Sponsor Liga Militarilor ProfesionistiSponsor Liga Militarilor Profesionisti
Sponsor Liga Militarilor ProfesionistiSponsor Liga Militarilor Profesionisti
Sponsor Liga Militarilor ProfesionistiSponsor Liga Militarilor Profesionisti

BATALIA DE LA CAPUL DE POD TURTUCAIA IN SEPTEMBRIE 1916

cuib-de-mitraliera-armata-romana-primul-razboi-mondial-sursa-art-historia.blogspot.com_-460x250

În noaptea de 19-20 august (1-2 septembrie), trupele bulgaro-germane au atacat simultan, pe întregul sector al frontului din zona Capului de pod Turtucaia. Inamicul a reuşit să intre în cele trei sectoare de acoperire.

.

Comandantul român de la Turtucaia nu a avut un serviciu eficient de recunoaştere în teren, ceea ce a condus laroww1 luarea de măsuri greşite şi la erori în evaluarea atacatorilor, fapte cu implicaţii directe în organizarea şi desfăşurarea apărării. Telegrame şi telefoane „prăpăstioase” au venit încă de la început de la comandantul cetăţii Turtucaia, generalul Constantin Teodorescu, „care era cu totul sub nivelul cerinţelor, cum îl arăta chiar fizicul său”.

El avea să pomenească de predare încă din ziua de 20 august/2 septembrie, deşi de abia începuse atacul!

Generalul Teodorescu avea să fie încurajat chiar de către regele Ferdinand, care l-a contacta telefonic.

.
Unitățile Corpului V (două divizii) se aflau dispuse în zona București-Titu și București-Ploiești, și erau pregătite să se îndrepte spre Transilvania, fie pe Olt, fie pe Mureș. În niciun caz, nu se prevedea o întoarcere a acestora către Dunăre.
turtucaiaGeneralul Scarlat Panaitescu scria, la 22 august/4 septembrie, că: „Turtucaia e la ordinea zilei. Din punct de vedere militar, învestirea ei mi se pare anormală şi consider acest eveniment neaşteptat ca o neprevedere de neiertat, apăsând asupra Comandamentului nostru. De altfel, anormală este şi gruparea forţelor noastre din Cadrilater precum şi reşedinţa Comandamentului Armatei III – române, n.n.”.

El avea să scrie, fără menejamente, la 28 iulie/10 august 1917, că: „Turtucaia a fost apărată de un infanterist, care nu cunoştea războiul de asediu şi de poziţii”.

.
Generalul Gheorghe Mihail îşi amintea de episodul dramatic de la Turtucaia, că „Acolo se dădeau lupte cu nemţii şi bulgarii. Erau acolo nişte întăriri, nişte şanţuri cu tunuri vechi, cu o diviziei a 17-a înfiinţată cu rezervişti, sub comanda generalului Teodorescu […]. Divizia 15-a care era rezervă strategică la Cocioc a primit misiunea să treacă Dunărea la Turtucaia şi să apere capul de pod. Regimentul 34 infanterie, care făcea parte din această divizie, trebuia îmbarcat primul”.primul-razboi-mondial-9-1472206089

.
La 22 august/4 septembrie, orele 0.00, Regimentul 34 infanterie a primit ordinul premergător de marş spre Turtucaia. La ora 1.00, regimetul se îndrepta spre gara Buftea. Comandantul regimentului constănţean, ajuns la Buftea, a primit ordinul de a se îmbarca cu destinaţia Olteniţa. La 22 august/4 septembrie, orele 15.00, a plecat ultimul tren avînd efectivul şi materialul de război al Batalionului 3 infanterie constănţean, care va debarca în gara Curcani, în zona Olteniţa, în noaptea de 22-23 august (4-5 septembrie) 1916.

În dimineaţa zilei de 23 august/5 septembrie, batalioanele 1 şi 2 infanterie au trecut Dunărea pe şlepuri la Turtucaia, iar Batalionul 3 infanterie a trecut fluviul în timpul zilei, astfel încât, până la ora 15.00, tot regimentul constănţean era trecut la Turtucaia.14256287_1131560163606768_1553969357_n

.
Generalul Gh.P. Georgescu relatează despre întâlnirea pe care a avut-o la malul Dunării cu militarii dobrogeni.

„Pe chei găsesc un batalion din Regimentul 34 Constanţa, care se îmbarcă. Oamenii erau tocmai erau la masă, ceea ce îmi reaminti că trebuie să îmbuc şi eu ceva. Cum mă găseam în mijlocul companiei de musulmani, pe care o formasem chiar în ajunul mobilizării, m-am ales cu o gamelă de pilaf, pe care l-am găsit cum nu se poate mai gustos.
Cu acestă ocazie, comandantul companiei, căpitanul Refik, pe a cărui lealitate mă spijinisem ca să creez acea unitate de turci, m-a asigurat, din nou, că soldaţii săi corelegionari vor fi la înălţimea încrederii ce le-am arătat, şi că se vor bate vitejeşte pentru mine, că se vor bate bine”.

.
14248912_1131560600273391_1163808887_nMisiunea regimentului era de a veni în ajutorul trupelor, care luptau în sectorul Antimovo şi Daidîr, contraatacând pentru a respinge inamicul, care ocupase liniile I şi II ale capului de pod de la Turtucaia. Batalioanele 1 şi 2 infanterie, întărite cu o companie de mitraliere, susţinute de o baterie din Divizionul 5 obuziere, au pornit la atac către şoseaua Turtucaia – Silistra. Reuşesc să respingă elementele inamice, care trecuseră de linia a II-a a capului de pod.
Între timp, înaintând rapid, forţe germane şi bulgare au încercuit puternica fortăreaţă dunăreană Tutrakan (Turtucaia), astfel încât deja la 5 septembrie a putut fi pornit atacul general. În seara aceleaşi zile au fost cucerite forturile 2–9, poziţii principale. Dar 41 batalioane, 20 baterii şi 6 escadroane nu au putut rezista atacurilor atacului nestăvilit al batalioanelor bulgare şi germane, inferioare ca număr.

.
La 23 august/5 septembrie, la orele 19.00, inamicul a pornit la atac, sprijinit de artilerie, a lovit sectorul Dunărea –14194436_1131556816940436_25273078_n şoseaua Turtucaia – Silistra în fâşia Regimentului 2 graniceri, aflat la stânga Regimentului 74 infanterie, care era greu încercat, după lupte crâncene se vede nevoit să se retragă. Inamicul urmărea să intercepteze legătura pe uscat dintre Turtucaia şi Silistra, pentru a încercui forţele române aflate la Turtucaia.
Descoperirea aripii stângi a condus la căderea părţii stângi a regimentului constănţean, astfel, spre seară, tot regimentul este nevoit să se retragă pe poziţia a II-a de rezistenţă a capului de pod. Pierderile înregistrate de regiment, în această zi de 23 august/5 septembrie, era de 37 ofiţeri (23 morţi, 8 răniţi, 6 dispăruţi) şi 480 trupă (120 morţi, 300 răniţi, 60 dispăruţi).

.
14274378_1131558696940248_1452558554_oSublocotenentul Ştefan S. Nicolae s-a remarcat în luptele de la 23 august/5 septembrie. El a comandat plutonul 3 din Compania a 12-a din Regimentul 34 infanterie. S-a avântat din proprie iniţiativă în luptă preluând comanda unităţilor româneşti din sectorul în care se afla. Inamicul a fost respins cu pierderi mari şi, pentru moment, subunităţile româneşti au fost salvate de la nimicire. În propunerea de decorare se arăta că: „[…] şi-a impus autoritatea asupra soldaţilor din regimentele 74, 80, 84 şi 79, care la început nu voiau să înainteze o dată cu plutonul său şi i-a dus înainte. Ajungând la 400 metri de inamic a executat cu multă energie atacul cu baioneta asupra inamicului, pe care l-a respins cu pierderi”.

.
În noaptea de 23-24 august (5-6 septembrie) a fost linişte. Regimentul a avut răgazul să îşi organizeze unităţile sale pe linia a III-a de rezistenţa a capului de pod. În zorii zilei de 24 august/6 septembrie, comandantulimages regimentului constănţean a primit ordinul să contraatace şi să respingă inamicul din faţa liniei a III-a de apărare. La ora 5, dimineaţa, Compania 9 infanterie voind să se aşeze pe baza înaintată de plecare la atac, a fost descoperită de inamic şi s-a tras asupra ei. Atacul a început pe tot frontul, adversarul este respins în unele locuri, dar din cauza bombardamentului de artilerie inamic, dobrogenii sunt nevoiţi să revină la vechile poziţii. La orele 8.30, inamicul porneşte la atac şi reuşeşete să respingă aripa stângă a Regimentului 34 infanterie. La orele 14.00, forţele bulgaro-germane au atacat viguros pe tot frontul, susţinute de un puternic foc de artilerie de toate calibrele şi „de un număr covârşitor de arme automate”.

.
14302413_1131557313607053_292956478_nGeneralul Constantin Teodorescu, comandantul Diviziei 17 infanterie, în lucrarea sa intitulată „Turtucaia”, avea să constate că la forţele terestre aflate deja în luptă: „încadrarea defectuoasă, insuficienţa aeroplanelor, lipsa automobilelor blindate, şi a pieselor (tunuri) cu tragere curbă (indirectă), cadenţă lentă a tunurilor şi slabul lor randament în tirul de baraj, stoc mic de muniţii şi nu în ultmul rând, nepriceperea rezerviştilor în a comanda bateriile artileristice” ale forţelor terestre aflate deja în luptă.

.
Situația gravă din sud a schimbat acest plan. Regimentul 74 infanterie dobrogean din care făcea parte și plutonierul Nicolae Roșculeț a făcut parte din forțele care au fost trimise să întărească sectorul Turtucaia, unde a ajuns, în dimineața de 23 august/5 septembrie, exact în momentul în care începea cea mai sângeroasă zi a bătăliei. „Acum trebuia să întărim liniile şi să înaintăm sub focul mitralierelor. Regimentul 34 înainta şi el cu bărbăţie sub vâjâitul gloanţelor. Până la linia de luptă aveam de parcurs opt, până la zece kilometri. Toată ziua de marţi am stat cu garda drapelului. Lupta îndârjită a ţinut până la asfinţitul soarelui. Căzuseră în luptă mulţi de-ai lor, dar şi mulţi dintr-ai noştri, sărmanii!”.

.image-12840
Pe fondul acestei derute, la nivelul decizional al comandamentului, trupele dobrogene au acţionat eroic, pentru stăvilirea ofensivei inamice. Regimentul 34 infanterie „Constanţa” şi a adus prinosul de jertfă.

Plutonierul Dan Dimitriu, lipsit de sprijin în infanterie şi artilerie, în fruntea plutonului său, a contraatacat la baionetă o subunitate inamică, care avea efective mult mai mari, a reuşit să o oprească, producându-i mari pierderi. Deşi rănit, el nu şi-a părăsit subunitatea, căutând să o conducă în luptă.
Un alt exemplu, este jertfa sergentului-major Mihail Vlase, la 24 august/6 septembrie, regimentul său, constănţean, copleşit de forţele superioare inamice, ce rămânsese doar cu 4 ofiţeri şi 300 de ostaşi, a trebuit să se retragă înot, în condiţii grele, pe malul stâng al Dunării. Sergentului-major i s-a încredinţat drapelul regimentului, pe care trebuia să-l treacă înot peste Dunăre. Deşi era voinic, era extreme de obosit şi se afla în pericolul de a cădea în mâinile duşmanului cu drapelul regimentului, atumci a preferat să dispară în valurile fluviului apărând astfel onoarea drapelului şi a regimentului.

.
Sublocotenţii Vasile M. Şerbănescu şi Dumitru Petrescu din Regimentul 34 infanterie au dovedit prin curajul şi eroismul lor, care sunt calităţile militare ale ostaşului dobrogean.

Sublocotenentul Vasile M. Şerbănescu, care mai avea în plutonul său decât şapte oameni, a rezistat pe poziţia de apărare, cinci ore în faţa unui inamic dezlănţuit. Şi-a completat plutonul din resturile altor subunităţi şi a executat o cercetare de luptă, obţinând rezulate deosebite, dar el avea să fie rănit.
14256518_1131557846940333_499852665_nLa fel a procedat şi sublocotenentul în rezervă, Dumitru Petrescu, care a pornit la atac în fruntea unei subunităţi – încropite din militarii de la companiile vecine – şi a dat o luptă corp la corp, oprind un timp atacul inamic. Avea să fie rănit grav de un glonţ. Ambii sublocotenenţi, deşi răniţi, au rămas pe poziţii. Pentru faptele lor au fost decoraţi cu Ordinul „Steaua României” cu spade în gradul de cavaler. În luptele de la Turtucaia avea să cadă la datorie, la 23 august/5 septembrie, şi sublocotentul Titus Gh. Budac.

.
Se impune a fi amintită fapta de arme a caporalului Gavril Pitic, care, deşi era rănit grav, nu şi-a părăsit grupa aflată în luptă. La rândul său, soldatul Ion Blebea, rănit de un glonţ în şold, a continuat să-şi apere comandantul de subunitate, ameninţat de baionetele inamice. După ce şi-a salvat comandantul grav rănit, pentru a nu cădea prizonier – rămas pe ultima poziţie de apărare a sărit în Dunăre, cu tot armamentul şi echipamentul său. Cei doi ostaşi constănţeni au fost decoraţi cu „Virtutea Militară”, clasa a II-a.

.
La 24 august/6 septembrie 1916, acţiunile de la Turtucaia au fost dramatice şi ultimele duse în această zonă.978x0 (8) Divizia 17 infanterie, fără sprijinul Diviziei 9 infanterie şi al Grupului operativ de Est, comandat de gereralul rus, A.M. Zaioncikovski, nu a mai putut rezista ofensivei inamice. Comandantul Regimetului 36 infanterie „Vasile Lupu” remarca cu amărăciune: „[…] Măcar două zile de repaus să fi avut […] nefericirea a fost că de la început şi până la sfârşit, că luptele odată începute nu s-au mai oprit”.

.
Generalul Scarlat Panaitescu, aflat la post în Bucureşti, avea să scrie cum s-a primit vestea căderii Turtucaiei în Capitală: „Se pare că la Turtucaia s-ar fi restabilit echilibrul forţelor, aceasta după ştirile dimineţii; pe la orele 3 p.m. s-a răspândit ştire căderii Turtucaiei. Uimire şi neîncredere. […] Importante pierderi materiale, o apărare sângeroasă cu jertfe nenumărate, un mare număr de înecaţi în Dunăre, consternare şi descurajare în ţară – iată epilogul strălucitei manevre de încleştare”.
Un principiu al artei militare arăta că obiectivele întărite trebuie sacrificate, pentru a asigura libertatea de acţiune a forţelor principale ale armatei de campanie. Se putea apăra acel punct întărit, doar dacă prin pierderea lui s-ar compromite planul de campanie. Ceea ce nu a fost cazul Turtucaiei, obiectiv excentric al dispozitivului român în Dobrogea.

.
Regimentul 34 infanterie se retrage cu resturile sale spre oraşul Turtucaia, o parte a trecut Dunărea înot, iar altă parte se retrage spre Silistra. Pierderile regimentului în efective a fost de 11 ofiţeri (2 morţi şi 9 răniţi) şi 2.780 trupă (70 morţi, 140 rănăţi şi 2570 dispăruţi).

Generalul de divizie, Gheorghe P. Georgescu, comandantul Corpului 5 armată, avea să scrie, în anul 1920, că:978x0 (9) „… am ajuns la Olteniţa. Globurile de şrapnele se apropiau din ce în ce de malul Dunării. Am stat pe chei împreună cu generalii [Arthur] Văitoianu şi [Constantin] Scărişoreanu, pironiţi locului până când ne-au gonit obuzele duşmane […].
Toţi alegau la ţărm şi acolo spre marea lor uimire şi disperare constatau că nu au cum să treacă acel formidabil obstacol: Dunărea. Mulţi dintre fugari s-au aruncat în Dunăre, chiar din aceia care nu ştiau să înoate.
În momentul când ne-am urcat în automobile, am zărit muzica Regimentului 34, care, în ajun, mă însoţise la trecere. Mă cuprinsese un soi de remuşcare, parcă eu aş fi trimis-o acolo în acel infern ce se numea Turtucaia […]. Satele din împrejurimi fuseseră părăsite. Sute de care, pline de refugiaţi şi lucrurile luate în grabă o luaseră razna peste câmp. Populaţia de aici avea impresia că bulgarii vor trece Dunărea”.

.
Plutonierul Nicolae Rășculeț, scria despre dramaticele momente ale retragerii. „Câteva bărci răsturnate pluteau pe apă, împinse de curenţi; iar de pereţii lor se izbeau, din când în când, cadavrele soldaţilor înecaţi. În acest răstimp, duşmanul se apropiase şi, cu mitralierele aşezate pe coastă, secera, fără cruţare, rândurile fugarilor. Dându-mi seama că altă scăpare nu poate fi – niciun vapor nu se zărea – m-am dezbrăcat pe pontonul ce furnica de soldaţi, cu hotărârea să trec apa înot. Aveam o datorie mare de îndeplinit: trebuia să scap drapelul – scumpul drapel pe care nu-l părăsisem în tot timpul luptelor”.
.646x404
Înainte să se dezmeticească conducerea armatei romăne, i-a fost smuls capul de pod Turtucaia, dotat cu toate mijloacele de fortificare moderne. În seara zilei de 6 septembrie au intrat în cetatea românească companiile germane. O mare înfrângere sâgeroasă a duşmanului a fost câştigată cu arme. Două divizii româneşti, intacte, au căzut în mâinile noastre, o mare parte a armatei ofensive române a fost nimicită.

.
Generalul Gheorghe Mihail referindu-se la acest moment dureros pentru români suferit la Turtucaia, spunea:

14211984_1085268114903021_6933050881556329420_n„A fost ciopârţit tot Regimentul 34, au fugit, s-au înecat în Dunăre. Ce mai? Într-o zi, Regimentul 34 infanterie nu a mai existat…”

.
Luptele din sudul Dobrogei din septembrie 1916, de la capetele de pod Turtucaia, Silistra și Bazargic, au constituit prima mare înfrângere din istoria modernă a armatei române și, în urma acesteia, pe fondul unei prăbușiri de moral, Marele Cartier General român a schimbat planul inițial de operații, oprind ofensiva din Transilvania și concentrându-se asupra frontului dunărean.

.
Prof. dr. Costin Scurtu14238327_1085245391571960_8288742621979313314_n

Lasă un comentariu

avatar

wpDiscuz