SPONSORI OFICIALI

Submarinul delfinul in cel de-al doilea razboi mondial

delfinul

NMS Delfinul este numele a primului din cele două submersibile cu acest nume ale Marinei militare române. Cel actual, numit tot „Delfinul” în memoria primului, a fost construit în URSS.

NMS Delfinul a fost construit între anii 1926 – 1936 la Fiume, pe atunci bază navală italiană, azi RijekaînCroația.[1] Marina militară Română mai avea înainte de Al Doilea Război Mondial alte două submarine:Rechinul și Marsuinul.[2] Erau motonave submarine clasice pentru epocă, dotate la prova cu tuburi lansatoare de torpile și de un tăietor de plase sau lanțuri, de șnorkel pentru motoarele diesel „Sulzer” (Delfinul), respectiv „Krupp” (Rechinul și Marsuinul), de electromotoare pe baterii pentru cursele în imersiune, de un periscop și de artilerie de suprafață pe punte, în fața chioșcului și la pupa.

„NMS Delfinul” (NMS = Nava Majestății Sale), primul dintre cele trei submersibile ale Marinei militare române, a fost lansat la 22 iulie 1930 în prezența inginerilor navali români și italieni, precum și a unei delegații a Ministerului român de Război, și ministru plenipotențiar al României în Italia: Dimitrie I. Ghica.[3]Însă submarinul nu era gata să fie predat. În urma unor litigii între Statul român și șantierul Quarnaro din Italia, submarinul a fost în fine predat la 9 mai 1936. După ce și-a luat torpilele de la Neapole, submarinul a ajuns la Constanța în 27 iunie și a fost încadrat în Divizia de Mare cu ocazia Zilei Marinei, în 15 august. Deoarece de la punerea pe cală trecuse aproape un deceniu, submarinul era oarecum depășit moral, astfel că principala sa destinație a fost de navă școală, iar în timpul războiului de „navă în viață” (engleză ship in being), care obliga adversarul să ia măsuri împotriva pericolului generat de prezența sa.[1]

În primul deceniu al existenței sale, „NMS Delfinul” a efectuat numeroase curse în Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic, cu misiuni de exercițiu, de antrenament și de instructaj, foarte căutate de ofițerii Marinei militare române, dintre care unii urmaseră în acest scop cursuri de specializare în submersibilele franceze și italiene. A efectuat de asemenea misiuni hidrografice și științifice pentru Institutul Oceanografic din Constanța în

În cel de al Doilea Război Mondial

Prima ieșire în mare a submarinului după decretarea mobilizării a fost chiar în ziua de 22 iunie, la ora 17:00, cu următorul echipaj: Cpt. Constantin Costăchescu, Cpt.mec. Panait Papaianopol, Lt. Șerban Argeșanu, Lt. Alexandru Marinescu, Asp.mec. Panait Popescu, Slt. Eustațiu Dimos, Mstr.III Marin R. Nae, Mstr.III IoanȘtefănică, Mstr.III Gheorghe Melinte, Smstr.I Ioan Costache, Smstr.I Oprea Mărăcine, Smstr.I Gheorghe Spânu, Smstr.I Nicolae Bugescu, Smstr.I Amedeo Râpeanu, Smstr.I Mihai Manea, Smstr.I Petre Cristea, Smstr.II Pantelimon Loghin, Smstr.II Vasile Voiculescu, Smstr.II Gheorghe Diacu, Smstr.II Minel Ciobanu, Smstr.II Simion Munteanu, Smstr.II Mihai Doagă, Smstr.II Tudor Popescu, Smstr.II Gheorghe Stoi, Smstr.II Constantin Teodoroiu, Smstr.II Costache Ghiță, El.sgt. Mihail Gh. Mihai, El.sgt. Petre Tincu, El.sgt. Constantin Trandafirescu, El.sgt. Vasile Gheorghiu, El.sgt. Vasile Borceanu, Sgt. Nicolae Diaconescu, Sgt. Gheorghe Taringrădeanu, Cap. Gheorghe D. Dan, Cap. Pavel Roman, Cap. Vasile Livintz, Cap. Isidor Pop, Cap. Tudor M. Tudor, Marinar Neagu Dumitru, 39 de oameni.[4] Al 40-lea era medicul, Ion Neculai Agiu.[5]

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, între 22 iunie 1941 și 3 iulie 1942, a efectuat nouă misiuni în Marea Neagră împotriva Uniunii sovietice, alternativ sub comanda căpitanilor Constantin Costăchescu și Corneliu Lungu, acesta din urmă fiind în 1942 avansat lt. comandor.[3]

În decursul acestor misiuni, a permis scufundarea distrugătorului „Moscova” și scoaterea momentană din luptă a crucișătoarelor „Harkov” și „Voroșilov” venite să atace Constanța, a torpilat în largul Crimeei o navă de transport militar (posibil cargoul „Ural”), și a suferit nenumărate atacuri din partea flotei și aviației sovietice, de care a reușit să scape fără pierderi umane, deși a fost ținta a sute de bombe și grenade submarine.[3][6]

Pentru aceste acțiuni, căpitanul Constantin Costăchescu a fost decorat mai târziu cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a.[3]

Submersibilul, însă, suferise avarii serioase și a stat în reparații între iulie 1942 și 23 august 1944, când România a intrat în război de partea Aliaților. Ca majoritatea navelor românești, a fost confiscat de noii aliați sovietici, care însă nu au reușit să-l repare și l-au folosit ca rezervă de piese, după care l-au retrocedat României în1957, în stare practic de epavă. Marina română reușește totuși să-l repare, însă ca navă civilă, folosită de I.R.C.M. (Institutul Român de Cercetări Marine Constanța) până la scoaterea definitivă din uz în anii 1970 și înlocuirea sa cu batiscaful SC-200 construit la Constanța în 1980-1981. Din primul „NMS Delfinul”, se mai păstrează doar motorul diesel Sulzer la Muzeul Marinei din Constanța[7] și manometrul de adâncime la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”temeiat de Grigore Antipa.

Caracteristici

Specificații tehnice:[9]

  • Deplasament la suprafață: 650 tdw;[1]
  • Deplasament în imersiune: 900 tdw;[1]
  • Tonaj brut ;
  • Tonaj net ;
  • Lungime: 68 m;
  • Lățime la cuplu maestru: 5,9 m;
  • Balast în tancurile de asietă:
  • 2 motoare diesel Sulzer de 1600 CP;[1]
  • Viteza maximă cu motoarele diesel: 26 km/h (14 MM);[1]
  • Viteza maximă cu motorul electric de imersiune: 17 km/h (9 MM);[1]
  • Autonomia: 2000 MM;

    Comandanți

    Comandant Perioada
    Cpt. Victor („Niță”) Voinescu oct 1935 – 1937
    Cpt. Corneliu Lungu nov 1937 – oct 1939
    Cpt. Corneliu Lungu iun 1941 – oct 1941
    Cpt. Constantin Costăchescu oct 1941 – nov 1942
    Cpt. Alexandru Marinescu 1944
    Lt. maj. Mihai Doagă iun 1951 – dec 1952
    Cpt. lt. Ilie Ștefan dec 1952 – ian 1955
    Cpt. lt. Aurelian Ionescu ian 1955 – sep 1956
  • 6 torpile Whitehead, de 533 mm (21 țoli);[1] cu o bătaie de m;
  • 1 tun naval și AA Bofors de 102 mm;[1]Fișier:NicolaeUrsuDelfinul.jpg
  • Echipaj: 40, din care 6 ofițeri, 26 de maiștri și subofițeri și 8 oameni din contingent.

Sursa: Warldwar2

Lasă un comentariu

avatar

Sortează după:   Cele mai noi | Cele mai vechi | Cele mai votate
iulian
Oaspete
8 iunie 2011 21:23

E bine ca mai credem in puterea ARMATEI ROMANE ,dar cu durere in suflet spun ca asa slab dotati nu am fost nicicand,pacat de potentialul si de devotamantul celor ce activeaza. Omagiez eroii, si respect cu mari considerente pe toti militarii romani activi si in rezerva,si oricand ar fi nevoie as fi alaturi de ei pana la moarte. TRAIASCA ARMATA ROMANA ! TRAIASCA ROMANIA!   „NU VOM CEDA O PALMA DE PAMANT CHIAR DE VOM INTRA IN MORMANT”

ciprian
Oaspete
30 aprilie 2011 23:49

EU AM DEPUS UN JURAMANT PENTRU TARA SI SUNT GATA SA MOR ORICAND APARAND-O    DAR VOI SUNTETI  GATA?

ciprian
Oaspete
30 aprilie 2011 23:45

EU SUNT GATA SA MOR PENTRU TARA MEA!!!!!!!!!!!!VOOOOIIIIIII?????????????

ciprian
Oaspete
30 aprilie 2011 23:40

ARMATA ROMANA A FOST SI  ESTE O ADEVARATA PUTERE SI VA FI    

NUMAI CA A FOST FOLOSITI SI UZATA ”APROAPE MEREU” (LA ADEVARATA VALOARE)IN INTERESUL ALTOR PUTERI SI ALIANTE   DAR IN INTERESUL NOSTRU TERITORIAL  APROAPE CA NE-AM- INJUMATAȚIT TERITORIAL SI  E PACAT PENTRU TOTI CEI CE AU MURIT SPERAND INTR0 CAUZA PATRIOTICA             AM AJUNS SA-NE FIE TEAMA PENTRU VIITORUL NOSTRU”E PACAT”

wpDiscuz