În această săptămână, o delegație a LMP, din care au făcut parte cap. Dănuț Albu, cap. Ștefan Ganea, cap. Marcel Neagu și cap. Alexandru Stancu, au vizitat Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord – EFOSAN, gazdă primitoare fiind Prof.univ. dr. Eugen Anatoli Covaleov, directorul centrului medical.
.
Având în vedere că EFOSAN dispune de capacități de tratament/recuperare necesare militarilor răniți în TO, dar și militarilor cu afecțiuni specifice, a căror tratare poate duce la ameliorarea acestora, reprezentanții EFOSAN și LMP au convenit ca militarii profesioniști să beneficieze de programe de recuperare în sanatoriul existent, urmând ca, în curând, să poată avea la dispoziție un pavilion special amenajat în acest scop.
.
De asemenea, domnul Eugen Anatoli Covaleov a spus reprezentanților LMP că, în viitor, militarii profesioniști vor putea să beneficieze de facilitățile oferite de baza de tratament de la „Steaua de mare”, ceea ce va duce la creșterea considerabilă a numărului militarilor profesioniști beneficiari ai programelor de tratament/recuperare.
.
.
Primul sanatoriu înființat pe litoralul românesc a fost la Eforie, în anul 1900, sub numele de “Sanatoriul Eforiei Spitalelor Civile”. Tot după 1900, fostul senator Sever Bocu cumpără teren și construiește o vilă cu doua etaje, chiar pe locul unde se găseste azi clinica Grand și care a fost folosită ca hotel de lux.
.
În anul 1930 are loc reconstrucția acestui hotel de către banca Marmoroch, care mai adaugă un etaj, devenind astfel Hotelul Grand. Banca Naționala Română construiește, între anii 1936 – 1937, Băile Grand, pe care în 1937 le vinde Eforiei Spitalelor Civile.
.
După perioada de stagnare din timpul războiului și perioada postbelică, ia naștere, în anul 1960, “Serviciul Medical Balnear“, devenit în anul 1974 “Sanatoriul Balnear Eforie Nord”, cunoscut apoi ca “Sanatoriul Balnear “EFOSAN”, ce cuprindea, în structura sa, atât baza de tratament “Steaua de mare” cât și clinica “Grand”, ca secție exterioară a Institutului de Medicină Fizică, Balneologie și Recuperare Medicală din București, având activitate medicală de cercetare și învatamant.
.
În anul 2002, Sanatoriul Balnear “EFOSAN” devine “Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord”, fiind declarat de interes național și trecând în subordinea directă a Ministerului Sănătății.
.
.
La EFOSAN se tratează, cu rezultate bune și foarte bune, următoarele afecțiuni:
.
.
- Afecțiuni ale aparatului locomotor:
- Afecțiuni reumatismale
- de tip degenerativ (spondiloze, artroze periferice);
- de tip inflamator cronic, în afara puseelor inflamatorii (poliartrită reumatoidă, spondilită ankilozantă și celelalte spondiloartropatii);
- reumatism abarticular.
- Discopatii, hernii de disc operate și neoperate
- Afecțiuni reumatismale
- Sechele posttraumatice
- Status postartroplastii (proteze șold, genunchi)
- Unele sechele neurologice de tip motor.
- rinite
- sinuzite
- faringite
- laringite
- Bronșite cronice
- astm bronșic
- Psoriazis
.
.
Prin asigurarea unor servicii medicale de cea mai bună calitate, oferite de un colectiv performant, bine pregătit profesional, precum și asigurarea unui confort optim pentru pacienți, SCRMFB Eforie Nord dorește să devină una din cele mai apreciate instituții de recuperare medicală din regiune.
.
Lasă un comentariu
Buna ziua,
Sunt pensionar arma penitenciare, asigurat OPSNAJ,pot beneficia de tratamente de recuperare in cadrul EFOSAN?Va rog sa-mi comunicati pe adresa de e-mail procedura prin care pot beneficia de aceste servicii.
Cu stima si consideratie,
Dan LUCS
Au acces si civilii care lucrează in MApN?
Macar contra cost?
Da!
Pensionari militari asigurat la casa OPSNAJ pot beneficia de un sejur de tratament de 14 zile contra cost
Bineinteles!
Buna ziua,
Am discopatie lombara si cervicala,pot fi tratat in unitatea dvs.?
Da, dar nu este unitatea noastra. Este vorba de Sanatariul EFOSAN din Eforie Nord!