suprafeţele de lucru cresc spectaculos printr-un amplu program de investiţii. Noile capacităţi fac posibilă organizarea procesului de producţie a tancului TR – 85, care să realizeze calitatea prescrisă şi – în acelaşi timp – numărul de bucăţi necesar.
Cu toate acestea, fabrica a funcţionat în continuare ca fabrică dependentă (a 5-a fabrica) în cadrul Întreprinderi 23 August.
În anul 1990 prin H.G. nr.1329/21.12 1990 s-a dispus că începând cu data de 01.01.1991, Fabrica de tancuri să treacă din organica întreprinderii 23 August Bucureşti (devenită S.C. FAUR S.A.) în organica Grupului Industrial al Armatei – Regie autonomă, sub denumirea de Uzina Mecanică Bucureşti, având statut de unitate militară, cu organizarea şi dotarea actuală. În acest fel, cu capacităţile finalizate nu se puteau asigura obiectivele planificate de realizare a 500 tancuri pe an, ci numai de 210 tancuri, capacitate ajunsă la maturitate în anul 1983.

TANCUL TR –580
Principalele caracteristici tehnico-tactice ale produsului TR 580 sunt:
• Produs – 1979 – 1985
• Greutate – 42 + 3% t
• Echipaj – 4 militari
Armament:
• Tun
– Tipul tunului – cu ţeavă ghintuită
– Calibru – 100 mm
– Cadenţa de tragere – 6 lovituri/minut
• Mitraliera jumelată – 1 x 7,62 mm
• Mitraliera A.A. – 1 x 12,7 mm
• Motor
– V2 55 diesel, 12 cilindri, 4 timpi, supraalimentat ;
– Puterea motorului – 580 CP
– Cutia de viteze – mecanică
– Puterea specifică – 13,8 CP/t
– Presiunea pe sol – 0,895 daN/cm2
– Viteza maximă – 50 km/oră
– Autonomie – 380 km
• Unitatea de foc: 50 lovituri 100 mm, 3 500 cartuşe 7,62 mm, 500 cartuşe 12,7 mm
• Sistem de ochire – acţionare electrică în plan orizontal, acţionare hidraulică în plan vertical, fără SCF
• Distanţa măsurată – 200 … 5 000 m
• Distanţa loviturii directe cu APFSD – 4 000 m
• Protecţia prin blindaj :
– Turela – 320 + 20 mm cu blindaj suplimentar
– Şasiu – 200 mm stratificat

Realizarea tancului TR – 85 – 800
Paralel cu realizarea tancului românesc într-o primă variantă, începând cu anul 1974 au continuat lucrările de cercetare pentru realizarea “Sistemului energetic de mare putere pentru tancul românesc”.
Analizele specialiştilor au reliefat că realizarea în România a unui grup energetic compus din motor şi transmisie care să genereze o putere mai mare de 800 CP în vederea satisfacerii nevoilor tancului din prima variantă, nu este posibilă fără o colaborare externă, în raport cu nivelul experienţei şi cunoştinţelor în domeniu autohton atât de la data respectivă cât şi în viitorul apropiat.
În anul 1976, Institutul Naţional de Motoare Termice şi-a exprimat disponibilitatea, totuşi, să realizeze motorul de 800 CP destinat tancului românesc într-o concepţie proprie, utilizând structura de bază a motorului MTU, celelalte anexe având o dispunere proprie soluţiei autohtone.
De asemenea, transmisia hidromecanică a fost proiectată de ICSITEM Bucureşti, pe baza unei transmisii model şi realizată de I.H. Braşov, asigurând montajul în T a cuplului motor-transmisie.
În perioada 1974-1982, în definitivarea soluţiei constructive pentru agregatul energetic de mare putere, s-au procurat şj utilizat ca surse de informaţii, modele de referinţă externe.
Între anii 1978-1986 a fost asimilat tancul mijlociu TR-85-800, cu motor de 830 C.P. şi transmisia hidromecanică, constituite în agregat energetic monobloc similar tancurilor occidentale.
Producţia de serie a tancului mijlociu TR-85-800 fiind executata între anii 1986-1990 cu un ritm mediu de 100 bucăţi pe an, comparabil cu cel al unor state cu vechi tradiţii în construcţia de blindate.

TANCUL TR – 85 – 800

Principalele caracteristici ale acestui tanc sunt:
• Produs – 1982–1990
• Greutate – 42,2 t
• Echipaj – 4 militari
• Armament:
1.Tun
– Tipul tunului – cu ţeavă ghintuită
– Calibru – 100 mm
– Cadenţa de tragere – 4 -7 lovituri/minut
2. Mitraliera jumelată – 1 x 7,62 mm
3. Mitraliera A.A. – 1 x 12,7 mm
• Motor – diesel, 8 cilindri, 4 timpi, supraalimentat
– Puterea motorului – 830 CP
– Puterea specifică – 17,8 HP/t
– Transmisie – hidromecanica
• Presiunea pe sol – 0,925 daN/cm2
• Panta longitudinală – 32º
• Viteza maximă – 50 km/oră
• Autonomie – 400 km
• Unitatea de foc – 41 lovituri 100 mm, 3 500 cartuşe 7,62 mm, 500 cartuşe 12,7 mm
• Sistem de ochire – acţionare electrică în plan orizontal, acţionare hidraulică în plan vertical cu telemetru laser integrat şi SCF
• Distanţa măsurată – 200 … 5 000 m
• Distanţa loviturii directe cu APFSD – 4 000 m
• Protecţia prin blindaj:
– Turela 320 + 20 mm cu blindaj suplimentar
– Şasiu – 200 mm stratificat

Realizarea tancului TR-125
Între anii 1987 şi 1988, într-un timp extrem de scurt, s-a reuşit proiectarea şi realizarea prototipului tancului românesc TR–125 (P 125). Acesta îngloba cele mai noi realizări ale experienţei cercetătorilor români şi ale industriei naţionale de apărare.
Turela şi elementele de încărcare automată a acestui tanc au fost proiectate de ICSITEM Bucureşti iar şasiul, cu toate agregatele ce intră în el, a fost proiectat de ACSIT–P 124 din structura F.M.G.S. Bucureşti
Este demn de remarcat că, pe acest tanc, s-au montat cele mai moderne echipamente care erau în curs de experimentare sau asimilare în fabricaţie de industria românească: tunul calibru 125 mm, stabilizatorul tunului 2E 25M, mecanismul de încărcare automată a tunului, calculator balistic, noul proiector de tip L–2, instalaţii de avertizare împotriva iluminării cu laser pentru lansare a grenadelor fumigene şi a capcanelor termice etc. Totodată, s-a reuşit experimentarea şi asimilarea noilor tipuri de muniţie pentru tun, lansatoare de grenade fumigene etc.
Principalele caracteristici ale acestui tanc sunt:
• Produs – 1984 – 1991
• Greutate – 50 t
• Echipaj – 3 militari
• Armament:
1. Tun
– Tipul tunului – cu ţeavă lisă
– Calibru – 125 mm
– Cadenţa de tragere – 8 lovituri/minut
2. Mitraliera jumelată – 1 x 7,62 mm
3. Mitraliera A.A. – 1 x 12,7 mm
4. Lansator de grenade – 6 tuburi 81 mm
• Motor
– 8 VS A3 diesel, 8 cilindri, 4 timpi, supraalimentat
– Puterea motorului – 900 CP
• Puterea specifică – 18,75 CP/t
• Transmisie – hidromecanică, automată
• Presiunea pe sol – 0,875 daN/cm2
• Panta longitudinală – 32º
• Viteza maximă – 60 km/oră
• Autonomie (fără butoaie suplimentare) – 400 km
• Unitatea de foc – 39 lovituri 125 mm, 2 000 cartuşe 7,62 mm, 300 cartuşe 12,7 mm, 20 grenade fumigene
• Sistem de ochire – turela/tun stabilizate hidraulic în două planuri, cu telemetru laser integrat şi SCF
• Distanţa măsurată – 200 … 5 000 m
• Distanţa loviturii directe cu APFSD – 4 000 m
• Protecţia prin blindaj:
– Turela – 400 mm cu blindaj suplimentar
– Şasiu – 200 mm stratificat

Activităţi după anul 1990. Modernizarea tancului TR – 85
În anul 1994 se hotărăşte prin Ordinul S/M1429/31.03.1994 iniţierea “Programului de modernizare a tancului mijlociu românesc TR 85-M1- BIZONUL”, iar prin Hotărârea Consiliului de Înzestrare, conform PV nr. 140/14.04.1994 acest ordin devine operativ. Începând cu anul 1996 au demarat activităţile legate de elaborare a documentaţiilor, analiză a cerinţelor operaţionale, testare şi, în final, omologare a produselor.
Specialiştii români în cooperare cu companii specializate din Franţa, cea mai importantă fiind MATRA DEFENSE, au elaborat şi pus în aplicare după anul 1996 programul de modernizare al tancului TR-85, rezultând tancul TR-85 M1, care este un produs compatibil cu standardele NATO. De-a lungul perioadei 1997- 2009 sunt modernizate un număr 56 de tancuri.
Echipamentele care au intrat în programul de modernizare au fost realizate în colaborare cu importante firme în domeniu, din Occident (Aerospaţiale Matra, Sagem, Kollmorgen-Artus, Racall), precum şi cu firme din România (Electromagnetica, Faur, Elprof, UM Reşita, Aeroteh, IOR şi IOEL). În cea mai mare parte, modernizarea tancului TR 85 consta în dotarea cu aparatură electronică modernă a sistemelor de conducere a focului, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte şi a sistemelor de detecţie şi stingere a incendiilor cu substanţe netoxice, dar constă şi în înlocuirea vechiului sistem de stabilizare cu unul acţionat electric, ceea ce îi conferă o mai bună precizie de tragere. Unul dintre elementele principale care face din TR 85 M1 o armă redutabilă pentru categoria de armament din care face parte este tunul de 100 mm, ale cărui proiectile, la distanţa de 4.000 de metri, pot penetra un blindaj gros de 350 mm.

ANCUL TR-85 M1
Principalele caracteristici ale acestui tanc sunt:
• Produs – 1995 – 2009;
• Greutate – 50 t;
• Echipaj – patru militari;
• Armament:
1. TUN:
– Tipul tunului – cu ţeavă ghintuită;
– Calibru – 100 mm;
– Cadenţa de tragere – 4 -7 lovituri/minut;
2. Mitraliera jumelată – 1 x 7,62 mm;
3. Mitraliera A.A. – 1 x 12,7 mm;
4. Lansator de grenade – 6 tuburi 81 mm;
• Motor:
– Diesel, 8 cilindri, 4 timpi, supraalimentat;
– Puterea motorului – 860 CP;
– Puterea specifică – 17,2 CP/t;
• Transmisie – hidromecanică;
• Presiunea pe sol – 1 daN/cm2;
• Panta longitudinală – 320;
• Viteza maximă – 60 km / oră;
• Autonomie– 400 km;
• Unitatea de foc – 41 lovituri 100 mm, 500 cartuşe 7,62 mm ,750 cartuşe 12,7 mm;
• Sistem de ochire – turelă acţionată electric în două planuri, cu telemetru laser integrat şi SCF;
• Distanţa măsurată – 200 … 5.000 m;
• Distanţa loviturii directe cu APFSD – 4.000 m;
• Protecţia prin blindaj:
– Turela – 320+20 mm cu blindaj suplimentar;
– Şasiu – 200 mm stratificat;

SURSA: RFT Fortele terestre. Tehnica militara

Puteti viziona filmul “Fata morgana”, film despte tancuri si dragoste!

http://youtu.be/xCnYsB20Ag8