Timp de peste două milenii războiul, în înțelesul său ca mare confruntare militară s-a desfășurat în două medii: pe uscat și pe apă. Apariția, la începutul secolului al XX-lea a trei redutabile mijloace de luptă – avionul, submarinul și mina marină a condus, în mod firesc, la apariția altor două medii de ducere a războiului – mediul aerian și mediul submarin. O carte recent apărută în Editura Militară, intitulată „Război Submarin la Marea Neagră”, având ca autor pe comandorul doctor Ioan Damaschin tratează, după cum indică și titlul, modul de desfășurare a războiului sub apă pe acest teatru de acțiuni militare în cele două mari confruntări mondiale din secolul trecut.
.
La începutul Primului Război Mondial Rusia făcea parte din Antanta, alături de Franţa şi Anglia (foste inamice în Războiul Crimeii). Flota din Marea Neagră a Rusiei era net superioară flotei similare a Imperiului otoman și cuprindea: 7 nave de linie cuirasate, 2 crucişătoare uşoare, 17 distrugătoare, 5 submarine. Ulterior, pe durata războiului au mai intrat în operativitate alte 5 submarine.
De cealaltă parte, Flota Otomană dispunea de 3 nave de linie cuirasate, 2 crucişătoare uşoare, 9 distrugătoare. După cum se poate lesne observa, raportul de forţe era net favorabil flotei ruse, fapt ce i-a determinat pe turci să păstreze o oarecare reticenţă în a-i provoca pe ruşi, cu toate că îşi doreau să recucerească Caucazul.
.
O primă acțiune a submarinelor rusești în Marea Neagră a fost cea de minare, efectuată de submarinul „Krab”, la 27 iunie 1915, în zona strâmtorii Bosfor cu scopul de a împiedica ieșirea navelor turcești și germane să iasă la largul mării. Prima victimă a acestei acțiuni a fost cuirasatul german „Breslau” care a lovit o mină la 5 iulie același an.
În istoriografia navală „Krab” este considerat primul submarin din lume care a lansat mine pe comunicaţiile inamicului, iar „Breslau”, o navă germană modernă, fiind prima navă avariată datorită acestor mine marine.
Acțiunile submarinelor rusești pe comunicaţiile turceşti au sporit în intensitate către sfârşitul lunii iulie 1915, acestea reuşind să scufunde mai multe nave de transport. Nici navele de luptă nu au scăpat atacului acestor submarine, cum a fost cazul cuirasatelor „Goeben”, ori „Hamidie”.
Intensificarea atacurilor asupra convoaielor turceşti din Marea Neagră a determinat Imperiul otoman să ceară sprijin Germaniei, care a trimis pe acest teatru de luptă până la sfârşitul lunii iunie 1915, nu mai puțin de 6 submarine.
Prin sosirea submarinelor germane şi intrarea în operativitate a submarinelor ruseşti se deschidea un nou capitol al confruntărilor navale din Marea Neagră – războiul submarin.
.
Lucrarea prezintă principalele acțiuni ale submarinelor germane și rusești din Marea Neagră între anii 1915 – 1917 în Primul Război Mondial. Astfel, submarinele germane au avut ca misiuni:
– distrugerea convoaielor pe comunicaţiile navale dintre Gurile Dunării şi porturile ruseşti;
– supravegherea porturilor ruseşti;
– atragerea navelor de luptă ruseşti în scopul slăbirii presiunii pe care acestea o făceau în sectorul Bosfor – Zonguldag;
– atacarea navelor de luptă, aflate în sectorul Batumi – Trabzon;
– minarea porturilor Odessa şi Sevastopol.
.
Submarinele germane au reușit să scufunde sau să avarieze mai multe nave de transport rusești, fără ca aceste pagube să afecteze substanțial acțiunile pe mare ale rușilor.
Principalele acțiuni de luptă ale submarinele rusești au avut ca obiective: blocarea comunicațiilor maritime ale inamicului, scufundarea navelor de transport turcești, limitarea acțiunilor navelor de luptă germane și turcești, minarea intrării în porturile bulgare, blocarea strâmtorii Bosfor, acțiune încununată de succes în campania anului 1916.
.
În această zonă un rol important l-au avut submarinele rusești „Nerpa” și „Morj”.
În total, în anul 1916, flota rusă a lansat pe comunicaţiile inamicului atât cu navele de suprafaţă cât şi cu submarinele un număr de 2187 mine, fapt ce a îngreuiat foarte mult activitatea flotei combinate de suprafață și submarine turco-germane.
.
Printre acțiunile deosebite, în contextul acestui război submarin se disting cele ale submarinului rusesc „Tiulen”, specializat nu numai în scufundarea de nave, ci și în … capturarea unora dintre ele. Sub comanda locotenentului major Kitițân, submarinul va scufunda vasul turcesc „Tahiv” (mai 1915), vasul turcesc „Tursen” (primăvara anului 1917), vasul bulgar „Dubrovnik” (19 martie 1917) și un iacht turcesc. Același submarin își trece la activ capturarea la 29 septembrie 1915, după un schimb de focuri de cca o oră a transportorului bulgar „Radosto” cu o însemnată încărcătură de cărbune pentru alimentarea puternicelor nave de luptă germane „Goeben” şi „Breslau”, a unui iacht turcesc încărcat cu o mare cantitate de tutun și a vasului bulgar„Kozlu” (octombrie 1917). Navele capturate au fost aduse în portul Sevastopol, iar o mare parte din încărcătura de tutun a fost valorificată în flolosul echipajului.
.
.
Partea a doua a lucrării tratează Războiul submarin din Marea Neagră, în cel de-al Doilea Război Mondial.
În comparație cu Primul Război Mondial, acesta a avut o amploare mult mai mare, atât în ceea ce privește numărul submarinelor participante cât și a rezultatului acțiunilor acestora. Mai mult, chiar se poate spune că Marea Neagră a fost una din mările de pe glob cu cea mai mare „aglomerație” (a se înțelege „densitate”) de unități de luptă sub apă.
.
După cum reiese din conținutul acestei documentate lucrări, pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, în Marea Neagră au fost aruncate în luptă nu mai puțin de 62 de submarine, din care 47, sovietice, 6, germane (anii 1942 – 1944), 6, italiene (anii 1942-1943) și 3, românești, ceea ce înseamnă foarte mult pentru o astfel de mare.
Din acestea au pierit în luptă 27 submarine sovietice, unul german și unul italian. Ar mai trebui specificat și faptul că sovieticii au pierdut 15 submarine numai pe coasta de vest a Mării Negre, între Odessa și Burgas. Dintre acestea, 4 submarine au fost scufundate în zona Constanța – Mangalia, iar 5, în zona Gura Portiței – Sulina – Insula Șerpilor.
.
În context mai trebuie adăugat și faptul că sovieticii au pierdut peste 1100 de marinari submariniști.
Se poate observa cu ușurință chiar și din această statistică faptul că Războiul submarin a fost componenta principală a războiului naval în Marea Neagră.
Faptul că Marina Regală Română nu a pierdut nici un submarin, aceasta spune multe despre profesionalismul comandanților și marinarilor submariniști români, cu toate că nu a fost misiune în care toate cele trei submarine să nu suporte atacuri cu bombe din partea forțelor navale și a aviației antisubmarine sovietice.
.
Lucrarea Război Submarin la Marea Neagră tratează, în mod separat modul în care au acțiionat submarinele românești, sovietice, germane și italiene.
Marina Regală Română a intrat în război cu un singur submarin – : „Delfinul”, care a acționat în perioada iunie 1941 – iulie 1942. În anul 1943 – 44 au mai intrat în operativitate alte două submarine – „Rechinul” și „Marsuinul”.
Misiunea principală a acestora nu era lovirea cu orice preț a navelor inamicului, ci aceea de a supraveghea comunicațiile și intrările în porturi și transmiterea informațiilor despre inamic, menținând totodată un permanent pericol submarin. Folosind principiul de luptă „ship in being” („navă în viață”), submarinele românești blocau o mare parte din forțele navale ale inamicului, acestea fiind nevoite să participe la apărarea convoaielor de nave de transport.
Spre exemplificare redăm Ordinul de luptă primit de căpitanul Constantin (Bibi) Costăchescu comandantul submarinului „Delfinul”: „Misiunea submarinului „Delfinul” este de a ataca navele inamice; de a bombarda puncte de pe coasta inamică şi numai în ultima zi a misiunii, dacă comandantul găseşte necesar. Durata misiunii, minimum 10 zile şi maximum 15 zile”. La data de 5 noiembrie 1941, „Delfinul”, aflat în misiune pe coastele Crimeii a scufundat nava de transport „Uraleț”.
.
Germanii au adus în Marea Neagră 6 submarine, constituite în Flotila 30 Submarine, transportate în piese detașabile pe Dunăre până la Galați, montate apoi în șantierul naval dunărean, acestea acționând ulterior în perioada octombrie 1942 – vara anului 1944, în estul Mării Negre.
Submarinele germane din Marea Neagră au avut ca misiune principală, interzicerea aprovizionărilor pe mare ale trupelor sovietice prin porturile din estul Mării Negre, în special, în zona Batumi – Tuapse.
Bilanţul primelor şase luni ale anului 1943, înregistrat de submarinele germane din Marea Neagră a cuprins două cargouri scufundate, un petrolier şi un pescador, transformat în navă de escortă. Mai pot fi luate în calcul, navele avariate.
.
În total submarinele germane au executat 276 zile de misiune pe mare şi 19 acţiuni de luptă cu torpila, rezultatele fiind apreciate ca fiind „decepţionante”, după aprecierea unui oficial german.
Perioada următoare a fost mai favorabilă acțiunilor submarinele germane din Marea Neagră. În anul 1943, acestea au totalizat 765 de zile misiune pe mare, în 30 de ieşiri în raioane de luptă. Au executat 42 de atacuri, consumând 79 de torpile şi au scufundat: 6 cargouri, un vas de pescuit, transformat în escortor şi 3 nave de patrulare.
Tonajul total al navelor scufundate a fost de 24.850 tone şi a navelor avariate de cca. 24.000 tone.
.
La cererea expresă a lui Hitler către Mussolini, Marina Italiană a trimis în Marea Neagră 6 submarine de buzunar, tip „Caproni”, transportate pe calea ferată din La Spezia la Constanța (22 aprilie – 2 mai 1942). Cu un echipaj format din 4 persoane (comandant, şef mecanic, un radist şi un marinar), minisubmarinele, dotate cu 2 torpile de 450 mm, au fost transportate pe mare de la Constanța la Ialta unde li se pregătise bazarea. Submarinul italian CB-5 a fost însă scufundat chiar în Ialta, în urma unui atac de vedete torpiloare sovietice combinat cu un atac aerian. Au intrat în luptă la 8 iunie 1942.
.
În noaptea de 25 spre 26 august, submarinul de buzunar CB-4, către orele 01.00, în timp ce naviga la suprafaţă, a observat profilându-se pe linia orizontului silueta unui submarin de dimensiuni şi tonaj medii, navigând la suprafaţă cu viteză foarte mică.
Submarinul italian a stopat maşina pentru a reduce zgomotul şi a coborât în imersiune, la cota periscopică, pregătindu-se de atac cu torpila. Cei de pe submarinul sovietic nu l-au observat deși distanţa dintre ei s-a micşorat sub 100 de metri. După ce submarinul sovietic a depăşit pe cel italian, ultimul a lansat torpila urmată, după câteva zeci de secunde de o uriaşă explozie, semn că torpila minisubmarinului şi-a atins ţinta. Au murit toţi cei 45 de marinari aflaţi la bordul submarinului sovietic Şci-203.
.
La 8 septembrie 1943, după ce Italia a părăsit Axa, intrând în tratative cu Aliaţii, din cele 5 minisubmarine italiene existente în Marea Neagră, 3 se aflau în zona Crimeea, iar 2 se aflau la Sulina pentru mici reparaţii. Cele trei aflate încă în Crimeea sub comanda căpitan-comandorului Alberto Tori, aveau să sosească la Constanţa la 30 noiembrie.
Flota Roșie din Marea Neagră dispunea de un total de 47 submarine astfel: 3 submarine mari (clasa D), 19 medii (clasa ȘCI), 19 mici (clasa M), 3 puitoare de mine (clasa L) și 3 submarine școală, cu un total de 47 unităţi, organizate în două brigăzi.
.
Misiunea principală a submarinelor sovietice la litoralul vestic al Mării Negre era aceea de a bloca comunicațiile navale ale inamicului și scufundarea navelor de transport. Deasemenea, submarinelor miniere li se trasa și misiunea de a lansa mine pe drumurile costiere sau în fața porturilor românești, bulgare și la intrarea în Bosfor.
.
Submarinele sovietice atacau convoaiele navale pe comunicaţiile din vestul Mării Negre folosind metoda raioanelor fixe. În timpul zilei se poziționau pe drumul convoaielor într-un raion fix, la cota periscopică, așteptând apariția viitoarelor ținte. Noaptea se retrăgeau într-un raion de larg, ieșeau la suprafață pentru încărcarea bateriilor și așteptau radiograme de la Bază.
.
Iată și principalele rezultate din anul 1941: 14 august, submarinul Șci-211 a scufundat cargoul românesc „Peleș” (foto) în zona Cap Emine; 30 septembrie, același submarin a scufundat tancul petrolier „Superga” la nord de Varna; 3 noiembrie orele 00.15, ŞCI -214, a atacat cu artileria, la travers de Cap Galadgio un mic vas turcesc „Kaynak Dere” de 85 tone pe care l-a scufundat; 5 noiembrie, același submarin scufundă tancul petrolier italian „Torcello” la intrarea în Bosfor; 18 noiembrie S-33 , scufundă vasul turcesc „Yenice” pe coastele bulgare; 31 decembrie, ŞCI -214 scufundă vasul turcesc „Karaltepe”. Nu trebuie uitat faptul că Turcia era țară neutră, iar scufundarea vaselor sale intră la categoria „crime de război pe mare”.
.
În campania din anul 1942 submarinele sovietice au executat un număr de 40 de atacuri cu torpila asupra navelor inamicului (distanță 5-6 cabluri – aproximatv 1 Km) şi 6 atacuri de la suprafaţă, cu artileria.
.
La 24 februarie, orele 10.30, ŞCI -213 a scufundat cu o torpilă vasul bulgăresc „Struma”, sub pavilion Panama. Vasul a plecat din portul Constanța la data de 14 decembrie 1941 cu 769 emigranţi evrei la bord. Datorită unor defecțiuni la motor a stat la ancoră în Bosfor timp de 70 de zile. Din cei 760 de emigranți (9 fuseseră debarcați la Istanbul) și 10 membri ai echipajului s-a salvat un singur evreu pe nume David Stoliar care trăiește și azi în Canada (detaliile scufundării acestui vas sunt redate în cartea „S.O.S. pe Drumul Speranței. Salvarea evreilor pe mare între anii 1938 – 1944”, autor Ioan Damaschin).
.
În anul 1942 submarinele sovietice au scufundat 6 vase ale inamicului 4 nave de transport (total 11443 tone) şi 2 remorchere. În afară de acestea a mai scufundat 7 nave mici turceşti şi un vas bulgăresc (în carte sunt redate amănunte în legătură cu fiecare navă, data și locul scufundării).
.
În anul 1943, folosirea în luptă a submarinelor sovietice nu s-a soldat cu rezultate spectaculoase. Au fost scufundate 5 nave de transport (15.176 tone), 3 barcazuri (2.553 tone), 4 nave germane PTA (pontoane de transport armate), un vas pescăresc mic. Au fost avariate alte 2 nave de transport şi 1 remorcher. Au mai fost scufundate 4 vase mici turceşti (1.250 tone) şi torpilat un tanc petrolier (7.327 tone).
.
În perioada ianuarie-august 1944, submarinele sovietice au reușit să scufunde un tanc petrolier și 3 barcazuri turceşti, trecându-și la activ și o nouă crimă de război pe mare. În noaptea de 5 august, ŞCI-215 folosind artileria a scufundat la larg de Golful Burgas vasul turcesc ,,Mefkure”, plecat din Constanța cu emigranți evrei la bord. Vasul se afla în drum spre Palestina şi avea 320 de emigranţi evrei la bord, sub pavilionul Crucii Roşii. S-au salvat doar 5 emigranţi.
Un subcapitol aparte al lucrării tratează circumstanțele în care au fost scufundate cele 27 de submarine sovietice, locul și cauzele scufundării lor.
.
Ultima parte a lucrării Război Submarin la Marea Neagră este intitulat Războiul Minelor și cuprinde locul și modul în care au fost lansate baraje de mine de către navele Marinei Regale Române, pe de o parte și de către submarinele sovietice, pe de altă parte. De remarcat că între 1941 – 1943, submarinele sovietice au lansat pe comunicațiile maritime și la intrarea în porturile românești, bulgare și în Bosfor 32 de bancuri cu peste 600 de mine marine. Acestor baraje de mine le-au căzut victimă mai multe nave de transport dar și militare (crucișătorul auxiliar „Carol I” la 10 octombrie 1941, la larg de Varna).
Barajelor de mine lansate de Marina Regală Română le-au căzut victimă aproape toate submarinele sovietice (15) care au fost scufundate la litoralul vestic al Mării Negre. Schemele cu pozițiile barajelor de mine și submarinele scufundate sunt elocvente.
.
În încheiere, lucrarea conține un interviu cu D-l viceamiral (rtg) Petre Zamfir, fost submarinist, participant la lupte pe mare din prima, până în ultima zi a războiului.
.
Comandor dr. IOAN DAMASCHIN
.
P.S. Cartea poate fi procurată de la Liga Navală Filiala Constanța tel. 0763 610071
.
.
SUBMARINUL DELFINUL IN AL DOILEA RAZBOI MONDIAL
Lasă un comentariu