TORPILAREA NAVEI MIXTE SULINA

Evenimentul a fost consemnat la data de 29 mai 1942, când nava mixtă [1] „Sulina“ (pavilion: România, IMO: 5614034, comandant: căpitan Victor Mihu, 3.495 trb., echipaj: 44 membri, pasageri: 16 persoane la clasa I, construită în anul 1939) a fost torpilată [2] de submarinul A3 (pavilion: Rusia, comandant: căpitan rg. 3 S.A. Turicov) şi s-a scufundat în Marea Neagră, la 6 Mm de portul Odessa, circa 7 Mm de farul „Voronţov“ (46° 30’ Nord şi 30° 52’ Est).
.

„Sulina“ era încărcată cu 4.000 tone de cărbuni, 500 tone porumb, trei tone muniţii şi două tunuri x 20 mm pentru zonele de operaţii militare româneşti din sudul Ucrainei, plecase în seara zilei de 28 mai din portul Constanţa spre Nikolaev – Rusia.
În seara zilei de 28 mai 1942, nava se afla în convoi cu nava mixtă „Ardeal“ (pavilion: România, IMO: 5605629, 5.695 trb., construit în anul 1922), fiind escortată de distrugătoarele „Regina Maria“ (pavilion: România, IMO: 6109169, 1.900 to., construit în anul 1930) şi „Regele Ferdinand“ (pavilion: România, IMO: 6109167, 1.900 to., construit în anul 1930), navigând fără probleme până în faţa Bugazului, unde, în dimineaţa zilei următoare, 29 mai 1942, a fost preluată de dragoarele din „Donauflotille“ – escorta militară germană.

La ora 09:25 a zilei de 29 mai 1942 a fost semnalată apariţia unui submarin sovietic la circa 300 metri în tribordul navei „Sulina“, precum şi siajul unei torpile la circa 100 metri de navă, dar s-a dovedit că observatorul german de la tunul antiaerian se înşelase, confundând periscopul cu o baliză.
Torpila submarinului a lovit nava la ora 09:25, în zona tribord, în partea dinapoi a sălii maşinilor, care, în urma exploziei, a fost inundată instantaneu, ceea ce a dus la oprirea motorului principal, a maşinilor auxiliare şi întreruperea energiei electrice. Puterea deflagraţiei a provocat aruncarea bărcilor de salvare din tribord peste cabina telegrafiei fără fir şi prăbuşirea lor pe capacul magaziei nr. 4, rănind grav patru pontonieri germani (ulterior, unul dintre aceştia a decedat la spitalul din Odessa).

În mai puţin de 30 de minute, la ora 09:55, nava s-a scufundat complet, cu pupa înainte, dispărând în apele mării, la o adâncime de 24 metri, în punctul de coordonate latitudine 46° 28’ Nord şi longitudine 30° 53’ Est, la circa 7 km Est de farul Voronţov sau la 6 Mm de portul Odessa.
În afara celor 44 de marinari ai echipajului, nava mai avea la bord un echipaj german de 21 membri şi 35 de pionieri [3] germani, care urmau să participe la minarea radei portului Odessa, şi un mecanic de pe nava „Arcadia“.

Explozia a provocat moartea marinarilor Petre Hârşe, necăsătorit, – ajutor mecanic III, Vasile Joiţoiu, căsătorit, – ajutor mecanic, şi Ioan Bălănescu, căsătorit, – fochist, precum şi rănirea gravă a altor trei membri din echipajul românesc. Trupurile lor nu au mai putut fi recuperate, întrucât nu s-a mai putut pătrunde în zona inundată a navei. De asemenea, alţi şapte pionieri germani şi un civil german au fost răniţi uşor, ceilalţi oameni de la bord reuşind să se salveze.

Potrivit Protestului de Mare [4] depus de comandantul navei, căpitan Victor Mihu,

„(…) Nava a început să se scufunde. S-a lăsat la apă barca de salvare din babord şi s-au strâns, în limita posibilităţilor, hârtiile secrete şi aparatele nautice. Şalupe ale Flotilei de Dunăre veneau imediat lângă navă.
Am invitat o şalupă să sondeze imediat şi s-a găsit o adâncime de 24 metri. În primul rând au fost transbordaţi pionierii. O parte a echipajului, la ordinul meu, a intrat în barca de salvare, o altă parte în şalupă. Eu am părăsit nava ultimul, împreună cu Dl. Baack, supercargo [5], şi am trecut într-o şalupă. Şalupa a luat la remorcă barca de salvare şi a pornit. La circa 100 metri de navă am dezlegat remorca. Am dat ordin secundului, care se aflase în barca de salvare, să aştepte acolo, iar eu, cu ajutorul, am înconjurat nava. Puţin după aceasta, la ora 9.55, nava s-a scufundat cu pupa înainte.
Timpul era clar în timpul exploziei, cerul puţin înnorat, vânt uşor S-S-V, marea puţin agitată. Nu am văzut pistă de torpilă, dar am văzut linii de spumă, asemănătoare până la confuzie.
Sunt de părere că explozia s-a întâmplat din afară, deoarece bărcile de salvare, care se aflau în afară de bord, au fost aruncate înăuntru. Aparatul WBS era în funcţiune. Nava nu mai era manevrabilă şi pierduse repede viteza, aşa că punerea pe uscat nu era posibilă.
La bord era un echipaj românesc de 44 oameni, un echipaj german de 21 oameni, 35 pionieri şi al doilea mecanic al remorcherului «Arcadia».
Morţii n-au putut fi scoşi, deoarece compartimentul maşinilor s-a umplut imediat“.

_

[1] – În caz de necesitate, nava putea fi transformată în crucişător auxiliar; de asemenea, în caz de mobilizare, avea capacitate de transport pentru 1.500 persoane, 200 cai, 150 trăsuri, 50 camioane, 120 chesoane (Cheson – cutie prismatică cu trei feţe, fund şi capac superior, care se lipeşte de corpul navei, după care se goleşte de apă cu ajutorul aerului comprimat, permiţând repararea operei vii, facerea unei caplamale – mod de prindere a scândurilor, astfel încât fiecare scândură să acopere scândura precedentă pe o lăţime de 2 cm) etc.
.

[2]– Opinia comandantului Victor Mihu a fost că nava sa a lovit o mină, rămasă neexplodată în urma operaţiunilor de dragaj.
.

[3] – Pionier – în text, militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcţiile (terasamente, fortificaţii etc.) necesare operaţiilor militare, barajele de mine etc.
.

[4]– Arhivele Militare Române, fond: 1683, dosar: 548, fila: 45.
.

[5]– Supercargo – persoană ambarcată pe o navă comercială de către proprietarul mărfurilor în scopul de a-i reprezenta interesele comerciale, a supraveghea transportul etc.

_

Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, (2011), „Amintiri despre o flotă pierdută“, vol. II – „Voiaje neterminate“, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising“.