SCUFUNDAREA CARGOULUI "SCAENI" – 7 DECEMBRIE 1991

1991, 7 decembrie – cargoul „Scăeni“ (pavilion: România, IMO: 7906227, indicativ: YOIP, comandant: c.l.c. Marian-Gheorghe Butuşină, 4.620 tdw., construit în anul 1980, echipaj: 25 membri[1]) s-a scufundat în Marea Mediterană, la 100 Mm Est de Sicilia, în punctul estimat de coordonate latitudine 37° 15’ Nord, longitudine 18° 00’ Est, în condiţiile unei furtuni deosebit de violente, care a provocat deplasarea mărfii în hambare.
La data de 3 decembrie 1991, ora 17:00, nava plecase din dana 15 a portului Constanţa, încărcată cu 3.057,106 tone de azotat de amoniu (în saci) cu destinaţia Franţa.
Navlositorul navei a fost firma „Enrom of Houston“ prin brokerul „Victory“ Amsterdam. Agenţii navei în portul Constanţa au fost „Tomis“ s.r.l., încărcarea fiind efectuată de „Dezrobirea“ S.A. Constanţa.
Pe 4 decembrie, nava a tranzitat Bosforul şi intră în Marea Marmara, apoi a trecut prin Strâmtoarea Dardanele şi a intrat în Marea Egee, ajungând în rada portului Pireu (5 decembrie 1991). De aici, a plecat spre Cap Matapan, astfel că, pe data de 6 decembrie, se afla travers Cap Matapan, urmând să se angajeze în traversarea Mării Ionice pe ruta Cap Matapan – Cap Passero, 358 Mm.
.
Situaţia hidro-meteorologică pentru următoarele 24 de ore anunţa creşterea intensităţii vântului (5 – 6 Bf.), fără aviz de furtună. În aceste condiţii, fără ca previziunile meteo recepţionate să fie de natură să provoace îngrijorare şi să determine amânarea traversadei, comandantul Marian Gh. Butuşină a considerat că poate să angajeze nava în traversadă.
Navigaţia s-a desfăşurat în condiţii bune până în dimineaţa zilei de 7 decembrie, ora 02:00, după ce nava parcursese jumătate din distanţa dintre Matapan şi Passero în circa 18 ore de marş, moment când condiţiile hidro-meteorologice s-au schimbat brusc, vântul ajungând la forţa 8 – 9 Bf., se produce grindină şi vizibilitatea ajunge la zero, „Scăeni“ începând să primească lovituri violente de valuri în tribord, având ruliu şi tangaj puternice.
În după-amiaza aceleiaşi zile, marea a devenit extrem de agitată (gradul 11 – 12, uragan!), făcând ca valurile imense să se prăbuşească pe punte şi să producă avarii prin inundare în unele compartimente.
.
După consultarea cu Compania, despre evoluţia evenimentelor de la bordul navei, analiza acestora şi pentru eventualele instrucţiuni, comandantul navei a lansat semnalul S.O.S. la ora 17:30 a zilei de 7 decembrie1991, situaţia navei fiind critică.
Pătrunderea apei în tancul de ulei de ungere la motorul principal l-a determinat pe comandant să ordone oprirea motorului. Valurile uriaşe de 12 metri înălţime făcuseră ravagii pe puntea principală şi teugă, rupând şi dislocând instalaţii, guri de aerisire tancuri, trompe de ventilaţie etc.
În seara aceleiaşi zile, înclinarea navei ajunsese la 55° – 60° babord, poziţie din care nu şi-a mai revenit. Cele două bărci de salvare erau pe poziţii, dar imposibil de manevrat. Echipajul se adunase în zona pupa, pe puntea bărcilor, echipat cu centurile de salvare.
Lansarea la apă a primei plute de salvare de 12 persoane a fost un eşec, întrucât aceasta s-a răsturnat. Cea de-a doua plută de salvare s-a desfăşurat normal pe suprafaţa mării, dar lansarea celei de-a treia plute a fost imposibilă, aceasta fiind blocată de diferite obiecte smulse din amaraj.
Ofiţerul maritim II Ion Sîrbu a fost primul care a sărit în mare, după ce a aruncat un colac de salvare, cu intenţia de a ajunge la prima plută, cea răsturnată. După scufundarea în apă şi ieşirea din imersiune a reuşit să se agaţe de colacul de salvare, dar a fost luat de un val imens şi puternic şi îndepărtat de navă. A fost ultima dată când a mai fost văzut, el dispărând definitiv.
12 marinari se aflau într-o plută de salvare, reuşind să se depărteze de navă. Alţi 14 oameni au rămas la bordul cargoului, sperând în redresarea acestuia şi salvarea lor.
.
În dimineaţa zilei de 8 decembrie, la ora 04:00, din cauza pierderii etanşeităţii unor compartimente şi inundarea acestora, nava „Scăeni“ s-a aplecat complet pe bordul babord. În această situaţie disperată, echipajul a abandonat nava, care, între orele 04:30 – 04:45, ridicându-se ca o lumânare cu prova în sus, s-a scufundat, dispărând în adâncurile mării.
În jurul orei 06:00 a dimineţii aceleiaşi zile, pluta de salvare cu cei 12 marinari (Marian Gh. Butuşină – comandant, Petru Popovici – ofiţer maritim I, Lucian Motoc – ofiţer maritim III, Ilie Munteanu – ofiţer electrician, Adrian Curelea – timonier, Dumitru Moroianu – timonier, Ilie Carali – şef-echipaj, Aurel Hrişcu – marinar, Ion Ciobărceanu – marinar, Aurel Cercel – marinar, Constantin Sută – motorist, Marius Petrescu – timonier) a fost reperată şi recuperată de cargoul „Isnes“ (pavilion: Norvegia), în condiţii extreme de furtună, preluarea oamenilor din plută făcându-se cu mare greutate de cei de la bordul navei salvatoare.
Alţi patru supravieţuitori (Radu Buburuz – ofiţer mecanic II, Ştefan Gherasim – bucătar, Viorel Alexandroaie – lemnar bord, Emilian Vodă – motorist), care erau agăţaţi de barca cu motor a navei „Scăeni“, au fost recuperaţi de petrolierul „Hekabe“[2], ex-„Garinda“[3] (IMO: 7411076, 41.683 tdw., 34.895 trb., lungime: 219,50 m, lăţime: 28,60 m, constructor: 31 martie 1977, „Thyssen Nordsee“, Emden – Germania; a fost lansat la apă la data de 12 iunie 1976).
La bordul cargoului „Kuloy“ (pavilion: U.R.S.S.) au fost preluaţi Gabriel Stan – brutar (care a fost recuperat din apa mării după circa 30 de ore, fiind îmbrăcat într-un costum de protecţie termică) şi Nichifor Damian (45 ani) – aj. mecanic (decedat).

.
Au fost daţi dispăruţi definitiv următorii: Ion Sîrbu (34 ani) – ofiţer maritim II, Constantin Caracostea (53 ani) – şef-mecanic, Marcel Oprea (35 ani) – ofiţer mecanic I, Adrian Bănică (23 ani) – ofiţer mecanic III, Ion Chermenschi (36 ani) – electrician, Valeriu Stere (46 ani) – telegrafist, Ilie Petrea (27 ani) – motorist, Ionel Ciup (34 ani) – strungar, Vladimir-Sorin Vistovschi (18 ani) – transfug clandestin (din Alba Iulia).
Potrivit raportului de anchetă privind cauzele şi împrejurările scufundării navei „Scăeni“, în sarcina comandantului Marian Gh. Butuşină nu a fost reţinută nicio o culpă în comportarea sa din timpul catastrofei navale.
.
Constantin Cumpana, Corina Apostoleanu, “Amintiri despre o flota pierduta” – vol. II – “Voiaje neterminate”, 2011, Editura “Telegraf Advertising” Constanta.

.

[1] La bordul navei se aflau 25 de persoane, fiind prezent şi un transfug.
[2] Nume primit în anul 1986; a fost tăiat la Chittagong, în septembrie 2009.
[3] Pavilion: Marea Britanie.