Toate articolele de
Școala Militară de Maiștri „Amiral Ion Murgescu” în cel de-al 115-lea an al existenței sale
La 8 octombrie 2012 se împlinesc 115 ani de la înființarea acestei instituții de învățământ, unică prin profilul ei în peisajul învățământului militar românesc. Ceea ce este școala astăzi, reprezintă rezultatul firesc al acumulărilor cantitative realizate în acești […]
COMANDOR AURELIAN COJOCARU – EROUL CRAIOVEI!
Peste câmpul de la Ghercești s-a așternut liniștea. O cruce și lumânările aprinse zilnic de o familie din zonă amintesc de tragedia din 23 august 2012, zi în
ÎNTÂLNIRE DE LUCRU CU DOAMNA SIMONA SIRBU, CONSILIERUL MINISTRULUI APARARII, PE TEMA PROIECTULUI LEGII PRIVIND PENSIILE OCUPAȚIONALE PENTRU MILITARI
După întâlnirea desfășurată în prezența doamnei Consilier Simona Luminița Sîrbu, la CMZ Constanța în data de 25 iunie 2012, Consiliul Director al LMP s-a întrunit pe 29 iulie
N.S. MIRCEA – NAVA DIN INIMA FIECĂRUI MARINAR!
Am urcat la bordul N.S. Mircea cu emoție. O emoție dublată de onoarea de a mă afla, împreună cu prim-vicepreședintele LMP Louis Edmond Baltă, pe nava reprezentativă a
CINSTIREA EROILOR, OBIECTIVUL PRINCIPAL AL TABEREI GERMANO-ROMÂNE DE LA CONSTANȚA!
Taberele de tineret germano-române care au ca scop întreținerea mormintelor militarilor germani căzuți în România au devenit o prezență constantă, în cadrul activităților dedicate cinstirii eroilor. Acest tip de
PROPUNERILE LMP LA ÎNTÂLNIREA CU CONSILIERUL MINISTRULUI APARARII, DOAMNA SIMONA LUMINIȚA SÎRBU
Luni, 25 iunie 2012, la CMZ Constanța a avut loc o întâlnire de lucru a reprezentanților SCMD Constanta, SCMD Mangalia, LMMM, ACNCMRR, LOM și LMP cu doamna Simona
Asociatia Nationala "Cultul Eroilor" – 21 de ani de existenta!
Jertfele romanilor, de-a lungul existentei lor, sunt uriase. Aproape ca nu exista palma de pamant care sa nu fi fost aparata prin jertfa de sange. Prin moartea lor,
CORNELIU DOBRIȚOIU – MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE
Corneliu Dobrițoiu s-a născut la 18 septembrie 1955, în București. Absolvent al Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, promoția 1974 și al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din
GENERALUL AVIATOR ION DOBRAN, O VIAȚĂ ÎN SLUJBA ȚĂRII!
Am avut privilegiul de a purta un dialog amplu cu Generalul aviator Ion Dobran, în casa domniei sale din București. O casă în care timpul a stat pe
ADUNAREA GENERALĂ A LIGII MILITARILOR PROFESIONIȘTI
Sâmbătă, 17 martie 2012, a avut loc, la sediul din Cercul Militar Constanța, Adunarea Generală a Ligii Militarilor Profesioniști. Au participat membri ligii, convocați pe bază de invitație





















Comentarii recente