Ar fi sărbătorit și ei, alături de militarii Batalionului 812 Infanterie, Ziua Veteranilor din teatrele de operații, cel mai probabil, în acest an, în teatrul de operații din Afganistan, acolo unde ,,Șoimii” execută misiunea NATO-Resolute Support. Dar au plecat prea devreme, din același teatru de operații, pentru a se înrola în Armata Cerurilor, de unde au grijă de cei rămași să le vegheze somnul. Ziua de 1 octombrie 2010, cea în care Cristian Filip și Marius Sfecheș au plecat spre nemurire, e încă vie în sufletele împietrite ale familiilor. La fel de vie este și amintirea celor doi eroi în sufletele apropiaților și ale camarazilor, amintire pe care o cinstesc în fiecare zi, mai ales de Ziua Veteranilor din teatrele de operații. 
.
Mama lui Cristian Filip își amintește mereu ultima conversație cu fiul ei. Era în dimineața zilei de 1 octombrie, cu opt ani în urmă. Cristi i-a spus că a servit cafeaua de dimineață și că, în scurt timp, va pleca în patrulare pe o autostradă din Afganistan. A fost ultima lui zi în teatru de operații și ultima în care a vorbit cu cei dragi de acasă. Apoi s-a întors erou, învelit în drapelul național.
.
,,Ca orice tânăr, Cristi avea foarte multe planuri de viitor care s-au spulberat într-o clipă. Nu pot descrie lipsa lui, e o rană ce nu va trece niciodată. Colegilor lui, aflați acum în Afganistan, le doresc misiune ușoară și să se întoarcă cu toții sănătoși acasă” ne-a spus Maria Filip, mama lui Cristian, îndurerată că trebuie să vorbească de fiul ei, la trecut.
.
Și celălalt ,,Șoim”, Marius Sfecheș e viu în sufletele apropiaților. Ne-a împărtășit acest lucru Sorin Sfechiș, verișorul
lui Marius, licean pe vremea în care s-a despărțit, pentru totdeauna, de eroul bistrițean. ,,Era un om de omenie și de încredere, loial și săritor. Nu-mi vin acum în minte toate cuvintele care pot descrie bunătatea lui Marius. Cu greu, dar și cu deosebită plăcere, vă împărtășesc aceste rânduri care îmi aduc aminte de toate clipele petrecute alături de el. De multe ori, îmi trec fulgerător prin gând nenumărate imagini din acea perioadă în care ieșeam foarte des împreună, nu în calitate de verișori, ci de foarte buni prieteni. În amintesc mereu buna dispoziție pe care o oferea tuturor celor din jur. Tot timpul ne spunea glume si făcea gesturi datorită cărora nu aveai cum să nu zâmbesti, ca să nu mai spun că, nu de puține ori, ne făcea să râdem în hohote. Oriunde mergea, Marius era în centrul ațentiei, toți cunoscuții veneau în preajma lui și erau numai ochi și urechi la bancurile și întâmplările amuzante pe care le spunea. Și acum îmi amintesc bancurile spune de el, mereu actuale, pe care încă le spun și eu, prietenilor mei, cu aceeasi bucurie pe care o avea Marius atunci când ni le spunea. Mi-ar trebui multe zile ca să pot să vă spun măcar o parte infimă din ceea ce a fost Marius pentru noi, toti cei care am avut bucuria să-l cunoaștem și să ne petrecem timpul împreună cu el”.
.
Dar sunt și amintiri care îl întristează pe Sorin Sfechiș:,,Îmi amintesc, cel mai tare, optimismul de care dădea dovadă
în orice situație, mai ales când venea vorba de perioada pe care urma să o petreacă în teatru de război, în prima lui misiune. Eu aveam, la vremea aceea, puțin sub 20 de ani și îl priveam cu foarte mare uimire și admiratie, fiind pentru mine un model demn de urmat.. În zilele dinaintea misiunii, abia așteptam să se întoarcă acasă, deși încă nu plecase să dea piept cu ținuturile Afganistanului. Nu voi uita niciodată cum a încercat să ne liniștească înainte de a pleca. Când cineva din familie îi spunea că e îngrijorat pentru ce ar putea să se întâmple acolo, Marius replica:,,Nu vă tot îngrijorați degeaba, dacă e să pătești ceva, pățești doar trecând strada…”. Cred că nu i-a fost teamă de plecarea în misiune și că a tratat acest subiect cu foarte mare ușurință. Acest lucru, însă, n-a avut de-a face cu atentatul în care și-a pierdut viața. A fost, cel mai probabil, în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. După ce a plecat în Afganistan, la un moment dat, am reușit să vorbim pe messenger și mi-a trimis câteva fotografii de acolo. Am vorbit destul de puțin deoarece, din câte am dedus, avea acces limitat la internet. La puțină vreme dupa acea conversație, am primit fulgerătoarea veste: Marius a plecat să apere pământul strămoșesc împreună cu cetele de îngeri. Ne va lipsi mereu!” a încheiat brusc Sorin, copleșit de amintirile cu verișorul lui plecat prea repede în Armata Cerurilor.
.
Au trecut opt ani de la tragedia care a împietrit inimile celor două familii și a întristat comunitate bistrițeană.
În anii care au urmat tragediei, în curtea Batalionului 812 Infanterie, la Bistrița, a fost ridicat un monument care cinstește memoria celor doi eroi, dar și a căpitanului Cătălin Țifrea căzut la datorie în teatru de operații din Angola (1998). În Baza Militară din Kandahar, Armata României a construit un monument pe care sunt scrise numele militarilor români căzuți la datorie în Afganistan și lângă care se opresc, pentru o clipă, toți militarii din țara noastră care ajung în misiune. Astăzi, mai mult ca oricând, militarii bistrițeni aflați în teatru de operații afgan, mulți dintre ei prezenți și la misiunea din 2010, vor fi, cu siguranță, greu încercați de amintirea pierderii celor doi colegi.
.
Camarazi pe pământ și în ceruri, Cristian Filip și Marius Sfecheș vor trăi mereu în gândurile și în inimile apropiaților și ale camarazilor. Cinste și onoare memoriei lor! Cinste și onoare eroilor români căzuți la datorie în teatrele de operații din întreaga lume!
.
Cristina Rusu
Lasă un comentariu