marţi 15 iun 2021

SPONSORI OFICIALI

TRAGEDIA NAVEI „SADU“

Sadu

La data de 2 decembrie 1988 a avut loc una dintre marile catastrofe navale maritime româneşti, tragedie  în care a fost implicat cargoul „Sadu“ (pavilion: România, IMO: 7642089, indicativ: YQSC, comandant: căpitan de lungă cursă Sergiu-Lucian Grigorescu, 4.737 tdw., echipaj: 28 membri, constructor: 1976 – Şantierul Naval Brăila), care  s-a scufundat în rada exterioară a portului Constanţa, la o adâncime de circa 18 – 24 metri, lovindu-se de stabilopozii Digului de Nord.
În dimineaţa zilei de 1 decembrie, cargoul a plecat din portul Galaţi, în balast, cu destinaţia portul Constanţa, în rada căruia a sosit şi a ancorat (în careul A, destinat navelor de transport mărfuri generale) în seara aceleiaşi zile.
Nava avea un echipaj compus din 22 membri dintre cei 28 incluşi, pentru că şase dintre aceştia (Petre Moise – şef de echipaj, Gabriel Mihalcea – ofiţer R.T.G., Gheorghe Pitorac – timonier, Tudor Zisu – marinar, Vasile Burcea – motorist, Gheorghe Cîmpeanu – brutar) au fost radiaţi încă de la plecarea din Constanţa spre Galaţi.
Ancorarea s-a efectuat cu ancora din bordul babord, cu 100 metri de lanţ, la adâncimea fundului de circa 20 metri sub chilă. Locul de ancorare a fost ales de comandantul navei, fără să fie comunicat Căpităniei Portului Constanţa, dar a fost consemnat în jurnalul de bord al navei.
Începând cu dimineaţa zilei de 2 decembrie, starea vremii s-a înrăutăţit, intensitatea vântului ajungând la forţa 5 – 6 şi valuri de 4 – 5 metri, ceea ce l-a determinat pe comandantul navei să solicite (ora 11:20) aprobarea schimbării punctului de ancorare la adăpostul digului de Nord, în partea de Sud a acestuia.
La ora 11:30 s-a primit aprobarea pentru intrarea în port şi s-au luat măsuri de pregătire a navei pentru această manevră.
La ora 12:30 s-a constatat că poziţia navei s-a schimbat, fiind cu pupa apropiată la o distanţă de circa 200 metri de Digul de Nord. În această situaţie critică, comandantul a ordonat pornirea maşinii „foarte încet înainte“ şi cârma „banda stânga“, dar motorul principal nu a pornit. A fost lansată şi ancora din tribord, timp în care s-a reuşit pornirea motorului. Au mai fost efectuate diferite încercări de îndepărtare a navei de dig, s-a ridicat ancora din babord şi s-a constatat că nici ancora din tribord nu menţinea nava într-o poziţie sigură, motiv pentru care şi aceasta a fost virată.
La ora 13:15, nava s-a izbit de stabilopozii digului, abia acum fiind transmis primul mesaj de pericol.
Loviturile repetate şi violente cu digul au provocat şapte găuri de apă în magaziile de marfă şi compartimentul maşină ale navei, precum şi inundarea acestora.
Nava s-a scufundat în intervalul 13:15 – 16:02, timp în care membrii echipajului, adunaţi pe puntea etalon, au făcut eforturi disperate să se salveze. Pe măsură ce nava se scufunda, oamenii au sărit în apă, dar 11 au murit înecaţi sau izbiţi de stabilopozii digului, iar patru au fost daţi dispăruţi şi nu au mai fost găsiţi niciodată. Numai şapte marinari au reuşit să se salveze.

După scufundarea navei şi examinarea ei de către scafandri, s-a constatat că epava este culcată pe partea tribord, fiind afundată circa 2 – 3 metri în mâl, cu prova în imediata apropiere a digului şi pupa la circa 60 – 70 metri de dig; de asemenea, elicea avea toate palele rupte şi îndoite, cârma era deformată, cauza fiind impactul cu stabilopozii digului.
Conform rezoluţiei Procuraturii Judeţene Constanţa – Secţia Maritimă şi Fluvială (15 mai 1989), după examinarea probelor administrate în timpul cercetărilor, s-a concluzionat că accidentul s-a produs din cauza organizării necorespunzătoare a serviciului de cart, lipsa de control din partea comandantului privind poziţia navei şi menţinerea punctului de ancoraj, lipsa de control a serviciilor de cart, neluarea măsurilor adecvate de punere a navei în siguranţă şi neluarea unor decizii clare şi precise din partea comandantului, nepregătirea motorului principal şi nemenţinerea acestuia în stare de funcţionare, în funcţie de condiţiile hidro-meteorologice, avizarea cu întârziere a situaţiei de pericol a navei şi solicitarea în ultimul moment a mijloacelor de salvare, când aceasta se lovea deja de stabilopozi.
Vinovaţi de producerea catastrofei au fost găsiţi răspunzători Lucian-Sergiu Grigorescu – comandantul navei, Aurel Toma – şef-mecanic, şi Dănuţ-Petruş Rotaru – ofiţer de cart. Întrucât toţi aceştia au decedat în timpul catastrofei, s-a dispus încetarea urmăririi penale.

„Recurs la tragedia navei «Sadu»
2 decembrie 1988 este data fatidică la care cargoul «Sadu» s-a scufundat aproape de capul Digului de Nord al Portului Constanţa, sub ochii responsabililor din port. Voiajul de rutină de la Galaţi la Constanţa al navei «Sadu» s-a transformat într-un naufragiu, care a rămas ca o pată neagră în istoria portului Constanţa.
Atunci au pierit 15 dintre cei 22 de membri ai echipajului. Astfel de voiajuri erau numite plimbări şi nu erau tocmai o plăcere pentru personalul navigant. Banii erau puţini, pentru că echipajul nu primea diurnă de străinătate şi munca era una de rutină. Pe navele care făceau astfel de voiajuri erau îmbarcaţi marinarii care aveau suspendat avizul de navigabilitate de către organele de Securitate şi alţi angajaţi ai «Navrom», care, din fel de fel de motive, nu doreau să mai plece cu lunile pe mare.
În continuare vom face o trecere în revistă a momentelor voiajului, a naufragiului şi a acţiunilor de salvare a echipajului de pe «Sadu». Documentele întocmite după acest sinistru au fost ţinute la secret. De curând am reuşit să găsim martori oculari care au povestit despre acest naufragiu din istoria recentă a portului.
Motonava «Sadu», de 4.737 tdw, a fost construită în Şantierul Naval Brăila în anul 1976 şi a aparţinut fostei I.E.F.M. NAVROM Constanţa, Secţia I.
În ultimul voiaj, cargoul «Sadu», a încărcat în portul Constanţa 3.025 tone cărbune cocsificabil, care trebuia descărcat la Galaţi. Trebuie făcută precizarea că nava «Sadu», era scoasă din exploatarea normală şi nu efectua voiajuri internaţionale, fiind programată să intre în reparaţii capitale după voiajul de la Galaţi. Conducerea Secţiei I a hotărât că până la intrarea în Şantierul Naval, nava să execute transporturi cu mărfuri solide şi vrac, pe relaţia Constanţa – Galaţi.
Nava a părăsit portul Constanţa la data de 26 noiembrie 1988, orele 20.00, şi a ajuns la destinaţie la data de 27 noiembrie 1988, orele 19.00.
Pentru că avea actele de navigaţie expirate, specialiştii de la R.N.R. – filiala Galaţi au inspectat nava la Galaţi la data de 30 noiembrie 1988. Atunci s-a certificat inspecţia ocazională, după care s-a permis vasului să efectueze un singur voiaj de la Galaţi la Constanţa, pentru efectuarea reparaţiilor.
Din conţinutul Certificatului de navigabilitate nr. 03/ 2/ 1646 din 29.11.1988, precum şi din declaraţiile inspectorilor R.N.R., inginerii Constantin Pencu Constantin şi Aurel Puf, date în faţa procurorilor, după sinistru, precum şi din declaraţiile membrilor echipajului care au supravieţuit, rezultă, cu certitudine, că nava, din punct de vedere tehnic, era corespunzătoare pentru efectuarea călătoriei Galaţi – Constanţa.
Din Galaţi spre Constanţa, nava a plecat în dimineaţa zilei de 1 decembrie 1988, cu un echipaj format din 22 de membri, dintre cei 28 incluşi în lista de echipaj. Erau radiaţi ofiţerul radiotelegrafist Gabriel Mihalcea, şeful de echipaj Petre Moise, timonierul Gheorghe Pitorac, marinarul Tudor Zisu, motoristul Vasile Burcea şi brutarul Gheorghe Cîmpeanu.
Ofiţerul R.T.G., şeful de echipaj şi timonierul în mod obligatoriu trebuiau să fie la bord pe timpul efectuării călătoriei, ca făcând parte din personalul normat pentru siguranţa navei. Cu toate acestea, absenţa lor nu afecta siguranţa navigaţiei într-un voiaj făcut în apropierea coastei.
Ceasul rău
«Sadu» a sosit în rada portului Constanţa în ziua de 1 decembrie 1988, ora 22.30, şi a ancorat în careul A, destinat navelor de transport mărfuri generale. Locul a fost ales de comandantul navei, fără să anunţe Căpitănia Portului Constanţa despre coordonatele punctului de ancorare, sarcină ce-i revenea in conformitate cu Regulamentul Serviciului la bordul navelor maritime civile.
Ofiţerul care era în cart, Mihail Gâdei, a determinat punctul de ancoraj la aproximativ o milă marină (1.852 m) de Digul de Nord. Noaptea a trecut fără niciun fel de incident. Vântul a avut o intensitate moderată, iar marea a fost de până la gradul trei.
Pe 2 decembrie, de dimineaţă, vremea s-a înrăutăţit. Dimineaţa, de serviciu pe comandă în cartul 8 – 12, era tot ofiţerul Mihail Gâdei, cel care a consemnat în registru punctul de ancorare cu o seară înainte. Pe serviciul său, acesta a stabilit că punctul navei se menţinea.
În jurul orelor 11.15, comandantul a solicitat şi i s-a aprobat schimbarea punctului de ancorare la adăpostul digului de Nord, în partea de Sud a acestuia.
La 12.00, Mihail Gâdei a predat serviciul lui Mihail Rotaru. Timonierul din cartul 12.00-16.00, Dumitru Simion este citat într-o expertiză făcută în dosarul penal întocmit după sinistru. El spunea că la ora 12.30, privind digul prin geamul din tribord a observat capul digului la circa 100 metri şi l-a informat pe ofiţerul de cart Dănuţ Rotaru. Vizibilitatea era oricum redusă. Nu se ştie ce a făcut Dănuţ Rotaru de la preluarea serviciului. Din relatări şi expertiza făcută ulterior schimbarea poziţiei s-a produs în această perioadă de timp. Furtuna s-a înteţit, ancora a grapat şi nava a ajuns în apropierea digului.
În urma verificării efectuate, ofiţerul de cart s-a convins că ancora derapează, iar nava s-a apropiat periculos de dig şi l-a informat pe comandant. Nava a cerut ajutor prin căpitanul secund prin radiotelefon, anunţând Secţia I Flotă şi Pilotajul.
Ajutorul a fost cerut când «Sadu» era în situaţia iminentă de a se lovi de dig, aproximativ ora 13.00.
Către orele 12.50-13.00, căpitanul secund Sorin Roibu a urcat şi el pe comandă, constatând că nava se afla la o distanţă de 80 – 100 metri în vântul digului.
În aceeaşi expertiză, el afirmă că a dat comanda, prin telegraf, ca maşina să fie foarte încet înainte şi a comandat cârma bandă stânga, în scopul îndepărtării pupei navei de dig şi eliminării riscului de impact cu digul. Din afirmaţiile făcute, rezultă că echipajul de la maşină nu a răspuns la comenzi şi că din compartimentul maşini s-a transmis că mai sunt necesare circa 10 minute pentru a se putea lansa motorul principal. Întârzierea se explică prin timpul necesar motorului principal deschiderii valvulelor de aer pentru lansarea pornirii pompelor de alimentare cu carburant.
Comandantul Sergiu Grigorescu, care era şi el pe puntea de comandă, neavând motorul în stare de funcţionare, a ordonat fundarisirea (lansarea pe fund) ancorei din tribord. După fundarisirea ancorei, s-a reuşit lansarea motorului principal. Comandantul a ordonat virarea ancorei din babord, ordin care a fost executat, ancora fiind virată la nară.
În continuare, comandantul a încercat evitarea apropierii de dig, în mod deosebit a pupei, prin răsturnări (lansări) succesive ale motorului principal, înainte şi înapoi, cu manevra corespunzătoare a cârmei. În acest timp, s-a ordonat de către comandant şi virarea ancorei din tribord. Cu vântul şi valul din tribord nava a ajuns sa fie împinsă de vânt spre dig.
Inevitabilul s-a produs. La scurt timp a început să fie izbită, sub acţiunea vântului şi valului, de stabilopozii digului.
Pe timpul manevrelor cu maşina, se raportează din compartimentul maşini că motorul principal nu mai poate fi folosit, întrucât elicea s-a blocat în urma lovirii de stabilopozi. Totodată, se constata blocarea cârmei din aceeaşi cauză.
Specialiştii au apreciat că, dacă s-ar fi dat comanda «toată viteza înainte», chiar înainte de a fi ridicată ancora, chiar dacă aceasta ar fi fost pierdută, nava ar fi reuşit să iasă din zona periculoasă. Fără guvernare şi propulsie, nava nu mai putea fi salvată, decât dacă se reuşea un remorcaj.
După lovituri repetate în dig, nava a început să se încline treptat spre la babord, până a ajuns la un unghi de circa 45 grade. Compartimentul maşini şi magazia trei au început să ia apă. Prin soneria de alarmă s-a dat semnalul de abandon, la care echipajul a ieşit pe punte, adunându-se iniţial în pupa tribord. Ofiţerul de cart Mihail Gâdei a afirmat că la darea semnalului de abandon a încercat să lase la apă barca din tribord, dar nu a reuşit din cauza canarisirii mari a navei, de circa 35 grade.
Odată cu pătrunderea apei în compartimentele navei, prin deplasarea centrului de greutate, aceasta a revenit în poziţia dreaptă şi mult apupată, degajându-se de stabilopozi. Ajunsă în aceasta ipostază, nava a început să se afunde vizibil.
Din ordinul comandantului, echipajul s-a adunat în întregime la puntea etalon, cea mai de sus punte. Când şi această punte a început să fie inundată, comandantul a ordonat ca «fiecare sa se salveze cum poate».
O parte din echipaj a părăsit nava, sărind spre dig. Alţii au fost luaţi de valuri şi curent şi deviaţi spre capul digului. Cum apa era foarte rece, aceştia au făcut şoc termic şi au decedat. În continuare, nava a început să se încline la tribord şi să se apupeze rapid, scufundându-se total în circa 10 – 15 minute.
Acţiuni de salvare
Imediat după ce s-a aflat despre situaţia navei, s-au luat primele măsuri. Pe dig au fost trimise mai multe maşini de pompieri şi autosalvări, care au ajuns în jurul orei 14.00.
La faţa locului au fost şi responsabilii din conducerea portului. ClC Cornel Idu, şeful Căpităniei, şi şeful Departamentului Transporturi Navale, contraamiral Gheorghe Anghelescu, au asistat la dezastru.
S-a încercat să se ajungă cu scările de pe maşinile de pompieri într-o poziţie din care să fie salvaţi membrii echipajului, dar vântul puternic a făcut imposibilă o astfel de manevră, pentru că ar fi rupt scările sau ar fi răsturnat maşinile de pompieri. Nava fiind doar la câţiva metri de mal, cu sprijinul pompierilor, membrii echipajului au improvizat un funicular din parâmă, cu scopul de a se salva. Au fost trimise la mal doar câteva din documentele navei.
Oricum, manevra era anevoioasă din cauza condiţiilor meteo şi a poziţiei vasului. Toate acţiunile de salvare a navei şi echipajului au fost tardive şi ineficiente.
Către orele 13.30, remorcherul «Orion», care aparţinea «Petromar», se apropia de port. În urma dispoziţiilor primite de la autorităţile portuare, a luat drum de apropiere de «Sadu», cu scopul de a da asistenţă.
«Orion» s-a plasat în vântul navei «Sadu» şi s-au împuşcat consecutiv şase bandule, dintre care numai una a ajuns la nava «Sadu», dar nu s-a reuşit legarea unei parâme cu care nava să fie remorcată.
Către orele 15.20, din cauză că apropierea de zona digului punea în pericol remorcherul, s-a dispus ca «Orion» să părăsească zona.
Remorcherul «Viteazul», nava salvator a Grupului de Intervenţie şi Salvare Navală, a ieşit din port către orele 13.35, în scopul acordării de asistenţă navei «Sadu».
Din relatările supravieţuitorilor de la navă, remorcherul «Viteazul» nu a avut niciun fel de intervenţie pentru salvare din aceleaşi motive ca şi «Orion».
Au murit sub ochii autorităţilor
Martorii oculari de la uscat au stabilit că «Sadu» s-a scufundat în jurul orelor 16.03, la aproximativ 500 metri de capul de Sud al digului. Echipajul a stat pe puntea etalon până când apa le-a ajuns la picioare. Toţi au sperat ca nava să se aşeze pe fund şi o parte din suprastructură să rămână la suprafaţă.
În ultimul moment, marinarii s-au aruncat în valuri. Şapte norocoşi au fost duşi de valuri pe stabilopozi, de unde au fost recuperaţi de pompieri. Doi dintre navigatori au avut şansa să fie apucaţi de echipamentul de salvare şi traşi din mare de soldaţii aflaţi printre stabilopozi. Alţii, care au fost în contratimp cu valurile, au fost zdrobiţi de dig sub privirile celor prezenţi pe mal.
Plini de păcura care a bufnit la suprafaţă din tancurile navei, 15 dintre membrii echipajului nu s-au putut salva. Unii au fost traşi la fund de curenţii care s-au format în urma scufundării navei. Patru dintre membrii echipajului au fost daţi dispăruţi, printre aceştia se numără şi ofiţerul Dănuţ Rotaru.
Au fost chemate în ajutor şi două elicoptere. Intervenţia acestora a fost tardivă şi ineficientă.
Recuperarea naufragiaţilor
După scufundarea motonavei, au participat la acţiunile de căutare 17 remorchere şi nave tehnice de la «Petromar».
Pe 2 decembrie 1988, la ora 14.45, s-a dat alarma la Divizionul 145 Scafandri de luptă. Comandantul de atunci, cpt. lt. Mihai Cornel, a convocat pe toţi ofiţerii scafandri şi comandanţii de nave de intervenţie cu scafandri. S-a stabilit nava care se preta să intervină pe acea vreme («S.R.S. 575») şi o echipă formată din opt scafandri, un ofiţer, un maistru militar şi şase militari în termen scafandri.
În 20 de minute, nava a plecat fără să cunoască prea multe elemente. Când «S.R.S. 575» s-a apropiat de «Sadu» era aproape ora 16.00. «Sadu» s-a scufundat fără ca scafandrii să poată interveni în vreun fel.
Unul dintre aceştia povesteşte că după sinistru, într-un haos de nedescris, toate navele au început să caute supravieţuitori la lumina proiectoarelor.
Când una dintre cele 17 nave descoperea un naufragiat, neavând posibilităţi de a-l recupera la bord, era chemată prin radio nava de scafandri. Valurile erau de peste cinci metri, vizibilitatea era foarte mică, nu se putea lăsa barca de intervenţie cu scafandri la apă şi singura soluţie găsită de scafandri era ca unul dintre ei să-şi rişte viaţa, să sară în mare si să lege naufragiatul cu o parâmă. Apoi, cei de la bord îl trăgeau aproape de navă. La recuperare ridicau 4 – 5 marinari, iar scafandrul care a intrat în apă, urca la bord dacă mai reuşea să se apropie de navă fără să-l lovească corpul navei la ruliu sau tangaj. Singurul care a intrat în apă a fost ofiţerul.
Operaţiunea de salvare s-a terminat dimineaţa. Toti marinarii recuperaţi din apă, de pe nava «Sadu» au fost morţi. Nu se mai putea face nimic. La unul singur s-a găsit asupra lui buletinul de identitate. Era şeful mecanic, Toma Aurel. Ceasul electronic îi stătuse la ora 17.02.
Comandantul de Divizion i-a găsit în buletin două bancnote de o sută de lei, s-a uitat la bani, s-a uitat la cadavru şi cu lacrimi în ochi i-a dat unui militar în termen scafandru, spunându-i: «Ia-i mă tu, că el nu mai are ce face cu ei»“.
• • •
Declaraţiile unor martori şi supravieţuitori
Cristian Darie, căpitan secund pe nava „Orion“: „(…) Para metalică a primei bandule trase de mine a fost deviată de vântul foarte puternic şi a trecut peste prova lui «Sadu», ajungând pe dig, unde se strânseseră deja câţiva oameni. Aceştia au preluat bandula şi au deplasat-o până în dreptul cargoului. Am aşteptat ca echipajul acestuia să lege cablul de remorcaj, dar, când am început să recuperăm, am constatat că nu legaseră nimic. Eram intrigaţi.
(…) Au încercat să pornească motorul principal, fiindcă am văzut ieşind fum pe coş, dar au renunţat. Între timp le-am trimis alte bandule, una în pupa, una în prova, una chiar pe covertă. «Sadu» se bandase către dig destul de mult.
Era ora 13:35 – 13:40. Valurile foarte mari îl izbeau serios de stabilopozi. Cred că avea mai multe spărturi prin care lua apă…
După examinarea corpului epavei «Sadu» de către scafandri, aceştia au localizat şapte găuri de apă în corpul navei şi una în suprastructură, în bordul babord. Una dintre găuri se află în dreptul compartimentului maşini şi are un diametru de patru metri!, prin care a putut pătrunde foarte multă apă, într-un timp scurt. O altă gaură de apă, lungă de 10 metri, este situată tot în babord, la cinci metri sub puntea principală.
Echipajul era în pupa şi în prova, unde au reuşit, de altfel, să lege un cablu de remorcaj, dar cam în aceleaşi momente am auzit prin RTF pe contraamiralul Anghelescu dispunând să se renunţe la remorcă, fiind oricum prea târziu… Chiar dacă am fi reuşit să o scoatem de acolo, nava «Sadu» tot s-ar fi scufundat!
Au dezlegat bandula, ne-au făcut semne că renunţă la această metodă. Când şi când auzeam în RTF frânturi de discuţii între persoanele implicate în operaţiunile de salvare.
Un schimb de replici mi-a atras atenţia în mod deosebit. Căpitanul-şef al portului Contanţa, Cornel Idu, vorbea cu dl. contraamiral Anghelescu despre şansele de salvare a cargoului avariat. Fostul ministru adjunct al Transporturilor i-a răspuns cu fermitate: «Să nu se părăsească nava! Cu orice sacrificu să se salveze nava!». (…)“.
Constantin Craiu, şef de echipaj pe nava „Orion“: „Confirm spusele domnului căpitan Darie. În RTF am auzit apoi pe dl. Cornel Idu, adresându-se către nava «Sadu»: «Comandante, comandante, mă auzi? Oare poţi să mă auzi?…». Avea o voce foarte emoţionată, cred că aproape plângea. De pe «Sadu» nu a răspuns nimeni. (…)“.
Dumitru Petrea, comandantul navei „Orion“: „Chiar aşa a ordonat dl. Anghelescu: «Să nu se părăsească nava! Cu orice preţ să se salveze nava!». Am crezut că am halucinaţii, dar erau atâţia în apropiere… Am recuperat ancora şi ne-am plasat între diguri, în dreptul navei «Sadu», pentru că tot în RTF mai auzisem una: dl. Anghelescu solicitase să se ia legătura cu un general din Bucureşti, pentru ca acela să dispună trimiterea unor elicoptere de la Tuzla, pentru sprijinirea operaţiunilor de salvare. Până la venirea celor două elicoptere a trecut cam o jumătate de oră. Au efectuat câteva ture pe deasupra lui «Sadu», apoi au plecat“.
Paul Feticu, ofiţer punte: „Pe 2 decembrie 1988 mă aflam în dana 34 «Petromar». Eram dispecer naval de serviciu. Unul dintre cele două elicoptere de la Tuzla a aterizat la noi. Am discutat cu pilotul. «Noi am încercat să-i ajutăm cumva, dar avem scările prea scurte şi din cauza catargelor şi antenelor de pe navă n-am putut face nimic» – mi-a explicat el. Dacă mai punem la socoteală şi vântul… (…)“.
Cristian Darie, căpitan secund pe nava „Orion“: „Pe dig era animaţie mare. Civili, militari, maşini mici şi mari, oficialităţi etc. Valurile loveau cargoul cu furie, adâncindu-i rănile, grăbindu-i previzibilul sfârşit. Tancurile de combustibil îi fuseseră sparte, astfel că o peliculă groasă de păcură se întinsese pe mari suprafeţe, purtată de un curent paralel cu digul.
La un moment dat am auzit în RTF că «Sadu» începe să se îndrepte. Ştiam cu toţii că ăsta e începutul sfârşitului! Ni se părea incredibil că 22 de oameni încă mai aştepatu pe hârbul gata să fie înghiţit în adâncuri.
Ce mai aşteptau? (…) După 10 – 15 minute, «Sadu» a început să se bandeze spre larg. Echipajul era adunat undeva, în spatele comenzii. N-am văzut în viaţa mea un echipaj atât de disciplinat, într-un asemenea moment plin de dramatism.
Era ora 15:59 când nava s-a bandat pe pupa-tribord şi s-a scufundat pe aceeaşi poziţie cam în 30 de secunde. Oamenii au fost angrenaţi în acel vălmăşag de ape şi păcură, de lăzi, lemne, bocaporţi, butoaie şi câte şi mai câte, printre ancorele catargelor şi antenelor de pe comandă. Am trăit cu toţii momente cumplite!
Fiindcă aveau cu toţii vestele de salvare prevăzute cu becuri, am început să-i localizăm, apropiindu-ne pe cât posibil mai mult. De câteva ori am fost în pericol s-o păţim şi noi.
(…) S-au întors elicopterele. Unul dintre ele a lăsat o scară cu un fel de scaun la capăt spre un om din apă. Nu a reuşit nimic. Au plecat“.
Artur Sahaghian, motorist stagiar, supravieţuitor, 21 ani: „(…) Tocmai coboram, mulţumit că-mi terminasem treaba, când «Sadu» s-a izbit prima oară de stabilopozii digului. În primele momente nu am înţeles ce se întâmplă. (…) După mai multe încercări de a se porni motorul principal, s-a renunţat la această idee, fiindcă se întâmplase ceva cu axul elicei.
Izbiturile se simţeau destul de puternic, după fiecare val. Era o mişcare ciclică. S-a dat alarma prin sonerie. Am alergat cu toţii în cabine, unde ne-am pus vestele de salvare, apoi am ieşit pe punte. Era frig.
Sub combinezonul de lucru nu aveam pe mine decât un maieu, aşa că am coborât să-mi iau o flanelă şi fesul de lână. Când am revenit, unii ziceau că ne scufundăm, alţii că nu încă. În orice caz, eram lipiţi de stabilopozi.
De aici proveneau bufniturile. Pe mal începuseră să se adune curioşii. Le-am aruncat bandule, apoi parâme. Fiind cel mai tânăr de pe navă, nu prea ştiam ce să fac, dar aşteptam ordine. Au apărut pe dig şi câteva maşini, agitaţia a crescut, deşi pe «Sadu» n-am remarcat să fi intrat cineva în panică.
Era ora 13:30. Nava se bandase către mal. Umblând de colo, colo, m-am oprit lângă Negeatin Suliman şi Oprescu Ion. Discutau că ar fi bine s-o luăm către dig, pe parâme. A intervenit un altul, zicând că e şi tovarăşul contraamiral Anghelescu de faţă şi e riscant. (…).
La un moment dat, comandantul Sergiu Grigorescu a ordonat să ne adunăm la pupa, pe puntea tribord, cea dinspre larg. Când am ajuns acolo, mi-am dat seama că nu aveam actele la mine. Am coborât în navă să le iau. Din cauza înclinaţiei mari, deplasarea prin interior a fost foarte anevoioasă. Toate lucrurile din cabină căzuseră peste uşă, blocând-o. A trebuit s-o sparg cu picioarele…
La înapoiere, am aruncat o privire în sala maşini. Era un spectacol apocaliptic. Diesel-generatoarele încă funcţionau, ici şi colo plezneau ţevi, izbucneau jeturi de ulei, de motorină, şuierau aburi. Am urcat în grabă scările.
Cam la nivelul careului echipajului, apa năvălea peste balustradă şi a spart uşa de la castel. (…) Ne-am întrebat, fireşte, ce este de făcut, nava fiind oricum pierdută. «Deocamdată stăm aici» – a zis unul, «aşa i-a transmis tov. Anghelescu comandantului». Şi am stat. Cam de la 14:20 la 15:15 am stat pe punte absolut degeaba, fumând şi discutând. Unii se închinau, câţiva începuseră să plângă.

Cam în jurul orei 15:15 – 15:20, «Sadu» a început să se îndrepte şi să se afunde puţin. (…) Contraamiralul Anghelescu se agita pe dig. Avea o staţie de radio-emisie pe umăr. Prin porta-voce striga să salvăm nava, să dăm încă o parâmă la mal şi să tragem cu vinciul, pentru a scoate pupa spre larg, sau să legăm şi mai bine nava de stabilopozi, să nu se ducă la fund!!! Bineînţeles, nimeni nu mai asculta idioţeniile lui… În acele momente de relativă acalmie am fi putut ieşi cu toţii la mal, pe mănunchiul de parâme de la pupa. Valurile mai clătinau tare doar prova, care era mai înălţată. «Sadu» se afunda uşor, uşor…
(…) Comandantul Sergiu Grigorescu, destul de calm, cu voce fermă, a ordonat ca fiecare, după cum crede de cuviinţă, să încerce să se salveze. Unii au început să se dezbrace, pentru a înota mai lejer…
Nava se bandase spre tribord când am pus piciorul pe balustrada punţii. Am apucat să trec cu un picior dincolo, când m-a luat apa. (…) Un val m-a propulsat către dig. În impactul cu pietrele nu am păţit nimic, dar, ieşind deasupra, am nimerit în păcură. Începuseră să mă cam usture ochii. Din vapor nu se mai vedea decât foarte puţin din provă. După o nouă încercare de a ajunge la stabilopozi, l-am auzit pe căpitanul Roibu, strigând că a ieşit deasupra o plută de salvare. Am pornit cu toţii către ea, dar, deşi înotam destul de repede, distanţa până la ea rămânea aproape aceeaşi. Ne-am dat curând seama că ea era purtată de un curent paralel cu digul şi am renunţat. Ne depărtaserăm cam la cincizeci de metri de dig. Am pornit spre uscat.
L-am întâlnit pe motoristul Marian Nicola, care era suit pe nişte lemne. Mi-a zis că se odihneşte puţin, apoi vede el ce face. «Hai aici, la barcă !» – mi-a strigat strungarul Ion Oprescu, şi abia atunci am zărit una dintre bărcile noastre, care plutea cu fundul în sus. M-am prins cu mâna de axul elicei şi am pus piciorul drept în «ţine-te bine», parâma din jurul bordului. Cu un ultim efort m-am căţărat deasupra. Un val a izbit barca de stânci, a înălţat-o pe dig, iar când apa s-a retras, m-am trezit atârnând cu capul în jos, cu picioarele în «ţine-te bine». Cu destulă greutate am reuşit să-mi dau drumul în apă, dar un val m-a izbit între stabilopozi. Am rămas prins între doi colţi de beton, cu vesta de salvare înfăşurată peste faţă. Cu mâna dreaptă mă ţineam de piatra îngheţată, conştient că nu voi putea rezista prea mult. Am strigat după ajutor şi, spre norocul meu, am fost auzit de doi militari, care mi-au întins o centură.
Pe dig, lângă maşina «Salvării», m-am reîntâlnit cu căpitanul Roibu, care se urcase singur pe stabilopozi, şi cu Ion Oprescu, pe care valurile îl aruncaseră într-o firidă subterană a digului, aproape de coronament. Ne-au dus la spitalul din port, ne-au spălat, ne-au dat primul ajutor“.
Sorin Roibu, căpitan secund, supravieţuitor, 34 ani: „(…) În momentul când am revenit în comandă, am sesizat că toată lumea urcă la acest nivel. La un moment dat am văzut că nava revine la poziţia aproape normală, pe chilă dreaptă, redresându-se. Capacele de la magazia 3 aveau tendinţa să se ridice, probabil de la presiunea apei care pătrunsese, şi nava a început să se scufunde, pupa ieşind uşor în afară. Tot echipajul s-a urcat pe puntea etalon.
Când apa a ajuns la nivelul punţii de comandă, comandantul a ordonat să sărim în apă. Apa a ajuns la nivelul punţii etalon şi toată lumea a sărit în apă.
Am fost printre ultimii dintre cei care au sărit şi nu cred că a mai rămas cineva agăţat. În apă fiind, am înotat până la stabilopozi, unde, cu ajutorul celor de la mal, am fost scos din apă şi transportat la spital. (…)“.
Dumitru Simion, timonier, supravieţuitor, 27 ani: „(…) În momentul inundării punţii bărcilor, comandantul a dat ordin să urce toţi pe puntea etalon, a făcut apelul, constatând că eram toţi prezenţi, şi ne-a spus că fim cât mai lejeri, fără bagaje, însă nu ştiu cine a dat comanda de a sări în apă.
Nava a fost abandonată de echipaj în momentul când apa inundase deja puntea etalon. Reţin că oamenii au sărit în apă spre dig.
(…) Eu am fost tras dintre stabilopozi de militarii de pe dig. Nu au fost la bordul navei decât membrii echipajului, toţi fiind calmi, fără momente de panică. (…)“.

* * *
„Un accident naval despre care nu s-a scris niciodată
(…) ceea ce s-a întâmplat cu nava «Sadu» şi echipajul său de 22 de marinari este poate unic în istoria navigaţiei maritime. Vasul s-a scufundat, este adevărat, în condiţii de furtună, dar asta s-a întâmplat ziua, în amiaza mare, şi la numai câţiva metri de digul portului Constanţa, sub privirile a zeci de oameni, care puteau dialoga cu cei de pe puntea superioară a navei, dar erau neputincioşi în faţa catastrofei, a dezastrului.
(…) dintre cei 22 de marinari, 11 s-au înecat, iar 4 au fost daţi dispăruţi, ei nefiind găsiţi nici până astăzi. Şi aceasta, sub ochii organelor locale de partid şi de Stat, care dădeau, care mai de care, indicaţii preţioase de pe ţărmul pe care se aflau în siguranţă.
Şi încă un amănunt: organele de Securitate locale au dispus, printr-un ordin pe care l-am găsit în dosarul întocmit de Procuratura locală, ca înmormântarea marinarilor de pe «Sadu» să aibe loc la ore şi în zile diferite, de parcă ei n-ar fi pierit toţi odată, pentru ca să se preîntâmpine o posibilă şi temută manifestaţie a constănţenilor.
Cu toate acestea, în ziua de 5 decembrie 1988, o coloană nesfârşită de maşini, claxonând puternic a jale mare, a traversat întreg oraşul. Staţionând un moment în faţa sediului Comitetului Judeţean de Partid, în semn de protest şi revoltă faţă de neputinţa «salvatorilor» şi, desigur, şi faţă de multe, foarte multe alte nemulţumiri ale marinarilor români“. ( Constantin Ismaileanu – ,,Cuget Liber”, 30 ian. 1990)

* * *
Colectivul de anchetă al Primului-ministru al Guvernului, condus de Procurorul General al României, Nicolae Popovici, a propus:
– avertizarea severă în faţa Biroului executiv al Consiliului de Miniştri a şefului Departamentului Transporturilor Navale – Gheorghe Anghelescu;
– destituirea din funcţie a directorului Întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime Constanţa – Tănase Croitoru şi a şefului Grupului de Salvare – Dinu Bădescu;
– atenţionarea severă în faţa Biroului Executiv al Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor a comandantului unic al Portului Constanţa – Teofil Pop şi a căpitanului-şef al Căpităniei Portului Constanţa – Cornel Idu.
De asemena, conducerea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, împreună cu cea a departamentului, urma să acţioneze pe lângă asiguratorul extern în vederea încasării sumei de circa 2,5 milioane dolari, sumă ce reprezenta valoarea de asigurare pentru navă şi echipaj.
Au murit 15 marinari: Sergiu-Lucian Grigorescu, 45 ani – comandant, Aurel Toma, 39 ani – şef-mecanic, Adrian Preda, 25 ani – şef-timonier, Vasile-Cristian Ceauşu, 26 ani – of. electrician, Pavel Şerban, 37 ani – lemnar bord, Laurenţiu Şeuleanu, 20 ani – marinar, Dănuţ-Traian Helici, 27 ani – ofiţer mecanic (dispărut), Iorgu-Sergiu State, 31 ani – ofiţer mecanic (dispărut), Nicola Marian, 22 ani – of. mecanic stagiar, Rotaru Dănuţ-Petruş, 32 ani – ofiţer maritim (dispărut), Nicolae Bocai, 33 ani – şef-mecanic (dispărut), Ştefan Gheorghiu, 40 ani – marinar, Marius Gîrbă, 24 ani – electrician bord, Negeatin Suliman, 30 ani – motorist, Nicola Vasile, 35 ani – bucătar.
Supravieţuitori: Sabin-Sorin Roibu, 34 ani – căpitan secund, Mihail Gîdei, 24 ani – ofiţer punte, Dumitru Simion, 27 ani – timonier, Valeriu Pantelimon, 43 ani – aj. of. mecanic, Artur Sahaghian, 21 ani – motorist stagiar, Cetin Gani, 22 ani – motorist, Ion Oprescu, 51 ani – strungar bord.

Constantin CUMPĂNĂ


Note: Din volumul „Amintiri despre o flotă pierdută – Voiaje neterminate“, Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, Constanţa, Editura „Telegraf Advertising“.
La realizarea acestui material au fost folosite texte si fotografii din volumul „Dosarele secrete ale dictaturii. Cazul «Sadu»“, Sorin Roşca, Marian Moise, 2008, Constanţa: Editura „Ex Ponto“ Constanţa.

Lasă un comentariu

avatar

Sortează după:   Cele mai noi | Cele mai vechi | Cele mai votate
sorin
Oaspete
sorin
30 octombrie 2016 18:45

Multa lume nu cunoascte ce anseamna ;Independenta”-Biruinta” SAU Sadu!!! Nu toata lumea a murit la un CHEF!!!!!!!!!

Hebberling Maximilian
Oaspete
Hebberling Maximilian
30 iulie 2015 18:57

Am fost unul dintre cei 6 militari in termen de la Scafandri de Luptă, care in aceea noapte a participat la operatia de salvare….si apoi de recuperare a trupurilor de pe mare…
Urâtă treabă…vă aștept dacă aveți intrebari
Max,
 

Petre Jan
Oaspete
Petre Jan
23 februarie 2018 23:14

Eu am fost fix la UM 2020 dar m-am lasat la vatra in septembrie 1988. Cred ca ne cunoastem.Urata treaba ….

Luncan Ionut
Oaspete
Luncan Ionut
12 martie 2014 13:30

Ar trebui sa existe o placa comemorativa pe digul de larg,in locul unde s-a intamplat tragedia.Nu este o cheltuiala prea mare…Pacat ca nu se implica nimeni…

facebook-profile-picture
Administrator
15 martie 2014 23:31

Domnule Luncan aveti perfecta dreptate. Cine credeti ca ar trebui sa monteze o placa comemorativa pe digul de nord unde a avut loc tragedia?

Focsa Petru
Oaspete
Focsa Petru
30 ianuarie 2014 14:51

Buna ziua
M-ar interesa unde este ingropat, daca se poate afla, stagiarul pe atunci Marian Nicola coleg si prieten din liceu..Odihneasca-se in pace!
Multumesc anticipat!

enache adrian
Membru
enache adrian
13 octombrie 2014 13:35

Marian Nicola este inmormantat la Bucuresti, de unde era de loc, din cate stiu. Am fost colegi de an.

petru focsa
Oaspete
petru focsa
21 august 2017 16:35

Va rog daca se poate sa imi transmiteti, daca se poate, pe adresa petrufocsa@gmail.com cimitirul din Bucuresti unde este ingropat Marian Nicola. Multumesc anticipat

Banu Aurel Cezar
Oaspete
Banu Aurel Cezar
5 martie 2015 5:08

Parintii lui Marian Nicola erau de loc din Bailesti, la fel cu celebrul nostru actor, Amza Pellea ! Marian are un un frate din promotia mea, 1967-68 si locuia langa scoala 108 ! Marian a fost elevul mamei mele, Anefi Vildan, poreclita ” chimista ” sau turcoaica ” !

petru focsa
Oaspete
petru focsa
21 august 2017 16:30

Domnule Banu,
Abia acum am vazut postarea dvs. Va rog daca se poate mai multe detalii despre familia lui Marian Nicola, eventual niste date de contact.Tin foarte mult sa pun o lumanre pe mormantul prietenului meu. Multumesc.Adresa mea de email este petrufocsa@gmail.com

facebook-profile-picture
Administrator
14 octombrie 2014 21:34

Domnule Enache va  mulțumim pentru informatie.

Banu Aurel Cezar
Oaspete
Banu Aurel Cezar
5 martie 2015 5:11

Dupa ani si ani, pot vedea pe internet un articol detaliat despre ceea ce s-a intamplat atunci ! Inutil sa spunem ca acest tragic accident nu a fost facut public de catre autoritatile comuniste de atunci ! Salut acest act de dreptate, ce e drept destul de tardiv !

facebook-profile-picture
Administrator
30 ianuarie 2014 16:30

Marian Nicola a fost ofiter mecanic stagiar pe nava SADU si se afla pe lista decedatilor (fac aceasta precizare pt ca au fost si marinari disparuti, nemaigasiti vreodata).
Am citit si recitit cartea CAZUL SADU scrisa de Sorin Rosca si Marian Moise, dar nu sunt precizate locurile de inmormantare ale celor decedati, acaesta depinzand de deciziile familiilor acestora…
De asemenea, nu am aflat de unde sunt originari marinarii decedati, deci nu cunosc localitatile de domiciliu ale acestora…
Daca mai aflam ceva, va tinem la curent… 

Banu Aurel Cezar
Oaspete
Banu Aurel Cezar
5 martie 2015 5:03

Buna ziua dle Albu ! Marian Nicola, Dumnezeu sa il odihneasca, a fost elevul mamei mele, profesoara de chimie la scoala generala nr. 108 din cartierul Berceni, Bucuresti ! Marian are un frate din promotia mea, mascut in 1967 sau 1968 ! Parintii lui Marian sunt din Bailesti, Oltenia de loc si locuiau in cartierul nostru, in apropierea scolii 108 si bdul Obregia ! Eu mi-l amintesc vag pe Marian si mai mult pe fratele sau, Dan ! marian era un baiat cuminte, studios, nu vorbea mult ! Mama a fost invitata ani de-a randul la parastasele pentru bietul Marian ! Nu imi amintesc din pacate unde este inmormantat Marian ! Dar pot scrie email mamei la Bucuresti !

Trampoline With Enclosure Clearance
Oaspete

Do you have any video of that? I’d like to find out some additional information.

facebook-profile-picture
Administrator
15 februarie 2012 20:07

ANUNT IMPORTANT!
*
IN ATENTIA TUTUROR MEMBRILOR LIGII MILITARILOR PROFESIONISTI
*
MEMBRII LIGII MILITARILOR PROFESIONISTI, INSCRISI RECENT IN LIGA, SUNT RUGATI SA CONTACTEZE CONDUCEREA L.M.P. PENTRU A DA DOUA FOTOGRAFII TIP LEGITIMATIE.
O FOTOGRAFIE SE ATASEAZA LA CEREREA DE INSCRIERE A FIECARUI MEMBRU, CERERE CE SE AFLA IN BAZA DE DATE (CONFIDENTIALA) A L.M.P.
A DOUA FOTOGRAFIE PENTRU LEGITIMATIA DE MEMBRU AL LIGII.
*
MEMBRII LIGII CARE NU SUNT DIN CONSTANTA POT TRIMITE POZELE INTR-UN PLIC PE ADRESA LIGII,
CONSTANTA – STR. POET ANDREI MURESAN NR. 28 , COD  900338
*
LEGITIMATIILE SUNT GRATUITE!

MULTUMIRI SPECIALE DOAMNEI MIHAELA POPA PENTRU SPRIJINUL ACORDAT!
VA MULTUMIM!
*
CONSILIUL DIRECTOR AL LIGII MILITARILOR PROFESIONISTI

facebook-profile-picture
Administrator
19 ianuarie 2012 21:49

2%
PENTRU LIGA MILITARILOR PROFESIONISTI

*
NU PIERDE NICIO CLIPA!
“TOTI PENTRU UNUL, 2% PENTRU TOTI”

 

 

 

 

 

CONTRIBUIE LA FONDUL LIGII MILITARILOR PROFESIONISTI!
DESCARCA DE PE SITE-UL L.M.P. FORMULARUL, COMPLETEAZA-L SI DEPUNE-L LA ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE TERITORIALE PANA LA 15 MAI 2012!
*
LEGEA 571/2003 DIN CODUL FISCAL PERMITE DIRECTIONAREA A 2% DIN IMPOZITUL PE VENIT UNEI ORGANIZATII NON-GUVERNAMENTALE, NON-PROFIT.
DACA MILITARII NU OPTEAZA PENTRU ACEASTA ALTERNATIVA, BANII SE DUC AUTOMAT LA STAT!

*
DATELE: 
COD DE IDENTIFICARE FISCALA: 27535960
IBAN RO50RNCB0817118580560001
*
DIRECTIONEAZA 2% DIN IMPOZITUL PE VENIT PLATIT STATULUI PE ANUL 2011 CATRE LIGA MILITARILOR PROFESIONISTI!
*
CAMARAZI!
IMPREUNA VOM REUSI!!
FITI ALATURI DE LIGA MILITARILOR PROFESIONISTI!
*
CONSILILUL DIRECTOR AL LIGII MILITARILOR PROFESIONISTI

elena curic
Oaspete
elena curic
13 ianuarie 2012 1:42

A fost o tragedie. Tin minte ca toata lumea plangea. Acei marinari puteau fi salvati. S-a intervenit prea tarziu, mult timp fiind lasati sa se descurce singuri. Cred ca mai important era sa fie salvate vietile marinarilor.

facebook-profile-picture
Administrator
9 ianuarie 2012 22:48

Multumim domnului Constantin Cumpana pentru impresionantul articol scris pe site-ul L.M.P.  
Vrem sa aratam prin aceste articole ca marinaria este plina de riscuri si nu este deloc o meserie usoara. Plecati cu lunile de langa familii, intampinind o multime de privatiuni, navigand zile in sir prin marile si oceanele lumii pana in primul port, intalninid  furtuni puternice si cateodata uragane, marinarii dovedesc ca sunt barbati puternici,  caliti in lupta aspra cu marea… Din pacate unii nu se mai intorc… iar mormant le este marea… 
*
Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca-n pace pe cei care  si-au dat viata pe altarul marilor…

*
ONOARE SI PATRIE!
*
Danut ALBU – Prim-vicepresedinte Liga Militarilor Profesionisti

gheorghe valerian
Oaspete
gheorghe valerian
12 decembrie 2012 16:37

Buna ziua, din intamplare am citit postarea dvoastra.
Interesant si amanuntit articol, bine documentat cu o mica eroare insa:
scafandrul de pe SRS575 care a scos trei inecati din apa nu a fost ofiterul , ci un militar in termen scafandru.
Pot aduce ca martori toti colegii scafandrii care am fost pe punte si va pot spune si cum s-a stabilit intrarea dupa inecati:
Toti cei 5, nu 6, militari in termen scafandri din grupa de interventie din ziua respectiva eram aliniati pe puntea SRS-ului si am fost intrebati pe rand daca vrem sa intram.
Chiar daca erau timpurile acelea, se impamantenise ca o regula, ca nu ne putea obliga nimeni sa intram in apa sau la o alta actiune daca nu ne simteam apti, pt evitarea accidentelor. Fiind ultimul din linie, am acceptat, cuvintele mele fiind: „daca nu sar eu ce o sa facem, o luam de la capat?”
La sfarsitul misiunii, Cdtul divizionului mi-a acordat 5 zile de permisie.
Asa s-a intamplat cu interventia scafandrilor, nu altfel.
Multumesc, toate cele bune.

Hebberling Maximilian
Oaspete
Hebberling Maximilian
30 iulie 2015 19:01

Hallo!
Si eu am fost acolo!
Max.
PS. Acum am dat din intamplare de sait.
Așa a fost…nu a sărit nici un ofițer in apă!
 

Orban Arthur
Oaspete
Orban Arthur
31 ianuarie 2014 17:17

Buna ziua domnule Valerian. Sunt producator la Televiziunea Romana si a dori sa iau legatura cu dumneavoastra. Numarul meu este 0723376897. Multumesc! 

facebook-profile-picture
Administrator
31 ianuarie 2014 18:10

Domnule Orban, comentariul a fost postat pe 12 decembrie 2012 si nu stim daca domnul Valerian va mai intra curand pe acest articol. Am sa incerc sa va ajut cu adresa de e-mail:  valerian_gheorghe@yahoo.com 

   Sper sa reusiti sa-l contactati.

    Cu stima,

 Danut ALBU – L.M.P. 

Ion
Oaspete
Ion
2 aprilie 2013 14:42

Pantera  ce marinimie! 5 zile libere!!! Daca s-a intervenit cu 575 inseamna ca cdt  a fost Placinta!

Maxim Feodor
Oaspete
Maxim Feodor
31 ianuarie 2018 16:56

Decizia sa trimiti SRS 575 la salvare a fost una gresita. Nu ptr ca nava nu era buna ci ptr profilul oarecum fricos al comandantului (maistru militar cl I) Placinta. Acolo trebuia trimis SRS 582 cu al sau comandant Petcu . Asta ptr ca acest comandant este/era unul curajos care facea niste manevre de o precizie chirurgicala. Acest om se putea apropia la cm de supravietuitori si poate mai salva dintre ei. Acesta era omul ptr atunci dar cand Mihai Cornel hotaraste…. Apropos Mihai C era pe atunci capitan si conducea Divizionul de nave avand in subordine inclusiv colonei. Stiti ca dupa revolta a sters-o in Germania unde avea o sora plecate pe timpul apus ? Sa intelegem ca si Mihai avea/are ochi albastri.

facebook-profile-picture
Administrator
15 decembrie 2012 22:37

Domnule Gheorghe Valerian, va multumim pentru notificarea dumneavoastra privind misiunea scafandrilor la dezastrul navei „Sadu”.
Bine ati venit pe site-ul Ligii Militarilor Profesionisti.
Va dorim Serbatori Fericite si un An Nou cu bucurii!!

Cu stima,
Danut ALBU – L.M.P. 

facebook-profile-picture
Administrator
9 ianuarie 2012 23:53

Marinarii nu iubesc marea… dar o respecta pentru ca stiu de ce este in stare, atunci cand se „supara”.
Batranii lupi de mare,  au un obicei vechi mostenit din generatie in generatie, arunca in mare paine si tigari, acolo unde stiu ca a avut loc un naufragiu, un dezastru…  pentru sufletele marinarilor carora, mormant le este marea… 
NIHIL SINE DEO.

facebook-profile-picture
Administrator
9 ianuarie 2012 22:52

Vom continua sa mai postam articole cu naufragii si tragedii ale navelor maritime romanesti de-a lungul timpului.
Am inceput cu petrolierul „Independenta”, cargoul „Sadu” si va urma in curand petrolierul „Unirea”.
Dan ALBU – L.M.P.

FlorinSuteu
Oaspete
FlorinSuteu
9 ianuarie 2012 22:12

Camarazi, Liga Militarilor Profesionisti a luptat, lupta si va lupta pentru promovarea imaginii si interesele militarilor profesionisti.  Ca argument, va invit sa cititi bilantul Ligii Militare Profestionisti din 31 decembrie 2011. Deci haideti sa ne ajutam singuri, sa ne mentinem prin directionarea celor 2% din impozitele pe venitul din 2011 catre Liga Militarilor Profesionisti. Cu aceasta ocazie, L.M.P.-istii din Focsani saluta toti membrii Ligii Militarilor Profesionisti din Romania.

Cu respect,
Membru in Consiliul Director,
Florin Suteu.

facebook-profile-picture
Administrator
7 ianuarie 2012 16:23

2%
PENTRU LIGA MILITARILOR PROFESIONISTI

*
NU PIERDE NICIO CLIPA!
“TOTI PENTRU UNUL, 2% PENTRU TOTI”

CONTRIBUIE LA FONDUL LIGII MILITARILOR PROFESIONISTI!
DESCARCA DE PE SITE-UL L.M.P. FORMULARUL, COMPLETEAZA-L SI DEPUNE-L LA ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE TERITORIALE PANA LA 15 MAI 2012!
*
DATELE: 
COD DE IDENTIFICARE FISCALA: 27535960
IBAN RO50RNCB0817118580560001
*
DIRECTIONEAZA 2% DIN IMPOZITUL PE VENIT PLATIT STATULUI PE ANUL 2011 CATRE LIGA MILITARILOR PROFESIONISTI!
*
CAMARAZI!
IMPREUNA VOM REUSI!!
*
CONSILILUL DIRECTOR AL LIGII MILITARILOR PROFESIONISTI

danutshark
Oaspete
danutshark
7 ianuarie 2012 16:03

Domnule Cumpana va multumim pentru aceast articol. Foarte multi oameni nu stiu ceea ce sa intamplat cu adevarat atunci.

Ca fiu de marinar (nu din acel eveniment), tin sa va multumesc pentru materialul despre ceea ce a fost pentru noi o tragedie.
Va multumesc si va urez multa sanatate,fericire si noroc si sa avem in continuare articole deosebite din partea dumneavoastra.
LA MULTI ANI !
P.S. Va rog sa ne mai marturisiti din ceea ce ati scris.
Va multumesc!
DANUT M VICEPRESEDINTE L.M.P.




wpDiscuz