marţi 15 iun 2021

SPONSORI OFICIALI

ALBA IULIA – O NAVA PLINA DE CADAVRE. OPERATIUNEA „60.000” – RETRAGEREA TRUPELOR ROMANO-GERMANE DIN CRIMEEA

marea-neagrc483-5-6-martie-1943

Operațiunea „60.000“ – retragerea trupelor româno-germane din Crimeea

Nava mixtă de pasageri și poștă ALBA IULIA[1] (caracteristici tehnice) – ex-„Carl Legien“[2], pavilion: România, IMO: 5605628, armator: „Hugo Stinnes Linien“/ „Hapag“, corp din oţel, punte din oţel şi lemn, 5.699 trb., 3.421 trn., lungime: 124,91 m, lăţime: 16,42 m, înălţime: 7,24 m, propulsie: 1 maşină triplă expansiune şi 1 turbină, 1 elice, puterea maşinii: 2.200 c.p., viteza: 8 Nd., 3 căldări tubulare, combustibil: păcură, consum: 1.000 kg/ h, capacitatea depozitului de combustibil: 1.070 to., staţie radio tip „Telefunken“, constructor: decembrie 1922, „Marinewerft“, Wilhelmshaven DY, Wilhelmshaven – Germania; a fost lansată la apă la data de 20 mai 1922).
.
alba iulia 2
În octombrie 1922 a efectut primul voiaj.
În septembrie 1927 a efectuat primul voiaj în America de Sud.
Primul echipaj românesc a plecat cu trenul la Hamburg la 1 iulie 1932, luând în primire cea dintâi navă destinată livrării (costase în jur de 15 milioane) şi căreia, iniţial, i s-a dat numele de «Ardeal».
La 28 septembrie, nava a plecat din Constanţa în prima ei cursă, sub comanda căpitan-comandorului Iosif Răşcanu, fiind încărcată cu cereale pentru Rotterdam. Atunci, i s-a schimbat numele din «Ardeal» în «Alba Iulia».
În acelaşi an au venit, succesiv, în ţară şi celelalte trei nave «surori», toate patru primind cu prilejul Zilei marinei, din 15 august 1933, numele de «Alba Iulia», «Ardeal», «Suceava» şi «Peleş». Societatea statală de care aparţineau navele era Serviciul Maritim Român (S.M.R.).

La botezul oficial al navei «Alba Iulia», desfăşurat la 7 septembrie 1933, a venit la Constanţa şi primarul oraşului Alba Iulia. În calitate de naş, el a spus, printre altele:
«De azi înainte, unul dintre cele mai importante bastimente ale ţării va purta în lume acest nume, care constituie627x0 simbolul unităţii noastre naţionale… Urăm noului vas să înfrunte furtunile mărilor şi vijeliile vremurilor întocmai ca cetatea lui Mihai Viteazul al cărei nume îl poartă. Am venit să predăm în cadrul acestei solemnităţi două mari şi frumoase drapele naţionale împodobite cu emblema oraşului nostru. Ele sunt brodate în fir de mătase, semnul dragostei ce o păstrăm acestui vas şi marinarilor lui…».
.
Apoi, comandantul navei, locotenent-comandorul (r) Dimitrie Ştiubei a luat în primire pavilionul de onoare, şi, în sunetele imnului naţional, s-a ridicat la pupa pavilionul tricolor al marinei comerciale române, dăruit tot de cetăţenii din Alba Iulia.
După anul 1944 a fost preluată de Armata Sovietică şi a primit numele „Nikolaev“.
Nu a mai fost retrocedată României, fiind radiată din evidenţe în anul 1960.
Nave surori: „Ardeal“, ex-„Emil Kirdorf“, „Peleş“, ex-„Adolf von Baeyer“, „Suceava“, ex-„Albert Vögler“.
.
La data de 18 aprilie 1944, nava mixtă „Alba Iulia“, ex-„Carl Legien“ (pavilion: România, comandant: Mihail Cociaş, secund: Ovidiu Cernătescu, şef-echipaj: Toma Nistor) a fost bombardată de aviaţia sovietică, în timpulconvoi-sev operaţiunii de retragere a trupelor româno-germane din Crimeea, desfăşurată sub numele de cod Operaţiunea „60.000“.
Convoiul se afla la aproximativ 120 Mm de coasta românească, puţin la Sud de latitudinea Constanţei.
Cargoul românesc se afla în marş de la Sevastopol spre Constanţa, împreună cu cargoul „Danubius“, fiind escortat de distrugătorul „Mărăşti“, ex-„Sparviero“(pavilion: România, IMO: 6106015, 1.760 to., construit în anul 1917) canoniera„Sublocotenent Ion Ghiculescu“, ex-„Mignonne“ (pavilion: România, IMO: 6106227, 315 trb., construită în anul 1917), un vânător de submarine, o navă de siguranţă antiaeriană şi un hidroavion de recunoaştere şi atac antisubmarin.
.

„(…) Am onoarea a vă raporta[3] următoarele:
Nava «Alba Iulia» de sub comanda subsemnatului, Căpitan (r) Mihail Cociaş, având la bord circa 6.000 soldaţi români, germani şi prizonieri ruşi, fiind în drum dela Sevastopol spre Constanţa, la punctul latitudine 43° 26’,convoi-bombe longitudine 31° 17’, către orele 12.20 am fost atacaţi de 5 avioane inamice ce zburau la o înălţime de circa 50 metri, lăsând bombe care au căzut foarte aproape de corpul vasului, la circa 5 – 10 metri. Schijele pătrund în dreptul magaziei nr. 4 prin corpul vasului a spart tancul de motorină.
După circa 5 – 10 metri, un al doilea val, compus din 7 avioane, dintre care unul torpilor, a lansat în acelaşi timp două torpile. Una dintre ele a fost atinsă şi explodată de artileria antiaeriană a bordului, înainte de a atinge ţinta, de către artileristul german Botsman Henz Werner.
A doua torpilă probabil a atins corpul vasului în dreptul magaziei nr. 2. La vizitarea fundului de către scafandrul din portul Constanţa s’a constatat o gaură în dreptul acelei magazii de 10 m x 7 m.
Dintre bombele lansate, din raportul dat de Ofiţerul I, o bombă ar fi căzut în magazia nr. 3, iar restul de-a lungul vasului, la circa 5 – 10 metri. Aceste bombe au cauzat spărturi prin care apa a pătruns în calele nr. 2 şi nr. 3. Bomba din magazia nr. 3 a spart şi tancul de păcură, care a pătruns în magazie.
Am dat ordin Ofiţerului I Cernătescu Ovidiu şi Şefului de Echipaj Nistor Toma să controleze şi să sondeze mereu apa din magazii. Apa fiind staţionară şi numai în două magazii dintre cele cinci, am dedus că vasul prezintă siguranţă deplină de flotabilitate. Am asigurat, împreună cu ofiţerii bordului, pe toată lumea că vasul este în perfectă stare siguranţă.
Raportându-mi-se de către mecanicul II Busuioc Paraschiv că motorina curge prin corpul vasului şi ar fi necesar a se astupa gaura, am dat ordin Ofiţerului I Cernătescu, Şefului de Echipaj Nistor Toma şi mecanicului II Busuioc Paraschiv a pregăti barca nr. 2, pentru a examina exteriorul vasului în babord, pentru a avea o idee precisă şi de va fi posibil a astupa găurile din dreptul tancului, pregătindu-se pentru cele necesare.
La un moment dat, auzind strigăte la barcă şi focuri de revolver, m’am dus la faţa locului şi, cu toată autoritatea, să fac deplină ordine. Ajuns acolo, am constatat că Ofiţerul I şi cu cei trimişi căutau să evacueze barca plină cu soldaţi.
Deşi explicându-li-se că barca era necesară pentru examinarea vasului, deci în interesul general, şi că sunt de odescărcare mie de ori mai în siguranţă pe vapor decât într’o bărcuţă, totuşi am fost împins cu forţa de sutele de oameni care se aflau în spatele meu; şi cum vasul era înclinat cu 20° babord, mi-am pierdut echilibrul şi am fost prins de timonierii Mâră Nicolae şi Anton Alexandru şi, în acest moment, cineva a filat curentul[4] din pupa bărcii, care a rămas spânzurată cu prova în sus.
Subsemnatul m’am rostogolit spre pupa bărcii, fiind pe punctul de a cădea în mare. Am dat ordin imediat celor din barcă să taie curentul din prova şi barca s’a aşezat astfel normal, umplându-se cu apă aproape complect. Din cauza mulţimii din apă, care sărise din cauza panicii produse chiar dela primele bombe căzute, a fost imposibil să mă reîntorc la bord, după cum intenţionam, căci sute de oameni căutau să se agaţe de barcă. Am dat ordin, deci, a se depărta barca, strigând spre vapor că nu sunt în pericol şi barca se va reîntoarce imediat şi, culegând în drum peste 40 soldaţi din mare, m’am îndreptat spre o şalupă. Intenţionam să las ostaşii acolo, după cum pot arăta chiar cei doi ofiţeri superiori români ce-i aveam în barcă, şi apoi să vin repede la bord.
În acest timp, către orele 13, un nou val de avioane bombardează vasul în ambele borduri, fără însă să-l atingă. Pentru acest motiv aşteptam încă momentul favorabil pentru reîntoarcere.
La 13.40, după încetarea bombardamentului, chemând o şalupă germană, aceasta s’a îndreptat către noi şi am rugat a ne lua oamenii şi a ne remorca la bord. Însă şalupa ne-a propus a ne ambarca cu toţii şi a ne aduce la bord. Şalupa germană ne-a adus la bord, la cererea noastră insistentă, socotind că numai cu ea puteam străbate prin mulţimea de oameni depe mare şi a ajunge cu siguranţă la bord. Imediat ne-am ambarcat pe şalupă, ajungând în foarte scurt timp la vapor. Reîntors la bord către orele 13.45, împreună cu dl. Colonel Tchamler din Grupul 80 Servicii al C.V.M., am luat din nou măsuri a anihila panica şi, prin megafon, atât eu personal, cât şi dl. Colonel, am transmis ostaşilor români şi germani, în limbile respective, încredinţarea că vasul nu este în pericol şi, în curând, vor veni vase pentru transportul lor.
Toţi care au ascultat au aclamat şi aplaudat de bucurie că sunt în afară de pericol. Această asigurare am dat’oaa20mm-marasti fiind informat de către şalupă că vor veni vase şi, într’adevăr, la orele 14:30 s’au zărit la orizont patru vapoare. Până la sosirea lor, un nou atac aerian s’a produs, bombele neatingând vasul, deşi au căzut în apropiere.
În tot timpul acestui atac, oamenii au dat dovadă de calm pe baza asigurărilor pe care le dădusem, întrucât mă văzuseră că, printre bombe şi gloanţele mitralierelor, uitasem să controlez vasul, dacă poate sau nu pluti.
Navele sosite către orele 15.15 au acostat pe rând în borduri şi, graţie intervenţiei energice atât a subsemnatului, cât şi a d-lui Colonel Tschamler, care ştia limba germană şi care a făcut ordine printre ostaşii germani, am prevenit ca la această ambarcare să nu se producă incidente şi totul să decurgă în perfectă ordine, evacuând de pe vas în ordine, începând cu răniţii. Către orele 17, toată lumea a fost transbordată.
În acest timp a avut loc al 5-lea atac de avioane, ale căror bombe au căzut iar în apropierea noastră şi a vaselor transbordoare. Am făcut acum apelul echipajului vasului şi am constatat prezenţa următorilor:
Ofiţer I Cernătescu Ovidiu, Ofiţer II Grigore Alexandru, Mecanic I Busuioc Paraschiv, Mecanic-Electrician Dulepa Victor, Comisarul de bord Voica Nicolae, Şef de echipaj Nistor Toma, Ajutor Mecanic Stanboală Traian, Timonierii Măra Nicolae şi Anton Alexandru, fochiştii Bujac Alexe şi Ţuţuianu Boris, precum şi a rândaşului Răcea Ion.
Către orele 18 am însărcinat pe Comisarul de bord Voica Nicolae a pleca cu ultimul vas către Constanţa, spre a aduce actele importante şi diferite instrumente de navigaţie.
Puţin după ora 18, vasul s’a înclinat brusc cu 30°, aprovându-se mereu, situaţia vasului părând a se agrava. Am hotărât, de comun acord cu supercargoul german, Căpitan Burgass Otto, Ofiţerii bordului şi Şeful apărării antiaeriene germane, a transborda echipajul rămas şi artileria, soldaţii germani, împreună cu materialul lor, pe vasul german K.T. 25, care urma să stea toată noaptea în apropierea vaporului «Alba Iulia». Precizez că acest vas, şi înainte de ora 18 şi de câteva ori în cursul nopţii, a încercat să dea remorcă la vas, fără succes.
În timpul când ne aflam pe vasul K.T. 25, către orele 19 s’a produs al 6-lea atac de avioane din acea zi, bombele căzând în mare, tot împrejurul vaporului.
A doua zi, 19 aprilie curent, ne-am transportat la bordul navei «Alba Iulia» cu ajutorul unei şalupe germane, undeop 60000 sosiseră două remorchere de Dunăre. La bord am găsit o echipă a Marinei Regale Române.
În concluzie, arăt că panica s’a produs din cauza numărului prea mare de oameni, care nu mai puteau fi stăpâniţi şi controlaţi de echipajul bordului şi care erau aproape înnebuniţi de spaima celor 6 atacuri de avioane. Că barca ce am ordonat a se lăsa, în nici un caz nu era pentru o părăsire de bord, neavând sens a salva exclusiv echipajul şi a lăsa circa 6.000 de oameni la bord, printre care şi răniţi. Nu s’a dat absolut nici un ordin de abandon, care, de asemenea, nu avea nici un sens, subsemnatul, în mod indicental am căzut în barcă şi am fost în neputinţă absolută de a mă reîntoarce la bord din motivele arătate, decât după 45 minute.
Arăt cu toată tăria că subsemnatul, marinar vechi de 36 ani de navigaţie pe aproape toate mările şi oceanele de pe glob şi după trei naufragii avute în carieră, aş fi preferat moartea decât a abandona în mod laş, în calitate de comandant al unui vas maritim ce mi s’a încredinţat, precum şi cele 6.000 de suflete. Mai arăt că, întors la bord, am reuşit a calma spiritele, cu toate bombardamentele ce au mai survenit, şi am organizat şi dirijat transbordarea tuturor ostaşilor ce-i aveam la bord.
Deşi cu personalul incomplet, căci restul, după informaţiile şi cercetările pe care le-am făcut, am constatat că majoritatea au fost bruscaţi şi aruncaţi în mare şi chiar împuşcaţi de către militarii germani şi români, fiind opriţi de a se arunca în mare şi a lăsa bărcile în necunoştinţă de cauză, subsemnatul îmi fac un punct de onoare a arăta că nava S.M.R. «Alba Iulia» a sosit în portul Constanţa în ziua de 20 aprilie 1944, cu pavilionul naţional la pik[5], cu comandantul navei, ofiţerii şi restul de echipaj, precum şi echipa Marinei Regale, care ne-a fost de mult folos, completându-ne lipsurile de echipaj. Vasul a acostat la dana 16, aşteptând a fi reparat şi a pleca din nou în misiuni, spre fala Marinei Române.
Aduc mulţumirile mele navelor Marinei Regale Române, care au asigurat navigaţia în bune condiţiuni până în portul Constanţa, hidroavioanelor Române şi Germane, care au salvat pe oamenii căzuţi în mare, precum şi vaselor care au mai făcut asemenea salvări, echipei Marinei Regale, care ne-a dat concursul, precum şi remorcherelor care ne-au condus cu bine până la sosirea în port. Mulţumesc, de asemenea, echipajului rămas la bord şi păstrăm o pioasă amintire celor dispăruţi. (…)“[6].

Nr. 16/ 20 aprilie 1944 Comandantul navei «Alba Iulia»,
Căpitan (r) Cociaş Mihail, /ss/ indescifrabil
.
Convoiul a fost reperat în dimineaţa zilei, către ora 10:00, de un avion sovietic de recunoaştere. La scurt timp a fost văzut în pupa convoiului siajul unei torpile lansată de pe submarinul L-6[7] – „Karbonariy“, seria II (pavilion:SUBMARIN URSS Rusia, IMO: 6109693, comandant: căpitan R3 Gremyako, 1.312 to., 1.025 trb., lungime: 78,00 m, lăţime: 7,20 m, constructor: 11 mai 1935, „Andre Marti“, Nikolaev South – Rusia; a fost lansat la apă la data de 3 noiembrie 1932; data punerii chilei: 15 aprilie 1930).
Canoniera „Sublocotenent Ion Ghiculescu“, aflată în pupa babord faţă de navele de transport, a lansat două grenade antisubmarin a căror efect a fost o coloană de aer ieşită din apă, probabil dintr-un tanc spart al submarinului aflat în imersie.
În colaborare cu hidroavionul BV 180, care i-a dat informaţii, canoniera a repetat atacul şi a mai lansat cinci grenade, urmate de apariţia din adâncuri a unor bule mari de aer.
Urmărirea submarinului a fost apoi preluată de UJ 104 (navă tip K.T.), care, venită din prova formaţiei, a continuat grenadarea antisubmarină, timp în care convoiul se îndepărta de zona periculoasă.
În jurul orei prânzului, la ora 12:20, patru bombardiere sovietice au apărut prin surprindere şi şi-au lansat bombele de la circa 1.000 de metri înălţime, dar fără rezultat.
De la bordul navelor din convoi a fost declanşat un foc intens şi atacul aviaţiei părea respins.
La nici 20 de minute după primul atac, o altă formaţie de cinci avioane sovietice a atacat în picaj şi şi-a lansat bombele asupra cargoului românesc, cu tot tirul intens şi puternic al artileriei antiaeriene.
.

Iată ce relatează fostul elev plutonier Petre Bărbuneanu, aflat la bordul canonierei „Sublocotenent Ion Ghiculescu“, pentru stagiu:
„La 18 aprilie 1944, dimineaţa, pe o mare calmă şi cer descoperit, am ieşit din Sevastopol cu convoiul «Mărăşti», «Ghiculescu», «Alba Iulia» şi «Danubius», după care urma un K.T. şi două R.-booturi. Convoiul nu avea protecţiedistr-R1 aeriană.
Către ora 12.20, patru bombardiere, apărute prin surprindere dinspre soare răsare, au acoperit cu jerbe de joc pe «Alba Iulia», dar nava a rămas intactă.
La 12.37 alte cinci bombardiere, venind tot dinspre soare-răsare, atacând în picaj, şi-au lansat bombele asupra cargoului. Primele două bombe au căzut în apă, în babord, în dreptul navei, a treia a explodat chiar lângă bordaj, pricinuind o spărtură importantă sub linia de plutire, în timp ce următoarea lovea magazia dinaintea comenzii. Toate avioanele au mitraliat şi puntea pe care se aflau mulţi soldaţi. Păcura dintr-un tanc găurit a început să se împrăştie în mare ca sângele unei hemoragii.
Nava s-a înclinat cu vreo zece grade în babord şi s-a afundat cu prova, elicea începând să iasă afară din apă. Un jet de aburi a ţâşnit de la compartimentul căldărilor şi printre cei mai mulţi oameni de la bord s-a răspândit panica.
Ce-şi puteau închipui nişte soldaţi care nu mai fuseseră pe mare, când, bombardaţi şi mitraliaţi, vedeau cum fuge «pământul» de sub picioare? Unii au început să se caţere pe gruituri, pe catarge, gândind că dacă vaporul se va scufunda, vârfurile catargelor vor rămâne afară, deşi marea avea acolo peste o mie de metri adâncime. Alţii audescărcare (1) vrut să ajungă mai repede în apă, au încercat să se lase, în lanţ, prin babord, ţinându-se unul de altul, dar laţurile se rupeau de la mijloc şi trupurile se prăbuşeau într-o vânzoleală de mantăi verzi.
Echipajul a încercat să lase bărci la apă; ce puteau face însă câţiva marinari în vâltoarea ce cuprindea câteva mii de soldaţi? Două bărci au rămas agăţate cu pupa pe când se lansau şi au căzut, vărsându-şi în apă conţinutul.
În câteva minute marea s-a umplut cu peste o mie de oameni, îmbrăcaţi sau goi, cu centuri de salvare sau fără, teferi sau răniţi. Cum însă «Alba Iulia» plutea în continuare, avioanele au mai venit încă o dată sau de două ori, aruncând grenade şi mitraliind.
La oarecare depărtare în jurul vaporului avariat evolua crucişătorul «Mărăşeşti». Nu era desigur îndreptăţit să stopeze pentru a culege oamenii din mare sau pentru a încerca să ia cargoul la remorcă. Ne-am apropiat de cargou până la circa 100 de metri.
Priveliştea era nefirească. Împrejurul canonierei, zeci de oameni goi în apa rece, câteva sute de centuri de salvare greşit legate, alunecaseră spre picioarele celor pe care-i susţineau încă înecaţi. Alţi oameni se agăţau câte 2 – 3 de un colac de salvare, care se afunda încet. Atunci se încleştau între ei şi aşa porneau spre fund, iar colacul reapărea la suprafaţă…
Era a treia zi de Paşte… În aceste condiţiuni, după mai multe încercări de a remorca vaporul, «Alba Iulia» a fost complet abandonat, dar a continuat să plutească în voia valurilor.
A doua zi, 19 aprilie, comandantul vasului «Regele Ferdinand», locotenent-comandor Titus Samson, trimite la193x_RF_1 bordul navei abandonate pe ofiţerul secund, căpitan Vasile Negrei, şi pe ajutorul şefului mecanic, locotenent Eugen Beleaev, aspiranţii Virgil Chirică şi Doru Ionescu, pentru a încerca cu echipe de marinari să o salveze.
După aproape 10 ore de eforturi deosebite, echipele trimise de pe «Regele Ferdinand» reuşesc să repună în funcţiune maşinile navei «Alba Iulia». O parte din echipajul care fusese salvat chiar de pe «Regele Ferdinand», este readus la bord, împreună cu comandantul civil Cociaşu; sunt aduse şi două remorchere de la Constanţa, şi nava «Alba Iulia» este salvată“
.
.
Comandantul convoiului a alarmat prin radio şi a solicitat sprijin pentru salvarea navei şi a oamenilor.
Comandamentul Forţei Maritime de la Constanţa a trimis distrugătoarele „Regele Ferdinand“ (pavilion: România, IMO: 6109167, 1.900 to., construit în anul 1930) şi„Regina Maria“ (pavilion: România, IMO: 6109169, 1.900 to., construit în anul 1930), iar Divizia 10 Siguranţă germană a trimis şapte hidroavioane mari de transport (tip„Dornier“), pentru salvarea supravieţuitorilor.
De asemenea, petrolierul „Ossag“ (pavilion: Germania, IMO: 5605637, 2.793 trb., lungime: 94,40 m, lăţime: 13,90 m, constructor: 29 aprilie 1922, „Finkenwerder“, Hamburg – Germania; a fost lansat la apă la data de 22 decembrie 1921), navele de transport „KT 25“[8], „KT 26“ şi un R-boot, aflate într-un convoi ce se deplasa spre Sevastopol, au fost dirijate spre locul catastrofei.
S-a încercat remorcarea navei avariate de către UJ 104 (vânător de submarine mari), dar manevra a eşuat,RF_RM_Janes_1a întrucât „Alba Iulia“ avea cârma blocată într-un bord şi era mult îngreunată de apa ce inundase magaziile.
Canoniera „Sublocotenent Ion Ghiculescu“ nu s-a putut apropia prea mult, pentru a nu afecta tirul tunului său de 88 mm, care nu se putea înălţa peste 40°, dar a început să pescuiască oamenii din apă, inclusiv pe cei din două bărci de salvare ce pluteau fără rame, iar R-boot-ul a procedat la fel, aducându-i pe supravieţuitori la canonieră.
.

„Comandantul Costin a manevrat scurt, cu maşinile încet, spre a feri pe cei din apă. Mulţi păreau şocaţi, uluiţi: un ofiţer cu şapcă şi cravată plutea susţinut de centura de salvare, fluierând mereu cu un fluier. Nu au ajuns însă să se apropie de el. Un soldat ridicase mâinile drept în sus şi s-a afundat, dispărând când apa i-a acoperit vârfurile degetelor; alţii s-au agăţat de apărătorile de elici ale canonierei, de unde cădeau şi rămâneau târâţi pe sub apa limpede până ce piereau. Multora le alunecaseră centurile de salvare pe trup în jos şi pluteau cu capul sub apă, înecaţi…“. (Mărturiile aparţin elevului plutonier Petre Bărbuneanu şi aspirantului Angelo Stroescu de pe canoniera „Sublocotenent Ion Ghiculescu“, dar şi relatărilor autorului[9], care le-a pus în concordanţă – n. red.).
.
La ora 13:20, în mai puţin de o oră, navele din convoi au fost din nou atacate de şapte bombardiere sovietice venite dinspre Nord. Deşi nu au mai lovit nava, bombele au omorât o parte dintre naufragiaţii aflaţi în apă.
La ora 13:30, au mai apărut încă cinci aerotorpiloare. De la bordul canonierei a fost deschis focul cu tunul de 88 mm, încercându-se împrăştierea atacatorilor, dar nava nu era bine poziţionată şi aceştia au reuşit să-şi lanseze torpilele asupra navei mixte „Alba Iulia“. Armele ucigaşe au trecut toate nu departe de prova navei.
La ora 15:40 au sosit la faţa locul navele din convoiul ce fusese dirijat către locul catastrofei şi au preluat soldaţiiMarasti_CT_9.jpg 1944 rămaşi la bordul navei „Alba Iulia“ şi pe cei naufragiaţi.
La ora 16:00 au sosit două hidroavioane de mare capacitate tip „Dornier“, care au amerizat în preajma locului unde se desfăşura tragedia celor care agonizau în apa mării.
După salvarea tuturor supravieţuitorilor, din cauza întunericului, nava mixtă „Alba Iulia“ a fost lăsată în derivă în plină mare (ora 19:00), urmând ca în zonă să sosească câteva remorchere pentru asistenţă.
În timpul deplasării la Constanţa, distrugătorul „Mărăşti“ a eşuat pe un banc de nisip în zona Tuzla, din cauza defectării farului din zonă.
Canoniera „Sublocotenent Ion Ghiculescu“ s-a îndreptat spre Constanţa, navigând cu numai 10 Nd., având la bord câteva sute de supravieţuitori. Din cauza mişcării acestora pe puntea navei, bordajul se afundase îngrijorător, iar ruliul devenise periculos.
Comandantul navei a ordonat elevului Petre Bărbuneanu, însoţit de un sergent înarmat cu un pistol, să facă ordine printre cei aflaţi pe punte. Cu acest prilej au fost număraţi 714 oameni. Unii dintre aceştia se mai aflau încă înspăimântaţi de clipele în care moartea le-a dat ocol, şase dintre ei aruncându-se din nou în apa mării.
A fost nevoie de intervenţia în forţă a celor din echipaj pentru ca astfel de gesturi disperate să nu se mai repete. Sanitarul de la bord, un sergent major, a făcut mari eforturi pentru a acorda asistenţă celor aflaţi în stări grave.
.
În timpul atacurilor au decedat:
Alexandru V. Brătianu, 34 ani, din Constanţa – ofiţer radiotelegrafist, Teodor Tudorache, 31 ani, din Galaţi – ajutor mecanic, Johans M. Petres, 43 ani, din Mediaş – ajutor mecanic, Iacob A. Croitoru, 43 ani, din Vadu lui Vodă, jud. Lăpuşna – timonier, Gheorghe Nicodinescu, 38 ani, din Bucureşti – fochist, Dumitru I. Paşa, 34 ani, din Ştefăneşti, jud. Bălţi – fochist, Ştefan C. Vasilescu, 19 ani, din Constanţa – fochist, Ioan A. Georgescu, 32 ani, din Călăraşi – fochist şi Ion I. Şerbănoiu, 23 ani, din Tonea, jud. Ialomiţa – fochist.
.
Operaţiunile de salvare a navei „Alba Iulia“ au fost demarate încă din dimineaţa zilei de 19 aprilie, când în zonă a sosit distrugătorul „Regele Ferdinand“ (pavilion: România, IMO: 6109167, comandant: locotenent-comandor1958_D3_Marasesti Titus Samson), precum şi două remorchere germane.
Au fost declanşate o serie de operaţiuni anevoioase şi periculoase (păcura se revărsase din tancuri şi exista un mare pericol de incendiu!): remedierea unor avarii, introducerea apei în căldări şi ridicarea presiunii pentru pornirea acestora, punerea în funcţiune a maşinilor, deblocarea cârmei (era blocată la circa 30° la tribord), pregătirea remorcii şi manevra parâmelor etc.
În timpul acestor operaţiuni, distrugătorul „Regele Ferdinand“ a fost atacat cu torpile de un submarin, probabil M 112 (pavilion: Rusia, IMO: 6112008, comandant: Kocetkov, 258 to., 206 trb., lungime: 44,50 m, lăţime: 3,30 m, constructor: 5 iulie 1941, „Krasnoye Sormovo“, Gorkiy – Rusia; a fost lansat la apă la data de 31 decembrie 1940; data punerii chilei: 25 octombrie 1939), dar fără rezultat.
.

„(…) distrugătorul «Ferdinand» s-a îndepărtat brusc, dând alarmă submarină, căci aparatul său de detecţie194x_RM_CT_3 localizase la 5 km un submarin, care părea că vrea să se apropie.
La bordul distrugătorului se găsea întâmplător şi aspirantul Cezar Apreotesei, care absolvise de curând o şcoală de vânătoare de submarine. Comandantul Samson i-a ordonat să preia conducerea distrugătorului şi să gonească submarinul.
Apreotesei era la primul său caz real. A coborât de la comandă la aparatul S, spre a se convinge că ecranul acestuia indica într-adevăr prezenţa unui submarin, şi a cerut să se reducă viteza la 12 – 14 noduri, spre a nu mai pierde contactul sonar. Pe capacul unui cronometru îşi marcase mai de mult timpii în secunde la care trebuiau începute grenadările, în funcţie de depărtarea ţintei şi viteza de apropiere a navei vânătoare. Ştia că aparatul nu funcţionează sub 280 metri. Ca urmare, când distrugătorul a ajuns deasupra zonei unde ar fi trebuit să fie submarinul, nefiind încă sigur, a lăsat nava să treacă mai departe, să facă rondoul, şi abia după aceea a obţinut un nou contact sonar, a executat grenadarea propriu-zisă. Nouă grenade au fost lansate cu1942_august_1_RM_CT aruncătoarele din borduri şi cu şinele din pupa. Ciocanul de apă ridicat de explozie n-a fost prea mare, iar zgomotul surd, datorită adâncimii pentru care au fost reglate bombele submarine: 40 şi 60 metri. Pe distrugător s-a simţit însă şocul undei de explozie şi ochii tuturor urmăreau suprafaţa apei pe care puteau să apară bule de aer. Sau pete de ulei. Nu s-a văzut însă nimic.
Submarinul – a fost vorba de «M 112» – se lăsase la o adâncime şi mai mare şi grenadarea lui ar fi trebuit repetată. Dar convoiul se depărtase mult la orizont şi comandantul Samson a apreciat că alte submarine se puteau apropia în acest timp de el (de altfel, submarinul grenadat, atunci cînd ar fi ieşit la suprafaţă, nu ar mai fi avut posibilitatea să ajungă din urmă un convoi trecut peste orizont). (…)“[10].

.
Între timp, în locul distrugătorului „Mărăşti“ a sosit în zonă distrugătorul „Mărăşeşti“, ex-„Nubbio“, avându-l la193x_RF_CT_7 bord pe comandorul N. Cristescu, comandantul escadrilei, astfel că, la un moment dat, în jurul cargoului „Alba Iulia“ se aflau trei distrugătoare („Regina Maria“ se afla deja în zonă), trei unităţi K.T., trei remorchere, patru R-boot-uri şi 12 avioane în aer.
Revenirea în port a diferitelor nave care au participat la operaţiunile de salvare a navei mixte „Alba Iulia“ s-a efectuat în condiţii de ceaţă, în dimineaţa zilei de 20 aprilie. Navele au ancorat în faţa Constanţei, la circa 800 de metri de farul „Carol I“, intrând ulterior în port.
Nava „Alba Iulia“ a ajuns în faţa Constanţei în jurul orei 07:30, trasă de două remorchere germane, şi a aşteptat până la ora 07:45, când a intrat în port, aprovat şi tras de pupa ca o epavă, cu ajutorul unui pilot.
La data de 21 aprilie 1944, ora 09:30, nava a fost acostată la dana 16 din bazinul Gării Maritime.
Despre acest eveniment relatează şi Romeo Hagiac, pe atunci aspirant, ofiţer cu navigaţia pe distrugătorul „Regina Maria“:
„(…) 19 aprilie. Convoiul «Alba Iulia» este bombardat de sovietici. La 19.30 sosim la locul194x_RM_CT_7 naufragiului. Nava este complect părăsită. Tragedia a fost teribilă. În panica creată, mulţimea şi-a pierdut capul. Oamenii s-au repezit la bărci, îmbrâncindu-se, distrugând totul. În jurul navei erau mii de oameni în apă. Majoritatea sunt salvaţi de navele din jur.
21 aprilie. Alba Iulia acostează lângă noi, la Constanţa. Pe punte se văd urmele dezastrului. Trei magazii inundate şi pline de cadavrele celor care nu au mai putut să iasă. S-au prăpădit circa 1.000 oameni, militari şi civili. (…)“

..
După urcarea pe docul Şantierului naval din Constanţa, odată cu apa au fost scoase toate cadavrele din compartimentele inundate, reparaţiile durând câteva luni, până la sfârşitul războiului.
În Ordinul de Zi nr. 440 din 26 aprilie 1944, Forţa Navală Maritimă a citat pe toţi voluntarii care
„prin muncă, spirit de sacrificiu şi pricepere“ au contribuit la salvarea navei „Alba Iulia“:
aspirant Doru Ionescu, aspirant mecanic Virgil Chircă, maestrul mecanic III Chiazim Bary, sergenţii-majori Dumitru Stancu, Alexandru Gherghescu şi Emil Duţu, sergenţii Antoniu Buda, Paul Hera, Constantin Chiosu şi Cristea Mavrodinoiu, caporal Nicolae Tudor, marinarii Ilie Ludwinschi, Ilie Robescu, Tudor Zâmbreanu, Emil Constantin, Ioan Colţea, Ioan Dulgheru şi Gheorghe Stănescu.
Submarinul care a torpilat pe „Alba Iulia“ nu a mai revenit la bază, fiind, se pare, ultimul pierdut în operaţiuni deru_ss_11 către Flota sovietică din Marea Neagră.
La data de 18 mai 1945, nava mixtă „Alba Iulia“ a fost radiată din Registrul matricol al Căpităniei Portului Constanţa, fiind cedată U.R.S.S. (cf. art. 11 din Convenţia de Armistiţiu/ 12 septembrie 1944, în contul despăgubirilor de război. Marina comercială sovietică a exploatat-o sub numele „Nikolaev“.
contraamiral-horia-macellariu2
.
Constantin Cumpana, Corina Apostoleanu, “Amintiri despre o flota pierduta” – vol. II – “Voiaje neterminate”, 2011, Editura “Telegraf Advertising” Constanta.

Corina-Apostoleanu-si-Constantin-Cumpana3-460x250

.

[1] Nume primit în anul 1933.
[2] Pavilion: Germania.
[3] Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, fond: Căpitănia Portului Constanţa, dosar: 26/ 1938, filele: 19 – 23, dosar: 183/ 1945, filele: 40 – 44.
[4] Curent – parâma unui palanc.
[5] Pic – în text, şcondru fixat cu un capăt pe catarg şi ţinut cu celălalt de balansine în poziţie oblică; pe pic se înverghează velele aurice, iar pe navele fără vele se ridică pavilionul în mare.
[6] Raportul a fost înaintat către Căpitănia Portului Constanţa, Comandamentul Forţelor Maritime Române, Direcţia Generală a Serviciului Maritim Român, Inspectoratul Vapoarelor S.M.R., Seetransporthauptstelle (sediul portului maritim) Constanţa.
[7] „L6“ este considerat ultimul submarin sovietic pierdut de Flota Mării Negre.
[8] Bacuri de transport trupe.
[9] Nicolae Koslinski, op. cit., pag. 217 – 232.
[10] Nicolae Koslinski, „«Alba Iulia», supravieţuitorul Mării Negre“, în „Magazin istoric“, Anul XXIV, nr. 10, octombrie 1990, pag. 33 – 35, Anul XXIV, nr. 11, noiembrie 1990, pag. 58 – 68

.

sursa foto: http://romaniaforum.info/

Lasă un comentariu

avatar

Sortează după:   Cele mai noi | Cele mai vechi | Cele mai votate
Dan Sambra
Oaspete
15 februarie 2015 12:52

Buna ziua,

O rugaminte: puteti va rog sa mentionati sursa diverselor imagini postate aici? si in alte locuri pe ligamilitarilor.ro?

romaniaforum.info

Este un gest perfect normal – si obligatoriu; mai ales pentru imagini – multe din ele inedite pentru Romania – care au presupus un efort financiar si de munca extrem.

Va multumesc,
Dan Sambra

Stoica Romeo
Oaspete
Stoica Romeo
1 noiembrie 2014 21:50

Stoica Romeo
    Material interesant! Multumim, Dane!

Centrul Pregatire Cadeti Cpc
Oaspete
Centrul Pregatire Cadeti Cpc
1 noiembrie 2014 21:40

Centrul Pregatire Cadeti Cpc 
Asta si…altele (pe care le stiam cu totii…nu doar militarii) ar trebui sa faca pe altii sa inteleaga ca…noi (exceptand marile puteri industrializate) am avut o armata…aviatie si marina foarte bine cotate cu militari foarte inzestrati cu o educatie militara veche si n am avut nici un motiv sa fim priviti de sus de nimeni.As afirma ca Toti aliatii nostri (cei dintai si de pe urma) au fost mandri sa mearga la lupta alaturi de militarii nostrii.P.S….La noi in tara…nu s a intrat decat cu acordul secret al puterilor…..cu diplomatie…buna sau rea…..sau cu pacte facute pe la spate.In ROMANIA….n a intrat vre o armata ca in branza cum a fost in FRANTA…nici nu ne am predat in masa ca ITALIA….Ce s a intamplat …cum s a intamplat ….in timpul si dupa 1944 august…..sunt subiecte …inca in discutie.

Liga Militarilor Profesionisti
Oaspete
Liga Militarilor Profesionisti
1 noiembrie 2014 21:18

COMUNICAT L.M.P.: 

Site-ul Ligii Militarilor Profesionisti a fost securizat pentru a fi protejat de anumiti virusi. 
Ca sa puteti adauga un comentariu, sa va exprimati opiniile, la articolele postate pe site, va trebui sa va inregistrati.
.

                     Intra si vezi:    
 “Arata regulile pentru inregistrare si postarea comentariilor” .


Multumim pentru intelegere!

wpDiscuz