De curând, mai mulți militari români au trăit momente unice în Baza Militară Kandahar. În total, 22 de militari aparținând Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței Rechinii Albi și Elementului Național de Sprijin rotația a- IV-a au fost avansați în gradul următor.
Militarii Forțelor Terestre române se află dislocați în Teatrul de Operații Afganistan pentru aproximativ 6 luni și participă la misiunea NATO Resolute Support. Unii dintre aceștia nu sunt la prima misiune și au experiență în teatrele de operații.
.
Pentru maiorul Andrei Neacșu, provocările unui teatrul de operații nu mai reprezintă o necunoscută, acesta aflându-se acum la cea de-a treia misiune. Andrei a mai participat la două misiuni de tip OMLT (Operational Mentor and Liaison Team) în anul 2010, respectiv 2012, în Afganistan. Nu este prima dată când este avansat într-un cadru ”de misiune„.
Dacă recent, acesta a fost avansat la gradul de maior aflându-se pe timpul desfășurării misiunii, cu cinci ani în urmă, Andrei a primit gradul de căpitan pe timpul pregătirii pentru misiune. Mai mult, maiorul ne mărturisește că pe viitor ar fi tentat să participe și la o misiune ONU în Africa. “Sunt fericit și totodată împlinit profesional odată cu înaintarea în grad. Consider că aceasta nouă etapă din cariera mea este extrem de importantă și încununează munca și efortul depus până în acest moment”, ne mărturisește acesta.
.
De asemenea, locotenentul Marian Alexandru Stoica, este bucuros pentru că a fost avansat în Teatrul de Operații Afganistan. “Pentru mine aceast grad înseamnă foarte mult. Simplul fapt că mă aflu astăzi într-un teatru de operații mă face să fiu mândru de realizările mele profesionale. Fiind la început de carieră, mă consider norocos că am ocazia să particip la această misiune alături de oameni profesioniști, de militarii Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței Rechinii Albi”,ne precizează locotenentul.
.
Locotenentul Marius Mândră are doar 25 de ani și se află la prima misiune într-un teatru de operații. Acesta și-a dorit foarte mult ca după absolvirea Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu„ din Sibiu să fie repartizat la o unitate de elită a Forțelor Terestre, pentru a avea șansa să participe la o misiune în afara granițelor țării.
Marius ne mărturisește, am făcut cea mai bună alegere optând pentru Batalionul 341 Infanterie ”Constanța„ la absolvirea școlii. “De-a lungul a trei ani de zile am lucrat foarte bine cu acest colectiv, am învățat multe lucruri iar când am avut șansa să particip la această misiune nu am stat pe gânduri. Experiența dobândită aici mă va ajuta foarte mult pe viitor.”
.
Gânduri comune cu cele ale acestor militari le au și ceilalți colegi ai lor aparținând batalionului sau Elementului Național de Sprijin rotația a- IV-a, dislocați în Teatrul de Operații Afganistan. Pentru aceștia, avansarea la gradul următor în Teatrul de Operații Afganistan reprezintă un motiv de mândrie, de satisfacție profesională și totodată de împlinire.
“Nu a fost ușor să ajung până aici”, ne mărturisește plutonierul Marius Coticiu. “Când spun acest lucru mă refer atât la evoluția în carieră, cât și la participarea la această misiune. Îmi doresc să parcurg toate etapele carierei militare și sunt oricând gata să fac față provocărilor viitoare”.
.
De semenea, locotenentul ing. Dragoș Andrei Secăreanu aparținând Elementului Național de Sprijin rotația a- IV-a se arată încrezător. “Mă aflu la prima misiune într-un teatru de operații, lucru pe care mi l-am dorit încă de pe băncile școlii. Faptul că am fost avansat aici mă face să mă simt mândru și să îmi doresc să reușesc în continuare tot ceea ce mi-am propus pe viitor”.
.
După înaintarea în grad a militarilor, locotenent colonel Liviu Necula, comandantul Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței Rechinii Albi și colonelul Adrian Corneliu Suciu, comandantul Elementului Național de Sprijin, rotația a- IV-a i-a felicitat pe aceștia, urându-le mult succes pe mai departe.
”Stimați camarazi mă bucur și eu odată cu dumneavoastră pentru reușita fiecăruia dintre voi. Cu această ocazie vă urez sincere felicitări, putere de muncă și multe realizări în viața profesională și în cea personală. Ați muncit mult iar eforturile voastre au fost și vor fi în continuare răsplătite. Mult succes pe mai departe!”, precizează locotenent colonel Liviu Necula.
.
În viața oricărui militar avansarea în grad reprezintă un moment special. Pentru militarii români dislocați în Teatrul de Operații Afganistan, avansarea în grad reprezintă un moment unic, un moment pe care cu siguranță nu îl vor uita niciodată.
*****
.
.
În paralel cu această activitate, militarii Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței Rechinii Albi și Elementului Național de Sprijin rotația a- IV-a dislocați în Baza Militară Kandahar au participat la o activitate sportivă organizată de USO (United Service Organization). Aproximativ 275 de militari din peste 10 țări au luat parte la CROSS-ul de 16 km organizat cu ocazia sărbătoririi a 75 de ani de la înființarea USO.
.
La proba feminin, fruntașul Elena Croitoru a câștigat locul III, aflându-se pe podium. Aceasta a mai câștigat de-a lungul timpului numeroase premii și medalii la competițiile sportive desfășurate de Ministerul Apărării Naționale și s-a bucurat întodeauna de aprecieri din partea colegilor și a prietenilor.
.
În urmă cu 2 ani, în echipă cu alți 4 colegi, a luat locul I pe Divizia 2 Infanterie ”Getica„ la competiția Roza Cercetașului, proba Patrulă – 72 de km. De asemenea, anul trecut a fost desemnată ”Cel mai bun trăgător„ aflată în competiție cu alți 17 candidați (bărbați) la concursul Soldatul Anului.
Elena ne mărturisește, “mi-am dorit din totdeauna să fac parte din familia Armatei României, acesta fiind visul meu de la 20 de ani. Din diferite considerente am dat frâu acestei chemări abia acum trei ani, când pășeam prima dată la un Centru Militar Zonal. A fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o, sunt mândră că sunt militar, familia mea mă susține și cel mai important este că fac ceea ce îmi place și îmi oferă satisfacții”.
.
La festivitatea de premiere, generalul Lee Henry, comandantul TAAC – South (Train Advise Assist Command – South) a felicitat participanții și le-a oferit medalii.
.
Indiferent de locul pe care s-au clasat, militarii Forțelor Terestre române participanți la competiția sportivă din Baza Militară Kandahar au fost bucuroși că au avut ocazia să reprezinte cu cinste România.
.
Text: locotenent Mirela Gheorghe
Foto: plutonier Marius Galanton
Lasă un comentariu