EROU CPT. AV. GHEORGHE POPESCU-CIOCANEL, UN “BOB DE AUR NEGRU”

De la “Moş Neaţa”…
Acesta s-a născut pe 20 ianuarie 1913 într-o familie de intelectuali din Ploieşti. A urmat şcoala generală şi liceul în oraşul său natal. Pe 1 septembrie a fost admis la Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie, secţia personalului terestru. Totuşi, după un an a reuşit să intre la Şcoala de Ofiţeri a Forţelor Aeriene. În 1937 a absolvit cu gradul de sublocotenent.

.
A fost detaşat la Escadrila 4 Observaţie iar apoi, în aprilie 1938, la Escadrila 2. În această perioadă a acumulat un număr foarte mare de ore de zbor ca pilot şi ca observator. Datorita pasiunii sale pentru acrobaţie a fost suspendat de la zbor şi chiar trimis în arest pentru o perioadă de şase zile. A fost transferat la Departamentul de Arme Chimicale în toamna lui 1938, pentru a urma cursuri despre gaz. În 1939 slt. av. Popescu-Ciocănel era ajuotrul comandorului Flotilei 1, şeful Secţiei Foto şi instructor.
.
În 1940 a fost numit şeful Biroului de Inteligenţă şi Gaze iar iunie a fost promovat la gradul de locotenent. Pasiunea pentru acrobaţii i-a adus însă alte zece zile în arest.

La sfârşitul lui 1940, lt. av. Gheorghe Popescu-Ciocănel a fost detaşat Escadrilei 19 Observaţie, echipată cu avioane IAR 39, pe care a zburat în campania din 1941.
.
În zori de zi
Pe 22 iunie 1941, la ora 3 şi 40 de minute, lt. av. Popescu-Ciocănel a decolat în IAR-ul 39 numărul 6, alături de lt. Constantin Dragomirescu (observator) şi serg. Gheorghe Grigoriu (mitralior). Zburau în prima misune de observaţie a Forţelor Aeriene Române în cadrul războiului. Deşi a trebuit să facă faţă puternicei apărări antiaeriene sovietice, biplanul (poreclit Moş Neaţa de către Infanteria română în timpul războiului) a reuşit să ajungă la obiectiv (zona Kamensky – Podolskiy), să-l fotografieze şi să se întoarcă în siguranţă la bază cu informaţii preţioase pentru Corpul de Cavalerie Român.
În aceeaşi zi, au bombardat o baterie de artilerie de lângă Hotin. În următoarele zile a mai distrus un cuib de mitralieră şi o coloană de artilerie. S-a oferit voluntar pentru cele mai periculoase misiuni iar pe 29 iunie avionul lor a fost interceptat de câtre un I-16. Lt. Dragomirescu şi serg. Grigoriu au murit în timpul luptei iar Popescu-Ciocănel, grav rănit, a reuşit să aterizeze avionul avariat pe aerodromul din Botoşani.
.
Escadrila 19 Observaţie a capturat I-16 Rata lângă Siret. Avionul a fost transportat cu ajutorul camioanelor la baza din Botoşani unde a fost pilotat de Popescu-Ciocănel înainte de a fi trimis la IAR Braşov pentru a fi studiat.
.
În iulie, după ce a ieşit din spital, s-a întors la unitatea sa unde şi-a reluat zborurile. A luat parte în asalturile de pe râul Nistru lângă Moghilev şi a condus două raiduri îmoptriva fortificaţiilor din jurul oraşului. Escadrila 19 Observaţie a urmat atacul maior generalului Mihail Racoviţă din Corpul de Cavalerie.
.
Pe 27 septembrie, în cursul bătăliei de pe Marea Azov, când Armata a 3-a Română trecea prin clipe foarte grele, lt. av. Popescu-Ciocănel a observat trupele sovietice ce au reuşit să spargă forntul şi să avanseze spre Malaya Beloserka. A reuşit să-şi aterizeze avionul grav lovit după lăsarea întunericului şi a obţinut totodată informaţii foarte utile. În zilele următoare a luat parte la alte misiuni fiind citat în câteva ocazii pentru faptele sale.
.
Escadrila a rămas în Ucraina pe tot parcursul anului 1941 şi începutul lui 1942, staţionată fiind la Melitopol. Acolo au capturat încă un avion sovietic, un MIG-3 ce fusese adus în zonă de către un dezertor.
.

…. la Bf-109G
S-a întors în România pe 22 mai 1942 şi a început să se antrenze pentru a deveni pilot de vânătoare. Primise deja “Virtutea Aeronautică” în Grad de Cavaler şi “Crucea de Aur”. Pe 11 decembrie 1942 şi-a obţinut licenţa iar în martie 1943 a fost detaşat Grupului 9 Vânătoare, ca şi comandant al Escadrilei 47.

Grupul trecea printr-o perioadă de tranziţie, de pe IAR 80 la Messersmith Bf-109G.

Abia ieşind din antrenamente a înlocuit personalul Grupului 7 care se afla deja pe front, primind în august 1943 comanda Escadrilei 43 din Grupul 7.
.
Prima sa misiune ca vânător a fost pe 26 august. A decolat împreună cu slt. av. Ioan Dobran într-o misiune de vânătoare liberă. S-a întâmplat un lucru amuzant, atunci când Dobran a semnalat prezenţa de avioane sovietice spre dreapta în spatele lor. În loc să întoarcă pentru a ataca, lt. av. Popescu-Ciocănel a iniţiat o serie de manevre acrobatice pentru a scăpa de ele.

Mai târziu au dat peste câteva avioane La-5 pe care le-au angajat, dar agitatul lider a uitat să tragă cu tunul de 20 mm şi nu a reuşit să obţină nimic trăgând doar cu cele două mitraliere. După aterizare i-a spus coechipierului său: “Nu ştii ce simte un pilot de observaţie atunci când aude că în spatele său se află vânători inamici!”
.
În octombrie 1943 Grupul 9 a înlocuit complet Grupul 7 pe front. Lt. av. Popescu-Ciocănel era comandantul Escadrilei 47 şi a fost promovat la rangul de căpitan. La începutul lui 1944, frontul ajunsese la Nord-Estul României. Grupul era staţionat din 5 aprilie pe aerodromul din Tecuci.
.

“Ciocanul” loveşte!
Cpt. av. Popescu-Ciocănel a înregistrat prima victorie pe 17 aprilie, în a doua zi de Paşte, în timpul unei escorte când sovietici de pe La-5 au angajat vânătorii români. A doua victorie a venit opt zile mai târziu când celula sa a angajat opt avioane P-38 deasupra oraşului Grigoriopol. Pe 28 aprilie a înregistrat a treia şi ultima victorie din acea lună contra unui IL-2.
.
Pe 20 mai, la orele 13:30, a condus o formaţie de 12 Bf-109G într-o misiune de vânătoare liberă deasupra zonei Dubasari – Grigoriopol. Se aflau deasupra Tiraspolului la 5000 de metri, când au observat Yak-uri sub ei. Popescu-Ciocănel a atacat primul (avâng gradul cel mai înalt), ţintind spre avionul din extremitatea stângă a formaţiei inamice, dar a ratat.

Totuşi, a reuşit să se ţină după coada liderului formaţiei de Yak-uri reuşind să-l doboare în flăcări după câteva salve. A luat apoi în vizor un alt Yak, ce trăgea de sub el. L-a “servit” cu o rafală lungă sovieticul începând să se rotească lovind în final pământul aproape de râul Nistru.
.
Două zile mai târziu, în timpul unei misiuni de escortă a angajat o formaţie mare compusă din Yak-uri şi Aircobre la Nord de Târgu Frumos. Cpt. av. Şerbănescu şi alţii au intrat şi ei în “horă” doborând cinci avioane de construcţie americană, una dintre victime fiind ale lui Popescu-Ciocănel. A fost cea de-a şasea victorie personală.

Pe 30 mai, Alexandru Şerbănescu a condus o patrulă compusă din of. Stengel (coechipierul său), Gh. Popescu-Ciocănel şi adj. av. Miron într-o misiune de vânătoare liberă.

Când au pătruns în sector, Şerbănescu a atacat trei avioane P-39 ce compunea o formaţie soveitică mult mai mare, de opt Aircobra. Geamul i s-a acoperit de ulei şi a trebuit să abandoneze lupta, sub protecţia lui Stengel. Popescu-Ciocănel a intervenit, dar P-39-le angajat de el a reuşit să scape ajungând în spatele aviatorului român. Popescu-Ciocănel a atacat un alt P-39 în timp ce Miron a angajat urmăritorul. Totuşi, şi cel de-al doilea P-39 a scăpat. Dar asul român a dat mai târziu peste o altă formaţie sovietică pe care a angajat-o, deşi era în inferioritate numerică.

A urmărit îndeaproape un Yak pe care l-a incendiat pentru ca peste câteva secunde să explodeze în aer, chiar în timpul în care adj. av. Miron se ocupa de urmăriorii liderului său. Au decis să abandoneze lupta.
.
În iunie, Grupul 9 a început să ia parte în bătăliile contra Forţei a 15-a Americane. Pe 11 iunie, cpt. av. Popescu-Ciocănel a înregistrat prima victorie contra Forţelor Aeriene Americane: un B-17.
.
Pe 26 iunie a interceptat şi doborât un Pe-2 ce zbura în misiune de recunoaştere deasupra liniilor Axei. A ajuns astfel la 12 victorii. A fost ultimul succes înaintea acelei fatidice zile din iulie.
.
Ziua Neagră
Ziua de 26 iulie 1944 a rămas în memoria Grupului 9 ca “Ziua Neagră”.

Şerbănescu şi Cantacuzino se aflau la o întâlnire în Bucureşti cu superiorii forţelor aeriene, astfel comanda Grupului a preluat-o Popescu-Ciocănel.

O formaţie de 18 “Gustavi” (Bf-109G) a decolat pentru a intercepta o formaţie “de 20 de bombardiere neînsoţite”, aşa cum indica radarul. În realitate însă, erau mult mai multe bombardiere escortate de peste 100 de avioane P-38 şi P-51. În angajamentul ce a urmat, piloţii români au înregistrat 11 victorii, una aparţinând asului român, dar preţul plătit a fost foarte mare: şapte avioane pierdute, trei piloţi morţi şi trei răniţi.

Popescu-Ciocănel a fost găsit în epava avionul său. Corpul său era complet acoperit de arsuri şi rămăsese fără picioare. După ce a mai trăit câteva zile de agonie în spital, a murit pe 12 august.
.

Onoruri pentru un erou
Pe 8 august, în timpul perioadei de spitalizare, a fost vizitat de subsecretarul Forţelor Aeriene, generalul de escadrilă Gheorghe Jienescu, care i-a oferit cea mai pretigioasă decoraţie românească, Ordinul “Mihai Viteazul” Clasa a III-a.
Ca un ultim omagiu, cpt. av. Alexandru Şerbănescu a condus o formaţie de Bf-109G deasupra Cimitirului Ghencea din Bucureşti pe 13 august, în timpul funeraliilor. Şase zile mai târziu avea să-l urmeze.
.
Cpt. av. Gheorghe Popescu-Ciocănel a obţinut 14 victorii aeriene într-un număr incert de misiuni. A fost unul din mulţii piloţi români ce au căzut în vara fierbinte şi sângeroasă a lui 1944.
sursa: Blogul de sub Tâmpa – http://brasoave.blogspot.ro
.

In memoria Cpt. av. Gheorghe Popescu-Ciocănel: