La 9 mai 2017, se împlinesc 140 de ani de la declararea indepdenței României față de Imperiul Otoman.
În anul 1875 a izbucnit criza orientală în Peninsula Balcanică, iar în 1877 s-a declanșat un nou război ruso-turc. Tânărul stat naţional român apărut prin unirea din 1859 a principatelor Muntenia şi Moldova, participă cu trupe alături de armata imperială rusă, după ce la 9 mai 1877 îşi declarase independenţa faţă de Poarta Otomană.
.
Anterior, la 4 aprilie 1877, fusese semnată, la Bucureşti o convenţie româno-rusă care prevedea trecerea prin teritoriul românesc spre teatrul de operaţiuni militare de la sud de Dunăre a trupelor ruseşti, ca armată prietenă, cheltuielile ocazionale revenind Rusiei. Prin convenţie, Rusia se obliga să respecte drepturile politice ale statului român, „astfel cum rezulta din legile interioare şi tratatele existente, precum şi a menţine şi apăra integritatea actuală a României”. Războiul ruso-turc din 1877-1878 şi „proclamarea Independenţei României” de către politicianul Mihai Klogălniceanu sunt detalii ce urmează în siajul Războiului Crimeii.
.
Independenţa României, precum şi unirea Dobrogei cu România au fost recunoscute, în Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano, din 3 martie 1878. În urma insistenţei Marilor Puteri, s-a ţinut Congresul de Pace de la Berlin (iunie-iulie 1878), în cadrul căruia s-a recunoscut şi menţinut statutul pe care şi-l proclamase România cu un an înainte. S-a restabilit, de asemenea, dreptul asupra Dobrogei, care a fost realipită la România. Dar, în acelasi timp, Rusia a încălcat Convenţia din 4 aprilie 1877 şi a forţat România să-i cedeze judeţele situate la nord faţă de gurile Dunării: Cahul, Bolgrad şi Ismail. Prin Înalt Decret nr. 1840 din 29 iulie/11 august 1878, armata romană a fost demobilizată.
.
La 8/21 octombrie 1878, a avut loc intrarea solemnă a trupelor române victorioase în capitala ţării, Bucureşti. În zilele următoare au început pregătirile în vedere revenirii Dobrogei la România. La 15/28 octombrie 1878, a fost promulgată o lege prin care se puneau la dispoziţia guvernului suma de un milion de lei, pentru „luarea în stăpânire a Dobrogei şi pentru primele organizări din acea provincie”.
Guvernul de la Bucureşti s-a preocupat de organizarea militară a provinciei româneşti, Dobrogea, fără a mai aştepta delimitarea frontierelor din nordul şi sudul Dobrogei. Principele Carol scria tatălui său, Carol-Anton de Sigmaringen, la 5/17 noiembrie 1878, că: „La finele săptămânii mă voi duce în Brăila, ca să asist la intrarea trupelor mele în Dobrogea”.
.
În cadrul Consiliului de Miniştri, prezidat de prinţul Carol, la 10/23 noiembrie 1878, s-au fixat „normele pentru luarea în stăpânire a Dobrogei”. Pe de altă parte, ministrul Mihail Kogălniceanu a fost însărcinat să comunice consulului rus de la Bucureşti, că guvernul român trebuie să intre în stăpânirea Dobrogei înaintea deschiderii sesiunii Parlamentului român, pentru că „fără Parlament nu se putea încheia o nouă Convenţie de trecere a trupelor ruse prin teritoriul românesc”.
.
La 12/25 noiembrie, seara, a sosit răspunsul imperial, în care se comunica faptul că „cererile româneşti au fost admise de Guvernul imperial” şi că „s-a dat ordin autorităţilor ruseşti din Dobrogea să predea administraţia în mâinile românilor”. În consecinţă, Bucureştiul a numit noii prefecţi la Tulcea pe N. Opran şi la Constanţa pe G. Ghica. Comisarul pentru chestiunile trecerii Dobrogei în stăpânirea românească a fost numit N. Catargiu, „care supreveghease descărcarea afacerilor din Basarabia”.
.
Ministrul rus Giers expediase baronului Stuart, la Bucureşti, telegrama următoare: „… Neavând în vedere decât stricta executare a Tratatului de la Berlin, fără nici un gând ascuns şi presupunând că guvernul român are acelaşi sentiment, consimţim la amendamentul propus de Kogălniceanu (intrarea în vigoare a dispoziţiilor Convenţiei din 4 aprilie şi pentru Dobrogea numai după ce România lua în posesie respectiva provincie). Informează pe Belozeskovici că poate să procedeze la remiterea Dobrogei”.
.
Tot în acele zile, Domnitorul Carol a primit în audienţă de rămas bun pe generalii ruşi Cerkasov şi Nikitin. Întregul Stat Major al armatei ruse pleca din România, strămutîndu-şi Cartierul General în Basarabia. Concomitent, se strămuta „şi întreaga linie de etape”.
La 13 noiembrie, Principele Domnitor şi prim-ministrul Brătianu stabileau ultimele dispoziţii pentru intrarea armatei în Dobrogea. Brătianu îl preceda pe Domnitor la Brăila. În urmă, M. Kogălniceanu şi Principele Carol au redactat Proclamaţia către locuitorii Dobrogei şi Ordinul de zi către armată. Au fost numiţi primii noi prefecţi: la Tulcea – N. Opran, la Constanţa – G. Ghica.
.
La 14 noiembrie 1878, domnitorul României, Carol I, trecea Dunărea de la Brăila la Ghecet, în Dobrogea, care se unea cu celelalte teritorii româneşti după circa 460 de ani de stăpânire străină.
.
***
.
Al doilea eveniment istoric marcat la 9 mai este victoria aliaților antifasciști din 1945.
În contextul declanşării, la 1 septembrie 1939, a celui de-Al Doilea Război Mondial, la 7 septembrie 1939, România s-a declarat neutră şi şi-a dat acorul trecerii peste teritoriul său a materialelor de război destinate ajutorării Poloniei. În ultima sesiune a Parlamentului României Mari, deschisă în primăvara anului 1940, Mesajul regal adresat corpurilor legiuitoare consemna: „Conflictul care a tulburat iarăşi pacea lumii şi normala conlucrare a popoarelor, a ridicat şi pentru ţara noastră probleme grave, privind interesele ei vitale”.
.
Clasă politică avea să aprobe că România „va observa cu stricteţe regulile neutralităţii stabilite prin convenţiile internaţionale”. Camera Deputaţilor era pentru apărarea „patrimoniului naţional dobândit prin sacrificiile eroice ale generaţiilor trecute”, văzând în armată şi în înzestrarea ei corespunzătoare „garanţia păstrării fiinţei noastre naţionale”.
.
Aceste declaraţii patriotice veneau pe fundalul victoriilor rapide ale Germaniei naziste pe teatrul de război din Apusul Europei, care au schimbat radical configuraţia politică a continentului. Se realiza pratic izolarea României în planul relaţiilor politico-diplomatice şi militare faţă de pretenţiile revizioniste ale ţărilor vecine. La 28 iunie 1940, România a primit ultimatumul sovietic prin care era obligată să evacueze Basarabia şi Bucovina de Nord în termen de 48 de ore. U.R.S.S. nu a recunoscut niciodată, în mod oficial, actul istoric al unirii Basarabiei cu România, prezentând această realitate drept „o gravă violare a voinţei poporului moldovenesc”. România a fost nevoită să facă alţi paşi pe calea cedărilor teritoriale în Transilvania şi Dobrogea.
.
La 22 iunie 1941, la orele 10.00, postul naţional de radio anunţa, că: “România se află în război împotriva inamicului de la Est. Intrarea României în război alături de Germania are drept dublu scop. Sfărâmarea bolşevismului şi eliberarea de sub jugul rusesc a teritoriilor româneşti a Basarabiei şi Bucovinei de Nord cotropit de duşman”. În ordinul transmis armatei de generalul Ion Antonescu se spunea:
„Ostaşi. Vă ordon: Treceţi Prutul!”. Acţiunile militare româno-germane au început imediat după recepţionarea ordinului de zi de către comandamente.
.
Planul politic internaţional era subordonat alianţelor militare ale forţelor beligerante, fără a se uita stabilirea pretenţilor postbelice ale Marilor Puteri. Astfel a fost încheiat Tratatul anglo – sovietic pe 20 de ani, de alianţă în războiul împotriva Germaniei şi de asistenţă mutuală şi de colaborare postbelică, semnat la Londra la 26 mai 1942. După semnarea tratatului la Londra, Molotov a plecat în S.U.A, unde în schimbul promisiunii lui Roosevelt, că statul american va declara război României, Ungariei şi Bulgariei, în schimb a acceptat amânarea discuţiei cu privire la frontierele dorite de statul sovietic.
.
După înfrângerea de la Cotul Donului, feldmareşalul Erich von Manstein a dat vina pe armata română. Mareşalul Ion Antonescu i-a răspuns, printre altele, într-o scrisoare, că: „Soldatul român nu poate fi condamnat decât de ofiţerul şi de comandantul român. El nu poate fi umilit de un străin, cu atât mai puţin de un camarad de arme, chiar când greşeşte. El nu poate fi pedepsit decât de ofiţerul roman”.
Tensiunile dintre comandamentele german şi român creşteau şi cu greu mai puteau să fie controlate.
.
Lovitura de stat, de la 23 august 1944, a dus la arestarea mareşalului Ion Antonescu şi a guvernului condus de acesta în calitate de Conducător al statului, precum şi la oprirea unilaterală a războiului împotriva Naţiunilor Unite antifasciste, întoarcerea armelor şi alăturarea trupelor române acestora.
În zorii zilei de 5 septembrie, trupele germano-horthiste, întărite cu subunităţi de tancuri, au declanşat ofensiva în centrul Transilvaniei, pe trei direcţii. Situaţia avea să se complice după ce inamicul a interceptat comunicaţia principală între Târnăveni, Cucerdea, Oarba de Mureş. Până la 12 septembrie s-a trecut Târnava Mică şi s-a atins Mureşul de către toate forţele române. Se prefigura bătălia Mureşului. De fapt, au fost trei sectoare de luptă în această zonă: primul, la aripa dreaptă (est), în zona Târgu-Mureş – Sângeorgiu; un al doilea la centru, în zona Oarba de Mureş; ultimul la stânga (vest), în zona Luduş.
.
La începutul lunii octombrie 1944, conform ordinului Grupului de armate general Trofimenko, misiunea Armatei 4 române era ca, în cooperare cu unităţile sovietice, să respingă forţele germane şi ungare organizate în sistem defensiv pe Mureş şi pe Arieş, să dezvolte ofensiva pe direcţia Carei, Nyiregyhàza şi să iasă pe cursul superior al Tisei. La 8 octombrie, începea cea de-a doua fază a bătăliei Mureşului. Efortul de luptă se făcea de acestă dată în capul de pod Turda. Inamicul aflat pe Mureşul mijlociu era în plină retragere. La 18 octombrie, trupele germane au reuşit să organizeze o nouă linie de rezistenţă pe aliniamentul Chilioara – Archid, cu scopul de a bara comunicaţia Cehul Silvaniei. Hurezul Mare – Carei. Centrul rezistenţei inamice a fost stabilit la Archid. Ultima rezistenţă inamică pe teritoriul românesc în nord-vestul Transilvaniei, era pe aliniamentul oraşelor Carei şi Satu Mare. S-a stabilit ca trupele Corpului 6 armată, inclusiv Divizia 9 infanterie, să elibereze oraşul Carei, iar Corpul 2 armată să coopereze cu unităţile sovietice pentru eliberarea
oraşului Satu Mare. La 25 octombrie 1944, era eliberată ultima palmă de pământ românesc din nord-vestul Transilvaniei.
.
Inamicul a realizat că va fi încercuit în oraş şi a slăbit rezistenţa, fiind preocupat să rupă lupta, pentru a se retrage spre nord. Acolo, pe linia Urziceni, la 6 km nord de Carei, se aflau regimentele 36 şi 40 infanterie. Către ora 12.00, la 25 octombrie 1944, unităţile Diviziei 9 infanterie au atins frontiera cu Batalionul 1 din Regimentul 40 infanterie la Urziceni şi cu un batalion din Regimentul 36 infanterie la Căpleni, astfel, regimentele dobrogene au fost primele care au trecut frontiera României cu Ungaria.
.
O zi mai târziu, la 26 octombrie, Ministrul de război, generalul Mihai Racoviță, declara: „Românii, cu mic, cu mare, tresaltă la sunetul trâmbițelor biruitoare. Ardealul a revenit astăzi, prin lupta dreaptă și jertfa vrednică, la trupul din care a fost rupt”.
Aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capat celei mai pustiitoare conflagrații din istoria continentului european. După luptele duse pe teritoriile Ungariei și Cehoslovacieri, în perioada 9 – 12 mai 1945, trupele române au urmărit grupurile germane, care se retrăgeau în grabă către vest, ele au parcurs circa 120 de km, adică aproape 30 de km pe zi. Inamicul abandonase o mare cantitate de tunuri, maşini, tancuri, căruţe, cai, muniţie pe toate drumurile. La 11 mai, au fost învinse diferite subunităţi şi unităţi inamice, care s-au opus predării lor. S-au organizat grupe de cercetare de luptă călări, care căutau în păduri sau în împrejurul localităţilor, germani ascunşi sau dezertori. La 12 mai 1945, orele 5.00, trupele române au ajuns într-o zonă aflată la circa 100 de km de capitala cehoslovacă, Praga. Aici s-a încheiat războiul pentru armata română.
.
***
.
Al treilea eveniment care se sărbătoreste la 9 mai, este Ziua Uniunii Europene.
Se marchează istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.
Declaraţia Schuman a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite. Statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE).
Ulterior, la acest complex proiect de construcţie europeană s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), iar la 1 mai 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria şi la 1 ianuarie 2007 Bulgaria şi România, şi ulterior Croaţia.
.
Uniunea Europeană are în prezent 27 de state membre, după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană în 2016.
.
***
.
Va invitam sa urmariti filmul artistic romanesc PENTRU PATRIE – film istoric românesc din 1978, regizat de Sergiu Nicolaescu. Filmul a fost realizat cu prilejul aniversării a 100 de ani de la proclamarea independenței României la 10 mai 1877. Subiectul filmului se axează pe luptele din Războiul de Independență.
.
.
.
Va prezentam filmul artistic romanesc PE AICI NU SE TRECE – film din 1975 în regia lui Doru Năstase. Filmul prezintă momentul din 23 august 1944 și Lupta de la Păuliș. Elevii unui liceu militar trebuie să apere granițele de nord-vest ale țării. Interpretetează: Vlad Rădescu, Anna Széles, Vladimir Găitan, Mihai Mereuță și alții.
Lasă un comentariu