TURTUCAIA : INFRANGEREA DESPRE CARE NU SE VORBESTE

TURTUCAIA
.

În perioada 1- 6 septembrie 1916 s-a desfăşurat bătălia de la Turtucaia, soldată cu cea mai ruşinoasă înfrângere a armatei române din întreaga sa istorie.
La sfârşiitul celor 6 zile de luptă din cei aproximativ 39.000 militari români care au acţionat în capul de pod, 28.500 au fost luaţi prizonieri (480 ofiţeri şi 28.020 gradaţi -soldaţi), aproximativ 7.000 îl reprezintă morţii şi răniţii, iar 3.500 au reuşit să se salveze trecând Dunărea sau retrăgându-se spre Silistra. (conform Leonida Moise- Confruntări militare în Dobrogea).
Cum a fost posibil această catastrofă este greu de explicat chiar şi astăzi.
Generalul Mihail Aslan, comandantul Armatei a III-a, care avea în subordine şi capul de pod de la Turtucaia, declara plin de importanţă, cu doar câteva zile înaintea catastrofei, că ”Turtuicaia va fi Verdunul românesc”. Generalul făcea această apreciere la Jokey –Clubul bucureştean şi nu din mijlocul militarilor care se pregăteau de marea confruntare.
.

Capul de pod Turtucaia, era zona fortificată din jurul localităţii, a cărei apărare revenea Diviziei 17 Infanterie. Acesta avea în subordine toate trupele aflate în Turtucaia şi împrejurimile acestei localităţi, precum şi Divizia de Dunăre cu toate navele şi uităţile din subordine. Comandantul capului de pod era generalul Constantin Teodorescu. Divizia 17 Infanterie avea în compunere:
.

– Brigada 18 Infanterie ,comandant col. Nicolae Mărăşescu, formată din Regimentul 36 Infanterie şi Regimentul 76 Infanterie;
.

– Brigada 39 Infanterie, comandant gen. Constantin Drăgotescu, formată din Regimentul 79 Infanterie şi batalioane 4 din regimentele 40,75 şi 80 Infanterie.
.

Pe Dunăre acţiona în sprijinul forţelor din capul de pod Divizia de Dunăre, formată din 4 monitoare şi 8 vedete, comandată de contraamiralul Nicolae Negrescu.
Lucrările de fortificaţie ale capului de pod au început să fie amenajate încă din 1914. Structura acestuia era următoare:
.

– Poziţia de avanposturi – organizată pe trei aliniamente – linia posturilor mici, cea a gărzilor mari şi a rezervei avanposturilor. Erau incluse şi pichetele de de pe frontieră;
.

– Poziţia principală de rezistenţă – era situată la aproximativ 3 km înapoia avanposturilor. Avea o dezvoltare frontală de aproximativ 30 km , cu o rază de 8-10 km şi se sprijinea la extremităţi pe fluviul Dunăre. Era formată din 15 centre. Un centru avea forma unei redute şi era realizat din lucrări pasagere cu şanţuri adânci şi cu adăposturi pentru rezerve, blindate cu grinzi de fier sau lemn;
.
–  Poziţia a două de rezistenţă – era situată la aproximativ 3- 4 km înapoia celei principale, avea o formă semicirculaă şi trecea pe la 2- 4 km de liziera localităţiiTurtucaia. Această poziţie era mult mai slabă, fiind constituită din şanţuri simple de trăgători, fără adăposturi şi fără şanţuri de comunicaţie. În multe locuri şanţurile erau năruite.
.

Poziţia principală de rezistenţă era organizată pe trei sectoare de apărare:
.

– Sectorul I Staroselo, cu centrele 1-5, era apărat de Regimentul 36 Infanterie, comandat de lt.col. Solomon Nicolicescu;
.

– Sectorul II Daidâr, cu centrele 6-9, era apărat de Regimentul 79 Infanterie, comandat de lt.col. Ion Dumitrescu;

.

– Sectorul III Antimovo, cu sectoarele 10-15, era apărat de Regimentul 76 Infanterie , comandat de lt.col.Alexandru Marinescu.
.

În capul de pod acţionau şi următoarele forţe de artilerie:
.

– Artilerie grea- o baterie tunuri de 150 mm Krupp x 4 piese; o baterie tunuri de 120 mm x 4 piese; trei baterii obuziere 120 mm x 2 tunuri fiecare, aduse de pe linia Nămoloasa – Focşani; o baterie obuziere 120 mm x 4 piese, scoase de pe monitoare; trei baterii mortiere cal. 120 mm x 2 piese fiecare;
.

Artilerie mobilă – un divizion /Regimentul 3 Artilerie x 8 tunuri; două baterii 53 mm aşezate pe afet x 6 piese; un divizion obuziere 120 mm x 4 piese; un divizion obuziere 105 mm/ Regimentul 5 Obuziere x 4 piese;
.

– Artileria grea semimobilă – două baterii de tunuri 105 mm x 8 piese; o baterie obuziere de 210 mm x 4 piese; o baterie obuziere 120 mm x 6 piese;
.

– Artileria uşoară semimobilă – două baterii tunuri 87 mm x 8 piese; trei baterii tunuri 75 mm x 12 piese;
.

– Artileria marinei şi turelele de 53 mm şi 37 mm .
.

Artileria aceasta era apreciată de col. Leonida Moise ca fiind “asemeni unui muzeu” şi din păcate jumătate din aceste piese nu au funcţionat din diverse motive- lipsa sau insuficienţa muniţiei, nu au avut platformele realizate până la începerea luptelor, muniţia nu a fost corespunzătoare.

De o parte şi alta a Dunării, în dreptul ostrovului Calimoc au fost instalate 4 obuziere 120 mm Skoda, 4 tunuri St.Chamond cal.120mm şi 4 tunuri St.Chamond de 75mm. Toaote aceste piese de artilerie erau în bună stare de funcţionare şi sprijineau acţiunile la vest Turtucaia.
.

Conducerea tuturor forţelor bulgaro-germano-turce care acţionau în nord vestul Bulgarie era asigurată de mareşalul August von Mackensen.
Pentru atacul capului de pod Turtucaia acesta a realizat o grupare de forţe, marea majoritate aparţinînd Armatei a III-a comandată de generalul Toşev. Conducerea trupelor care au atacat capul de pod a revenit generalului bulgar Kiselov, Gruparea avea următoarea structură :
.

– Divizia 4 “Preslav” – care urma să atace cu 17 batalioane Sectorul II Daidâr;
.

– Brigada 1/Divizia 1 ”Sofia” – care urma să atace cu 8 batalioane Sectorul III Antimovo;
.

– Detaşamentul mixt von Hammerstein – care urma să atace cu 3 batalioane bulgare şi un batalion german Sectorul I Staroselo;

.

La nivelul acţiunilor militare din Dobrogea, raportul de forţe era favorabil trupelor româno-ruse – 1,33/1 în batalioane de infanterie, 1,52/ 1 în escadroane de cavalerie. În privinţa bateriilor de artilerie raportul ere favorabil inamicului -1,57/1. Comandamentul germano-bulgaro a reuşit să realizeze, pentru atacarea capului de pod Turtucaia un raport de forţe favorabil astfel : infanterie – 1,5/1; cavalerie – 9/1; artilerie – 6/1.
Pe zile , desfăşurarea acţiunilor de luptă a fost următoarea:
.

– 1 septembrie – acţiuni provocatoare de violarea frontierei;
.

– Noaptea de 1/2 septembrie – trupele bulgaro- germane atacă simultan pe întregul sector al frontierei, obligând retragerea trupelor române pe poziţia gărzilor mari;
.

– 2 septembrie – trupele bulgaro- germane atacă pe întreg frontul, luând contact cu trupele române de pe poziţia principală de apărare.Inamicul reuşeşte să ajungă la Dunăre şi să separe capul de pod Turtucaia de cel de la Silistra ;
.

– 3 septembrie – trupele Detaşamentului Hammerstein atacă sectorul Staroselo, dar este respins. Are loc concentrarea forţelor bulgaro – germane pentru atacarea sectorului Daidâr.Generalul Mihail Aslan, comandantul Armatei a III-a, ordonă Corpului de Armată Rus , Diviziilor 9 şi 17 Infanterie să acţioneze pentru sprijinirea acţiunilor din capul de pod. Generalul Zaioncikovski nu execută ordinul;
.

– 4 septembrie – au loc lupte doar în sectorul I, fără a se schimba situaţia iniţială. Încep să sosească întăriri trimise de Marele Cartier General – 2 batalioane din R.75 I., câte un 1 batalion din R.74 şi 80 I, un divizion din R.5 Ob.;
.

– 5 septembrie – Are loc atacul decisiv. Detaşamentul Hammerstein ocupă centrele 4, 5 şi 6, forţele române din Sectorul I retrăgându-se pe linia a doua de rezistenţă.
.

Sectorul II este atacat de trupe din Divizia 4 Preslav, care reuşesc până la ora 15.00 să cucerească centrele 7,8 şi 9. Şi în acest sector trupele române se retrag pe linia a doua de rezistenţă.În sectorul III, deşi inamicul cucerise doar sectorul 11, comandantul ordonă retragerea tuturor unităţilor pe linia a doua de rezistenţă. În capul de pod sunt introduse trupe din Bg.29 I. (R.34 I şi R.74I.) care execută un contraatac, dar nu reuşesc să refacă apărarea în cadrul Sectorului III.
Generalul Mihail Aslan ordonă comandantului D.9 I. să lase pentru apărarea capului de pod Silistra doar 4 batalioane, cu celelte forţe să execute un contraatac înspre Turtucaia;
.

– 6 septembrie – În sectorul I se încearcă un contaatac pentru recucerirea pădurii Turtucaia şi a centrelor 2-4. În Sectorul III se execută un contaatac , pentru a realiza joncţiunea cu trupele române din Silistra. Aceste acţiuni eşuează. Trupele din D.9 I. au fost oprite şi obligate să se retragă la Silistra. În aceste condiţii are loc predarea trupelor române din capul de pod Turtucaia.
.

Generalului Mihail Aslan, comandantul Armatei a III – a, cel care este responsabil de această ruşinoasă înfrângere, identifică următoarele cauze ale dezastrului:
.

– Neexcutarea ordinelor de către subordonaţi – generalul rus Zaioncikovski, comandantul Corpului de Armată Rus şi generalul Ion Basarabescu, comandantul D.9 I.;
.

– Incapacitatea comandamentului capului de pod în organizarea şi conducerea apărării;
.

– Defecţiunea a parte din şefi şi unităţi în timpul luptelor;
.

– Lipsa de organizare a capului de pod.
.

Ar mai fi de subliniat fapta ruşinoasă a comandantului capului de pod, descrisă astfel de Constantin Kiriţescu:
”La ora 12, un automobil mare, trece în goană printre şirurile fugarilor, îndreptându-se spre malul Dunării.
Este comandantul cetăţii, gen. Teodorescu, care-şi părăseşte armata şi cetatea.
Un locotenent de marină îl îmbarcă pe bordul vedetei nr.7“Lt. Călinescu”.Un vifor de blesteme se ridică ameninţător din turma soldaţilor fugari, îngrămădiţi pe mal.

Un răpăit de mitralieră răspunde de pe bordul vedetei.
Şi vasul porneşte cu mare viteză spre celălalt mal. Comandantul şi-a salvat trupul, poate acum să privească de pe malul românesc sfârşitul tragic al cetăţii şi al armatei, părăsită în voia soartei, lipsită de conducător.” Nu pot trece peste aprecierea răutăciaosă a generalului Toşev care în “Echo de Bulgarie” din 15 august 1917 remarca : ” chiar femei ar fi putut rezista atacatorului timp de 4-5 zile!”
Situaţaia exactă a pierderilor suferite nu a putut fi stabilită cu exactitate.
.

Se estimează că cele două tabere au suferit următoarele pierderi ( morţi şi răniţi):

– trupele bulgare – 199 ofiţeri şi 7773 soldaţi;

– trupele române – 160 ofiţeri şi 6840 soldaţi.

.

Pentru a cinsti memoria tuturor militarilor căzuţi în anul 1916 la Turtucaia, Societatea “Cultul Eroilor” a construit în anul 1926 Cimitirul de onoare de la Şumenţi(Daidâr) unde au fost înhumaţi aproximativ 8.000 militari români, bulgari, germani şi turci centralizaţi din împrejurimile localităţii Turtucaia şi de pe raza judeţului Durostor.

Aceştia sunt îngropaţi în morminte individuale şi în două gropi comune.

Pe monumentul central comemorativ sunt inscripţionate, în română, bulgară, germană şi turcă, următoarele cuvinte:

”Onoare şi admiraţie celor care au ştiut să moară vitejeşte pentru ţara lor”
.

Astăzi Cimitirul de onoare este administrat de Muzeul de istorie Naţională din Tutrakan.

Aici, în fiecare an, în prima duminică din luna septembrie este organiazt un fastuos ceremonial militar şi religios pentru cinstirea memoriei militarilor căzuţi pe aceste locuri în confruntările dramatice ale anului 1916. De regulă, odată la 5 ani, se organizează şi reconstituirea bătăliei de la Turtucaia, cu sprijinul asociaţiilor pentru păstrarea tradiţiilor militare din Bulgaria şi România.
.

Începând cu anul 2006, cadre în rezervă şi în retragere, elevi, studenţi şi profesori constănţeni, cu sprijinul Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor ”Regina Maria” filiala Constanţa, participă la aceste festivităţi.
Din păcate au lipsit de fiecare dată oficialităţile române.

–
.

Col.(r) Remus Macovei – Presedintele Asociatiei „Cultul Eroilor – Filiala Constanta