miercuri 28 iun 2017

Sponsor Liga Militarilor ProfesionistiSponsor Liga Militarilor Profesionisti
Sponsor Liga Militarilor ProfesionistiSponsor Liga Militarilor Profesionisti
Sponsor Liga Militarilor ProfesionistiSponsor Liga Militarilor Profesionisti

9 Mai 1877 – PROCLAMAREA INDEPENDENTEI ROMANIEI (1877-1878)

asaltul-redutei-grivic5a3a-30-august-1877

Un moment crucial în istoria poporului român, care a creat condiţii favorabile dobîndirii independenţei totale şi depline, l-a reprezentat Unirea Moldovei cu Ţara Românească, în anul 1859. Crearea statului modern România a constituit pîrghia de susţinere a tuturor eforturilor spre înfăptuirea independenţei noastre statale, ca şi spre realizarea Marii Uniri din 1918, prin atracţia exercitată de noul stat pentru românii ce mai trăiau sub stăpînire străină. Perioada istorică ce a trecut după Unirea Principatelor (1859-1877) se caracterizează prin concentrarea eforturilor întregului nostru popor în direcţia consolidării statului în vederea transformării sale într-o pîrghie de susţinere a acţiunilor destinate să ducă la dobîndirea independenţei naţionale, la suprimarea oricăror dependenţe faţă de Poarta Otomană.
.
La 31 martie 1877, Guvernul României dispune mobilizarea generală. Forţele armate române numărau în total 120 mii de oameni, din care 58 de mii reprezentau forţa operativă. Unităţile militare au fost dispuse în sudul ţării pentru a preveni orice incursiune otomană peste Dunăre.First_Canon_Fire
La 12)24 aprilie 1877, Rusia a declarat război Porţii Otomane şi a început trecerea Prutului. Pînă la sosirea armatei ţariste la Dunăre, linia fluviului a fost apărată de armata română. Luînd act de noile realităţi, otomanii au bombardat localităţile Calafat, Bechet, Izlaz, Corabia, Giurgiu şi au atacat ţărmul românesc cu bande înarmate. România a ripostat bombardînd Vidinul şi Turtucaia. La Dunăre s-a instaurat, astfel, deşi nedeclarată oficial, o stare de război între România şi Poartă.
.
La 10 aprilie 1877, România a întrerupt relaţiile diplomatice cu Poarta, iar la 29 aprilie, ca urmare a provocărilor făcute de Turcia prin începerea bombardamentelor asupra oraşelor româneşti de pe malul Dunării, Adunarea Deputaţilor a adoptat o moţiune prin care se declara stare de război cu Imperiul Otoman.
La 9 mai 1877, conform dorinţei cetăţenilor, armatei, opiniei publice, grupurilor politice şi guvernului, Parlamentul avea să proclame independenţa României. Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine, arăta că, fiind stare de război cu Înalta Poartă, legăturile cu puterea suzerană fiind rupte, „sîntem independenţi, sîntem naţiune de sine stătătoare”.
.

Va prezentam filmul artistic PENTRU PATRIE

.

În aplauzele deputaţilor şi ale mulţimii care participa la dezbateri, Kogălniceanu accentua: „Aşadar, domnilor, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara …că noi sîntem o naţiune liberă şi independentă”. Proclamarea independenţei de stat a României a fost apogeul unei politici bine pregătite în toate detaliile sale. Era o nouă expresie a politicii româneşti de a pune Europa în faţa faptului împlinit.
.
La 22 iulie 1877, trupele ruse, sub comanda marelui duce Nicolae, forţează Dunărea la Zimnicea şi pătrund în Balcani. Guvernul român a propus, de la început, o cooperare militară româno-rusă la sud de Dunăre.

Dar, diplomaţia rusă, nevrînd să îşi asume vreo obligaţie faţă de România, s-a împotrivit oricărei colaborări. Experţii ruşi apreciau că armata ţaristă îi putea înfrînge prin efort propriu pe otomani.proclamarea-independentei
.
Înaintarea armatei ruse s-a lovit de o puternică rezistenţă otomană la Plevna. Aceasta reprezenta un complex de fortificaţii format din 14 redute, care adăpostea 50 de mii de soldaţi şi ofiţeri bine înarmaţi.

Comandantul fortăreţei era Osman Paşa. Plevna constituia cheia operaţiunilor în Balcani, aflîndu-se într-o poziţie strategică ce controla Nicopole – Constantinopol şi Vidin-Tîrnovo. Primele asalturi ruseşti au fost respinse cu pierderi foarte mari. Situaţia militară, ce devenea critică pe frontul balcanic, a determinat comandamentul ţarist să solicite concursul armatei române.
La 19/31 aprilie 1877, marele duce Nicolae, în calitate de comandant al frontului din Balcani, a trimis o telegramă principelui Carol I, în care se spune că: „Turcii, îngrămădind cele mai mari trupe la Plevna, ne nimicesc. Rog să faci fuziune, demonstraţiune, dacă-i posibil să treci Dunărea cu armată după cum doreşti (adică sub comandament românesc). Între Jiu şi Corabia demonstraţiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mişcărilor mele”.

După noi apeluri ale comandamentului ţarist, au fost trimise în Balcani Diviziile a II-a şi a III-a. Bazele cooperării româno-ruse au fost convenite la întîlnirile lui Carol I cu ţarul Alexandru al II-lea şi marele duce Nicolae din august 1877.Batalia-de-la-Rahova

Forţele româno-ruse au fost puse la Plevna sub comanda luI Carol, asistat de generalul rus Zotov şi de generalul român Alexandru Cernat. La Plevna au acţionat din rîndul armatei române 38 de mii de oameni şi 108 tunuri.
.
Prima mare bătălie la care a participat armata română a avut loc la 30 august 1877, cunoscută sub numele de „a treia bătălie de la Plevna”. Redutele Griviţa I şi Griviţa II, cele mai puternice, considerate drept cheia Plevnei, se găseau în sectorul trupelor române. După o intensă pregătire de artilerie, batalioanele româneşti, sprijinite de cîteva unităţi ruseşti, prin atacuri succesive asupra fortificaţiilor turceşti, au reuşit să cucerească, cu pierderi grele, reduta Griviţa I.
La 6 septembrie şi 7 octombrie 1877 au avut loc noi asalturi sîngeroase pentru cucerirea celei de-a doua redute de la Griviţa, urmate de altele pentru ocuparea Rahovei. În octombrie s-a decis încercuirea Plevnei pentru a o sili să capituleze prin înfometare.

La 28 noiembrie, Osman Paşa a încercat să spargă încercuirea pentru a se retrage la Sofia, dar, fiind înfrînt, s-a predat colonelului Cerchez, comandantul Diviziei a II-a române. Erau capturaţi, totodată, 45 de mii de soldaţi otomani, dintre care 2.500 de ofiţeri. Erau ocupate, astfel, în sfîrşit, Griviţa II şi Opanezul.Atacu-de-la-Smardan
.
Prin cucerirea Plevnei, cea mai grea etapă a războiului a fost încheiată, victoria finală asupra otomanilor devenind iminentă. Armata română şi-a îndreptat forţele principale spre Vidin şi Belogradgic, pe care le-a încercuit, repurtînd apoi, la 12 ianuarie 1878, o mare victorie asupra turcilor la Smîrdan. În acelaşi timp, armata rusă, printr-o ofensivă fulgerătoare, a ocupat Sofia, Filipopol, Adrianopol, ajungînd la cîţiva kilometri de Constantinopol. În faţa acestui dezastru, Turcia a cerut armistiţiul.
Maniera Rusiei de a încheia pacea a adus relaţiile cu România în pragul rupturii. Guvernul otoman a acceptat condiţiile Rusiei pentru încheierea armistiţiului la 9/31 ianuarie 1878, dar reprezentanţii României nu au fost invitaţi la negocieri, pe motiv că independenţa proclamată la 9 mai 1877 nu a fost încă recunoscută de Marile Puteri, aşa că nu putea apărea în calitate de subiect al unui act internaţional. Oficialii ruşi au urmat aceeaşi conduită şi în întocmirea Tratatului de la San Stefano, de la 19 februarie/3 martie 1878, care confirma condiţiile armistiţiului.
.
Întocmit fără participarea sau consultarea părţii române, Tratatul de pace ruso-turc d ela San Stefano, lîngăCromolitografie-A.P.ALESSI-MISSIMU-POPPU-Resbelul-orientale-ilustrat-Graz-1878 Constantinopol, conţine cîteva clauze care au creat satisfacţie românilor, cît şi clauze care au generat în ţară profunde nemulţumiri.

Desigur, Tratatul recunoştea independenţa României, dar, totodată, impunea retrocedarea sudului Basarabiei cu judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail Rusiei, pentru a-şi deschide drumul spre gurile Dunării. Chiar dacă Rusia oferea Dobrogea şi Delta Dunării în compensaţie, regele Carol şi cabinetul său i-au acuzat pe oficialii ruşi că îşi încălcaseră angajamentul de a respecta integritatea teritorială a ţării. Ruşii au replicat pur şi simplu că garanţia fusese îndreptată împotriva Turciei şi au susţinut că districtele sudice ale Basarabiei fuseseră cedate Moldovei şi nu României în 1856.
.
Partea română era nemulţumită şi de intenţiile Rusiei de a se instala în Balcani. În acest scop, Rusia creează o Bulgarie mare, de la Dunăre şi pînă la Marea Egee, argumentîndu-şi dreptul de a menţine trupe ruseşti în acea zonă pentru a putea interveni în „apărarea creştinilor din Imperiul otoman”.15-viteji-carol-i-razboiul-de-independenta-din-1877

Nemulţumirea autorităţilor române provenea şi din planurile ruşilor de a transforma teritoriul Dobrogei, de acum teritoriu aparţinînd statului român independent, într-un fel de drum permanent pus la dispoziţia armatei ruse.

Apoi, prin Tratat, Turcia cedează Rusiei, în schimbul unei părţi din despăgubirile de război, Dobrogea şi Delta Dunării, care, la rîndul ei, îşi rezervase dreptul de a schimba Dobrogea cu trei judeţe din sudul Basarabiei care, în 1856, reintrase în componenţa Moldovei. Cu ce drept? Dobrogea nu era teritoriu turcesc, era străvechi pămînt românesc. Asistăm, din nou, la un tîrg ruşinos pe seama României. Nu este, deci, surprinzător că România s-a alăturat celorlalte puteri europene şi a cerut revizuirea tratatului de pace.
.
La Congresul de la Berlin, care s-a deschis la 1/13 iunie 1878, puterile occidentale au revizuit Tratatul de la San Stefano, pentru a micşora influenţa Rusiei în Europa de sud-est. Dar ele au lăsat, în mare parte, intacte prevederile privitoare la România, pe care nu o acceptaseră membră a Congresului. După repetate cereri, delegaţia României, reprezentată de Mihail Kogălniceanu şi Ion C. Brătianu, a fost acceptată să depună un memoriu, fiind doar „auzită” şi nu „ascultată”.tratatul-de-la-berlin_18387500

Memoriul argumenta justeţea drepturilor româneşti pe baza Convenţiei româno-ruse din aprilie 1877 şi a participării armatei române alături de cea rusă, cu care cooperase în război la obţinerea victoriei. Esenţa memoriului constă în recunoaşterea independenţei şi integrităţii teritoriale a României.
Tratatul final, semnat la 1/13 iulie, recunoaşte independenţa României, dar punea două condiţii: eliminarea tuturor restricţiilor religioase în exercitarea drepturilor politice şi civile cuprinse în art. 7 al Constituţiei din 1866 şi acceptarea retrocedării sudului Basarabiei către Rusia. În compensaţie România urma să primească Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea pînă la linia trasată de la est de Siliştea, pe Dunăre, pînă la Mangalia pe coasta Mării Negre.
.
Se înfăptuia un act de dreptate istorică. Dobrogea era un străvechi teritoriu getic, unde se înalţă Trofeul lui Traian şi pe care îl stăpînise şi Mircea cel Bătrîn. După 461 de ani de domnie străină revenea la Patria Mamă.
Deşi operă a celor şapte puteri europene (Franţa, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Rusia, Imperiul otoman, Germania şi Regatul Italiei), care au negociat pe seama micilor state şi a României, Tratatul de la Berlin a recunoscut o viaţă independentă statului român. Congresul de la Berlin, în ciuda unor condiţii nedrepte formulate, a reprezentat consacrarea pe plan internaţional a independenţei româneşti şi intrarea cu drepturi depline a României în concertul european.
sursa: http://ziarulfaclia.ro
Prof. univ. dr. Ioan BOJAN

Lasă un comentariu

avatar

Sortează după:   Cele mai noi | Cele mai vechi | Cele mai votate
Gabi Tolia
Oaspete
Gabi Tolia
9 mai 2016 23:29
Gabi Tolia
Oaspete
Gabi Tolia
9 mai 2016 14:32
Albu Danut
Administrator
9 mai 2016 11:12

Astăzi, 9 mai, când noi românii ne amintim că este ziua Europei şi uităm de Independenţa României cucerită cu multe sacrificii ar trebui să ne amintim cuvintele lui Mihai Viteazu:

„Europa? Unde era Europa când am avut nevoie?
Suntem singuri, cu Dumnezeul neamului nostru înainte.”

wpDiscuz